Aşa cum Soarelui, cel care guvernează semnul Leului, i se pare normal ca planetele să graviteze în jurul lui, aşa i se pare normal şi Leului ca, din punct de vedere social, să fie în centrul atenţiei. Sau cel puţin undeva prin apropierea centrului. Este aceasta oare o pretenţie nejustificată? Continuarea analogiei ne va oferi răspunsul. Astrul zilei este într-o continuă combustie, producând întruna lumină şi căldură. Viaţa, sub nesfârşitele ei forme, nu ar fi posibilă în lipsa acestei generozităţi solare. O definiţie pe care o mare şcoală de misterii o dă Soarelui sună cam aşa: "Soarele este acel corp celest, care dăruieşte fără limite, fără a se dărui însă pe sine". Această descriere subliniază capacitatea Soarelui de a-şi oferi razele fără a face distincţii între cei asupra cărora se revarsă lumina sa. Acel "sine", pe care Soarele nu-l dăruieşte, este valoarea sa de etalon, de punct fix.
Ce s-ar alege din sistemul nostru solar dacă astrul zilei ar decide să-şi schimbe traiectoria?! Să plece în vizită la alt Soare? Ce s-ar alege de "curtenii" planetari ai Soarelui-rege? În funcţie de cine şi-ar defini rolul şi identitatea? Iată câteva dintre motivele pentru care, oriunde s-ar găsi, Leul se străduieşte (şi de cele mai multe ori reuşeşte) să dea tonul întrunirilor sociale. Dacă nu reuşeşte să ajungă la cârma unui grup deja existent, va crea el unul, în jurul său, pentru da un exemplu despre cum se socializează mai bine. Da, Leul este un semn competitiv şi îi place să creeze reguli. La curţile regale se numea "etichetă", iar Leul modern are aceeaşi nevoie instinctivă de a stabili o ierarhie socială, în funcţie de criterii, pe care cei mai mulţi dintre curtenii săi le acceptă şi le preiau. Regele-Leu nu este vreun democrat, el vrea egalitate, dar nu pentru căţei, îşi doreşte doar compania persoanelor de soi. Sigur, poate fi generos şi de ajutor faţă de cei pe care-i consideră inferiori sieşi, însă nu-i va considera nicicând egalii săi. El caută un anturaj format din persoane cunoscute, respectate pentru meritele lor, dar cărora, cel puţin pe plan social, să le trezească admiraţia.
Prima impresie
Semnul distinctiv al regelul animalelor este coama. Ea îi asigură o prestanţă aparte, întrucât transmite o senzaţie de putere şi control. Leii bipezi se fac şi ei remarcaţi adesea printr-o podoabă capilară bogată, care se aşează în jurul chipului lor precum coama leonină. E evident, o cunună de păr bogată poate atrage privirea, dar numai pentru o clipă. Ce menţine atenţia asupra Leului, mai ales atunci când îl întâlnim la un eveniment social, este capul ţinut sus, ţinuta regală (atunci când stă în picioare) şi intensitatea privirii. Nu prea s-au născut Lei care să evite privirea cuiva. Că cine a mai văzut un rege cu o privire sfielnică sau căruia ochii să-i fugă în toate părţile?
O altă caracteristică prin care Leul se face remarcat este gestul larg, adeseori dramatic, cu ajutorul căruia îşi subliniază spusele. Interesant e că mimica e mai puţin vie, de multe ori, decât limbajul corporal şi postura. Mai puţin vie nu înseamnă mai puţin expresivă. Altfel nu s-ar număra atâţia actori de succes printre reprezentanţii acestei zodii solare.
