Eroii de sub buruieni

Într-o călătorie "pe Argeş în sus", spre Cetatea Poenari a lui Ţepeş, te întâlneşti cu istoria la tot pasul: magnifica Biserică Domnească a primilor Basarabi, necropola regală de la Curtea de Argeş, unde îşi duc somnul de veci regii şi regi­nele României, Bi­serica ru­pestră de la Corbii de Piatră, vechile mânăstiri de pe dea­lurile dintre Curtea de Ar­geş şi ţinutul Mus­ce­lu­lui...

Zeci de locuri care amintesc de istoria noastră veche, la fel cum sunt, mai des decât prin alte părţi, şi mărturii ale istoriei noas­tre recente. Căci istorie mare nu e doar rezistenţa vechilor dom­nitori în faţa tăvă­lugului otoman, istorie mare e şi lupta ne­înfricată a partizanilor argeşeni, împotriva ororilor regimului comunist, instaurat cu forţa în România, la finele celui de-Al Doi­lea Răz­boi Mondial.
Sălbatica zonă montană dintre Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel a fost unul dintre marile puncte de rezistenţă antico­munistă din România. O zonă cu oameni demni şi neînduplecaţi, care au refuzat să-şi predea de bunăvoie pământurile moş­tenite de la străbuni şi să pactizeze cu noul re­gim. Iar în geografia sentimentală a zonei, Nucşoara e un loc cu o semnificaţie aparte: satul Elisabetei Rizea şi al eroicei fa­milii Arnăuţoiu, care şi-a plătit nesu­pu­nerea, cu doi fii executaţi de comunişti. Cimitirul bisericii de la Nucşoara e plin de cruci de eroi. Am trecut şi noi, reporterii "Formulei AS", pe acolo, ca să aprindem o lumânare în memoria lor. Crucea mare a Elisabetei Rizea se vede pe stânga, de cum intri pe poarta bisericii. Mormintele Ar­nă­uţoilor, fraţii Toma şi Petre, "Haiducii Mus­celului", cei care au organizat cea mai puternică şi mai lungă rezistenţă anti­co­munistă din Europa, sunt, însă, greu de gă­sit. Nici o indicaţie, nici o lumânare aprin­să, nici o floare proaspătă, care să-ţi arate dru­mul spre ei. Căutăm răbdători, când, în cele din urmă, găsim numele familiei în­scris pe o cruce, acoperită pe jumătate de bu­ruieni. Iarbă şi trandafiri vestejiţi. Dăm us­căturile la o parte şi dintre ele apar lu­mi­nate de soare chipurile fraţilor Toma şi Pe­tre Arnă­uţoiu, frumoşi şi tineri ca nişte zei. Amân­doi au fost executaţi la Jilava, pe când pă­rinţii încă trăiau... Potriveala sorţii a făcut să ajungem la mormântul lor pe 19 iulie, exact în ziua în care, cu 60 de ani în ur­mă, feciorii Toma şi Petre au fost ucişi. Ucişi de comunişti, iar acum de uitare. Mă­car în trista zi a comemorării lor, să se fi aflat ci­neva care să cureţe mormântul de bu­ruieni, vreo autoritate locală, vreo aso­cia­ţie în­fiin­ţată în numele lor, vreun tribun al cauzei martirilor închisorilor co­mu­niste, spe­cia­lizat să vorbească în adu­nări şi sim­po­zioa­ne despre drama... uitării lor. Am aco­perit iarăşi crucea, cu tufa us­cată de tran­dafiri. Era 19 iulie 2019, ziua bles­te­ma­tă în care fraţii Arnăuţoiu plătiseră pre­ţul libertăţii cu viaţa. Eroii de sub buruieni.