În fine, un detaliu aparent, dar care în cazul Leului îi subliniază personalitatea, este stilul vestimentar. Îmbrăcămintea discretă e rezervată la Leu doar pentru ocazii funerare. Leul, ca zodie, este înzestrat cu stil, având un simţ înnăscut al formelor şi culorilor. Dar în ceea ce le priveşte pe Leoaice, nevoia de a fi în centrul atenţiei le poate determina să exagereze cu accesoriile sau cu parfumurile. Putem spune că, pentru Leu, etalarea unui stil luxos este o formă de a-şi aroga prestigiul. A nu se înţelege de aici că Leoaica ar fi imitatoarea vreunui stil impus de o vedetă sau tributară efemerelor tendinţe ale modei. Ea îşi manifestă propria personalitate prin stilul vestimentar şi găseşte, nu arareori, imitatori. În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, ei par să fi adoptat motto-ul american "dress for success", pornind de la premiza (greu de contrazis) că îmbrăcămintea formală, elegantă, îi ajută să obţină ceea ce-şi doresc.
Când este singur
Cum altfel să se simtă un Leu singur decât ca un Leu... în cuşcă? Se ştie doar că într-o singură cuşcă nu prea are cum să ia cu el o suită de curteni. Iar în lipsa acestora, un Leu singur se simte... singur. Ce este un actor, într-o sală goală? Până şi la repetiţii există acolo un regizor, un sufleur, ceilalţi actori. Leul nu poate suferi singurătatea, motiv pentru care îşi alege, adeseori, măcar un companion din regatul felinelor. E vorba, desigur, despre pisici. Dar acestea nu reprezintă decât o soluţie parţială. Pornind din nou de la simbolul regelui, ca fiind definitoriu pentru Leu, putem să-i înţelegem nevoia unui anturaj permanent. Regele trăia îndeobşte într-un castel, nu într-o garsonieră, se putea retrage în solitudine, dacă simţea nevoia să o facă, dar fiind sigur că dispunea de o armată de oameni, care puteau fi prezenţi pentru el în orice clipă, când dorea să iasă din izolare.
Dar ce face Leul de astăzi, care trăieşte în aşa-zisa garsonieră? Dacă nu are încotro şi majoritatea fanilor lui sunt offline, se va deda cel mai probabil unei ocupaţii creative, în timpul liber. Leoaica poate încerca combinaţii vestimentare noi, din garderobul ei ticsită. Leul se apucă să lucreze la un tablou sau, dacă este îndrăgostit, să înveţe un sonet de Shakespeare, cu care să-şi cucerească iubita. Aceste perioade de singurătate creativă (singurele care-i plac) se pot solda de multe ori cu un câştig foarte pe placul Leului: admiraţia publicului, pentru ceea ce a reuşit să creeze. Şi, uneori, chiar şi un câştig material, căci ceea ce produce e, de multe ori, de o calitate remarcabilă.
Printre plăcerile creative ale Leului nu se numără decât arareori gătitul. Adică, ar găti el, dacă ar avea cine să-i cureţe cartofii, să-i taie ceapa şi să ducă gunoiul. În ceea ce priveşte spălatul vaselor şi curăţatul aragazului, nu se va plânge însă, pentru că, fiind un semn fix, îi place ca lucrurile să fie curate şi la locul lor. Evident, ambele ocupaţii vor fi efectuate cu gesturi hotărâte şi dramatice, iar Leul va aştepta (conştient sau nu) ca următoarea persoană care-i va intra în bucătărie să-i facă un compliment legat de ordinea impecabilă ce domneşte acolo.
Cu cei din familie
Nici nu şi-a făcut bine apariţia pe lume, că micul Leu începe să-şi demonstreze voinţa. De altfel, acesta este verbul zodiei, "a voi". Nu e vorba că plânge noaptea sau că face, una-două, câte-o criză de personalitate. Atâta timp cât simte că atenţia celorlalţi este aţintită asupra sa, nu va ridica probleme părinţilor. Dacă este ajutat să devină rege peste micul său univers format din jucării, creioane colorate şi plastilină, va fi mulţumit să îşi mânuiască aceşti mici supuşi cu creativitatea-i caracteristică, ore în şir. Dar când apare fatidicul "vreau", şi cei care-l educă nu sunt de acord cu voinţa micului rege, iacătă şi criza de personalitate. Aici se potriveşte de minune un principiu educaţional care, redus la o singură frază, ar suna cam aşa: e bine că vrei, dar mai întâi învaţă să poţi să obţii ce vrei! Singur, nu să-i pui pe alţii să se execute, ca să-ţi facă pe plac! În felul acesta, Leul va înţelege de mic că putinţa trebuie să preceadă voinţa, ceea ce nu va face decât să i-o întărească pe cea din urmă. Astfel, copilul Leu va fi mai puţin înclinat să dorească să se impună şi încurajat să se străduiască să obţină prin propriile forţe ceea ce-şi doreşte.
Pe de altă parte, Leuţul reacţionează atât de frumos, când cei din jur îi fac demonstraţii de iubire, îi oferă cadouri etc., încât îţi vine să-i tot dai ceea ce-şi doreşte. Acesta este un risc de care trebuie să îşi dea seama cei care îl educă.
Ajuns la vârsta maturităţii, Leul va rămâne loial familiei sale. Deşi Leul aspiră la poziţii sociale înalte, niciodată nu-şi va renega propria familie, indiferent cât se simplu ar fi mediul din care provine. La urma urmei, familia s-a dovedit destul de nobilă încât el să catadicsească să se nască printre membrii săi, nu-i aşa?
Ca frate
Atunci când este mic, Leul poate să devină răsfăţatul familiei. Unu - pentru că este uşor să cedezi în faţa satisfaţiei lui radioase, când i se face pe plac, doi - pentru că devine imposibil când nu i se face pe plac. Pe măsură ce creşte, Leul, mai ales dacă se întâmplă să fie fratele cel mare, încearcă instinctiv să se erijeze în modelul de urmat pentru fraţii şi surorile sale mai mici. De cele mai multe ori, reuşeşte să se impună, măcar în parte, prin exemplul pe care îl dă.
Forţa caracterului leonin se mai recunoaşte şi după faptul că este protector cu toţi fraţii deopotrivă, indiferent dacă se înţelege mai bine cu unul sau cu altul. În cazul în care se găseşte în rolul mezinului, el va aborda altă tactică, arătând fiecăruia dintre fraţi cât de specială este legătura dintre ei doi. E lesne de înţeles că toţi vor încerca să-i rămână în graţii, pentru a păstra acea legătură, pe care o simt ca fiind privilegiată.
Cum se poartă faţă de colegii de şcoală
Nu toţi Leii sunt studioşi din fire, deci, învăţatul de dragul învăţatului s-ar putea să nu îi motiveze. Dar toţi sunt ambiţioşi şi nu le place să le-o ia cineva înainte. Avem deci două scenarii posibile: să avem un Leu pe modelul sportivului care dă tonul printre băieţi şi atrage, în acelaşi timp, atenţia fetelor, ceea ce-i asigură un anume fel de vizibilitate şi importanţă. Ori poate fi Leul creativ, care străluceşte în trupa de teatru a şcolii. Rezultatele la învăţătură sunt cu atât mai bune, cu cât Leul primeşte aprecieri pentru munca depusă. Ştie să se împace (cu un mic efort) şi cu critica constructivă, iar uneori acesta poate fi instrumentul pentru a-l îmboldi să facă mai mult. Dar numai uneori, căci criticile repetate, pe acelaşi subiect, îi pot trezi mânia.
O calitate care-i atrage simpatia colegilor este faptul că nu se sperie de responsabilitate. Dimpotrivă, e mândru, dacă este chemat să se ocupe de organizarea unei excursii, a unui spectacol sau (mai ales) a unei petreceri. Evident, se aşteaptă ca eforturile sale să fie răsplătite, să primească mulţumiri şi complimente pentru cât de bine s-a priceput să organizeze petrecerea, pentru atmosfera pe care a ştiut să o creeze, pentru faptul că a adus o formaţie live ş.a.m.d.
Cel mai mult are însă de câştigat în ochii colegilor săi pentru că are caracter. Nu-i stă în fire să mintă sau să înşele şi nici să vorbească de rău pe cineva din anturaj. Suferă atunci când este dezamăgit din punctul de vedere al loialităţii, dar preferă să fie vulnerabil în faţa unor deziluzii ocazionale, decât să renunţe la nobleţea sa înnăscută.
Cum se poartă faţă de colegii de serviciu
E mare deosebirea între şeful şi angajatul Leu. Primul se pricepe la delegat, ştie să-i pună pe oameni la treabă, şi cei care vor s-o lase mai moale nu au o viaţă uşoară cu el. Fiindcă este un manager şi un organizator bun, îşi va da seama rapid cine nu îşi îndeplineşte corect atribuţiile şi nu se va sfii s-o spună şi să ia măsurile de rigoare. Cu cei capabili şi muncitori, însă, se va dovedi atent. Nu este genul care să se concentreze asupra amănuntelor, aşa că, uneori, îl pot păcăli, e drept pentru scurtă vreme, cei care fac mult zgomot pentru nimic în privinţa muncii lor. La nevoie, şeful Leu e acolo, cu banii şi cu influenţa sa, să îi ajute ori să îi scoată de la ananghie pe angajaţii săi. Desigur, pentru asta i se cuvine recunoştinţă.
Ca angajat, se va strădui să-i demonstreze şefului că are calităţi ieşite din comun, în speranţa că acesta va fi impresionat şi îl va promova. Unii dintre şefi se pot simţi însă mai degrabă ameninţaţi de cineva atât de competitiv. Un şef cu cunoştinţe astrologice va şti însă să rezolve această problemă, folosindu-se de faptul că Leilor le plac titlurile. O promovare gen "şef de birou" sau ceva asemănător, care nu trebuie să fie însoţită neapărat de o mare creştere de salariu, va rezolva pe moment problema, căci prin ea, Leul va înţelege că este considerat cineva special. Asta îi va da motive să se simtă în largul lui printre colegi.
Simpatia colegilor o câştigă invintându-i cu largheţe la masă (face el cinste şi nu la o bodegă ieftină) sau fără să uite vreodată zilele lor de naştere sau alte ocazii speciale. Un motiv care-l poate face să se simtă însingurat e că, deşi îi place să afle ce-a mai făcut unul sau altul dintre colegi, nu se alătură intrigilor. E adevărat că natura sa e deosebit de competitivă, dar are demnitatea de-a dori să câştige printr-o înfruntare directă şi corectă.
Ca vecin
Leul se identifică cu simbolul respectabilităţii. Or, comunitatea va respecta întotdeauna o casă îngrijită, o peluză tunsă sau, dacă e vorba despre un apartament, faptul că micul covor de la intrare este în permanenţă impecabil de curat. Cine vede maşina unui Leu murdară ar trebui să-i facă o poză. Căci a doua oară probabil că nu va avea ocazia să o vadă în halul acela. De ce e murdară? Păi, fie a participat la un raliu pe ploaie şi noroaie, fie şi-a împrumutat maşina unui prieten neglijent. Nu va fi văzut, pe holul blocului sau în curtea casei, într-o pijama şleampătă, nepieptănat, ci, chiar dacă are o zi liberă şi ar putea să stea confortabil neglijent toată ziua, el se respectă. În momentul în care deschide uşa casei, va fi bărbierit şi pieptănat, fie că îl vede cineva sau nu. Iar pijamaua este pentru dormit în ea, nu pentru a fi scoasă la plimbare în văzul vecinilor.
Leul preferă să îi caute ceilalţi compania, dar ştie să se poarte astfel faţă de cei care se apropie de el, încât aceştia să îşi dorească să petreacă mai mult timp alături de el.
Ca amic
Noţiunea de "amic" sună nicicum în urechile majorităţii leilor. E aşa, un statut de n-ar mai fi. Să ne gândim din nou la regalitate şi psihologia care o însoţeşte. Există, desigur, familia regală, pe care cu onor o conduce. Apoi sunt curtenii, care pe lângă faptul că îndeplinesc nişte funcţii necesare, sunt nişte personaje a căror importanţă este indiscutabilă. Pe urmă mai sunt niscaiva boiernaşi de ţară sau chiar nobili, care frecventează Curtea din când în când, şi care trebuie băgaţi în seamă la rândul lor. Dar ce facem cu tot poporul pe care îl conduce regele nostru, Leul? Nu ne putem băga în seamă cu toţi supuşii. Asta nu înseamnă că nu ne îndeplinim obligaţiile faţă de popor, doar că toată lumea trebuie să înţeleagă că un rege nu are cum să personalizeze toate relaţiile. Poate să vină la el o persoană pe care nici măcar nu-şi aminteşte bine că ar fi cunoscut-o şi să-i ceară un favor. În măsura în care-i este cu putinţă, i-l va acorda. Fără să-i ridice condiţii, cu eleganţă. Dar, nu putem sublinia asta suficient, aşteaptă un mulţumesc. Sau un gest de gratitudine. Am putea spune deci că Leul arată bunăvoinţă celor pe care îi cunoaşte, dacă aceştia ştiu cum să-i ceară ajutorul, fără a dezvolta însă neapărat o relaţie personală cu cei pe care-i sprijină.
Ca duşman
Regii nu obişnuiesc să atace mişeleşte. Când pornesc la război, sunt de obicei dotaţi cu nişte trâmbiţaşi la înaintare, cavalerie, infanterie şi tot tacâmul. Asta ar trebui să ne spună ceva important. Leul nu porneşte războaie din fleacuri. Ci trebuie să fie foarte supărat ca să-şi mobilieze puterea în vederea unui conflict. Dar când ajunge să se simtă ofensat, îşi adună armata, îşi cheamă trâmbiţaşii şi se duce să se bată-n luptă dreaptă cu cel care a îndrăznit să-i lezeze majestatea. Sigur va avea ofiţeri care să-i elaboreze strategiile. Se va implica şi el în planificare, căci este semn fix, bun organizator, dar principala calitate, care-l va ajuta să învingă, este curajul. Leul nu se fereşte de confruntările directe, ci se ridică la înălţimea provocării, fie că este vorba despre o înfruntare cu spadele sau cu forţa cuvântului. Una dintre trăsăturile sale caracteristice este capacitatea de a acorda iertare celui învins, desigur, cu condiţia ca acela să o ceară. Nici nu-i va purta pică celui care şi-a manifestat intenţiile duşmănoase faţă de el. Ceea ce nu va putea ierta însă niciodată este atacul laş, mârşav, pe la spate. Acesta va fi pedepsit de fiecare dată exemplar. Chiar dacă inamicul va fi la un moment dat graţiat, va fi exilat pe veci din anturajul regal, pardon, leonin.
Ca prieten apropiat
Leul îşi doreşte să fie admirat. Dar nu pur şi simplu, ci pentru calităţie sale pe care se preocupă să le dezvolte, tocmai din acest motiv. De aceea este atras de oamenii care, la rândul lor, îi trezesc admiraţia. Se simte atras de multe ori de persoane cu un pronunţat talent artistic, faţă de care ştie să îşi exprime aprecierea cu elocvenţă şi căldură. Sau de oameni care nu doar deţin o funcţie care-i investeşte cu putere, ci care chiar ştiu ce înseamnă puterea şi cum să o gestioneze. Când între Leu şi cineva cu asemenea atribute se leagă o prietenie, Leul va şti să o onoreze, prin loialitate, devotament şi o generozitate aparte, lipsită de calcul ori rezerve. În privinţa prieteniei strânse, în cazul Leului intervine un paradox: adesea îl interesează mai puţin ca prietenii săi apropiaţi să facă gesturi de prietenie faţă de el, cât ca ei să petreacă cât mai mult timp în compania sa şi să se bucure de ceea ce el, Leul, face pentru ei. Iată o situaţie în care Leul cel mândru ştie să se pună pe sine pe planul doi.