Experienţe la limita morţii - Trei călătorii în lumea de dincolo

- După succesul uriaş al cărţii medicului american Raymond Moody, "Viaţa de după viaţă", tipărită în milioane de exemplare, se părea că problema călătoriilor în lumea de dincolo ale unor muribunzi salvaţi de la moarte luase sfârşit. Nici vorbă! Odată descoperit, "tunelul de lumină" a devenit un bun colectiv, zeci de mii de oameni depunând mărturie, în reviste, cărţi şi sondaje, că în situaţii-limită de viaţă ajunseseră, şi ei, în el. Dar, deşi relatările sunt asemănătoare şi fascinante, nu toată lumea le dă crezare. Aşa cum se va întâmpla, desigur, şi cu cele trei poveşti pe care le publicăm -

Anita Moorjani

Acum în vârstă de 60 de ani, Anita Moorjani s-a născut într-o familie de indieni, dar a crescut în Hong Kong, unde a fost educată la şcoli britanice. Micuţa a învăţat simultan nu mai puţin de trei limbi: cea maternă, cantoneza şi engleza. În plus, ea a avut prilejul să ia contact cu obiceiuri culturale şi reli­gioase complet diferite, ceea ce s-a do­ve­dit educativ. La 43 de ani, Anita a fost diagnosticată cu cancer limfatic. În ciuda tra­ta­men­telor încercate, doctorul l-a anunţat, la un moment dat, pe soţul ei că boala înaintase atât de mult, încât nici chimioterapia nu mai putea salva situaţia. Specia­listul a afirmat că Anita mai avea de trăit cel mult trei luni. Şi, într-adevăr, starea ei de sănătate s-a degradat accelerat. Îi era tot mai greu să respire, întregul corp i se acoperise de leziuni, iar sis­temul ei digestiv a clacat. A doua zi, a intrat în comă şi a fost dusă de urgenţă la spital. Acesta a fost mo­mentul în care Anita Moor­jani s-a întâl­nit cu moartea. Şi... i-a plăcut! Iată câ­teva dintre lu­crurile pe care le-a povestit în car­tea ei, "Am murit şi m-am des­co­perit pe mine însămi", de­di­cată straniei experienţe trăite la cumpăna dintre lumi.
* "Nu îmi mai puteam folosi cele cinci simţuri biologice, dar receptam toate informaţiile cu o acui­tate mult mai mare decât dacă mi-aş fi folosit organele fizice. Aveam acces la un alt tip de per­cep­ţie, care îmi permitea nu doar să percep ce se întâmpla, ci şi să îmbrăţişez cu conştiinţa mea totul, ca şi cum aş fi fuzionat cu realitatea din jurul meu".
* "Eram conştientă nu doar de ceea ce se pe­tre­cea în jurul meu, dar şi de ceea ce simţeau oa­menii".
* "Mi se părea că gust pentru prima oară în viaţă adevărata senzaţie a libertăţii! Mă simţeam uşoară şi realizam că pot fi în mai multe locuri în acelaşi timp... fapt care nu mi se părea deloc ne­obiş­nuit. Dimpotrivă, mi se părea absolut normal, ca şi cum aceasta ar fi fost modalitatea firească de a percepe realitatea".
* "Nu mă simţeam ca şi cum aş fi plecat fizic în altă parte. Senzaţia era mai degrabă de trezire. Era ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un vis urât. Sufletul meu îşi realiza în sfârşit măreţia sublimă, dilatân­du-se mult dincolo de corpul meu şi de în­trea­ga lume fizică".
* "M-am simţit scăldată în iubire, bucurie, extaz şi minunare. Nu mi-aş fi putut imagina nicio­dată că iubirea poate fi atât de intensă".
* "Aveam o vedere periferică de 360 de grade şi puteam vedea întregul mediu din jurul meu".
* "Timpul în această dimensiune era extrem de diferit, căci puteam simţi toate momentele în simul­taneitate. Îmi puteam percepe trecutul, prezentul şi viitorul în acelaşi timp".
* "Cum se face că înţeleg dintr-odată toate aceste lu­cruri? - am dorit să ştiu. Cine îmi oferă toate aceste infor­ma­ţii? Şi atunci, am fost copleşită de realizarea faptului că Dum­nezeu nu este o fiinţă, ci o stare existenţială... iar eu mă aflam acum exact în această stare!".
* "Am devenit conşti­en­tă de existenţa unui tunel de lu­mină în faţa mea, deşi natura acestuia nu era una fizică. Era mai degrabă o trecere ce deli­mita două nivele energetice fun­damental diferite între ele. Ştiam că dacă voi depăşi acel hotar, nu mai exista cale de întoarcere".
Anita Moorjani nu l-a tre­cut. După 30 de ore, ea a ieşit din comă. Dar ceva se schim­base fundamen­tal în atitudinea ei. A realizat că are o misiune de îndeplinit pe această lume, care presupunea ajutarea a mii de oa­meni, prin transmiterea unui mesaj. "Dacă suntem cu toţii Una, faţete ale aceleiaşi Totalităţi, care nu este altceva decât iubire ne­con­diţionată, înseamnă că esenţa noastră este iubirea! Acesta este unicul scop al vieţii: să fii tu însuţi, să îţi tră­ieşti adevărul inte­rior şi să fii iubi­rea care eşti".
După ce a ieşit din comă, tumorile Anitei s-au redus cu 70%, în de­curs de numai patru zile. În cinci săptă­mâni, ea a scăpat complet de cancer şi a fost externată, deşi a trebuit să facă fizioterapie, fiind încă slăbită în urma îndelungatei perioa­de în care s-a luptat cu boa­la. După ce şi-a re­venit, Anita şi-a expus po­vestea pe un site dedicat studierii expe­rien­ţe­lor trăite în apro­pierea morţii - "Near Death Experience Research Founda­tion" (NDERF), deţi­nut de oncologul Jeffrey Long şi de soţia lui. Rela­tarea i-a atras aten­ţia scri­ito­rului american Wayne Dyer, care şi-a con­tactat editorii de la Hay House, rugându-i să dea de urma indiencei şi să-i propună să scrie o carte despre ex­perienţa trăită. Astfel a apărut volumul "Am murit şi m-am descoperit pe mine însămi", care a văzut lumina tiparului în 2012, devenind un bestseller "The New York Times", la nu­mai două săptămâni de la publicare. Anita a de­ve­­nit astfel peste noapte o celebritate de rang mon­dial, fiind invitată la diverse emisiuni ale unor tele­viziuni de prim rang, pre­cum CNN sau National Geographic Interna­tional. Cartea ei a fost tradusă în peste 40 de limbi, între care şi româna, şi este în curs de ecranizare. Care este însă explicaţia medi­cală a recuperării spec­taculoase a Anitei? Şi aici, părerile sunt împăr­ţite. Oncologul T.K. Chan, care a tratat-o în faza cri­tică a bolii, a pus vindecarea ei pe seama tratamen­tului me­dical la care a fost su­pu­să şi care a cu­prins inclusiv chimioterapia. "Cu limfomul nu este nicio­dată prea târziu", a spus el, notând că boala de care suferea Moorjani poate răspunde nemaipomenit de bine la chimioterapie. Un alt spe­cia­list, Peter Ko, de la Universitatea din California, a auzit de neobiş­nuitul caz al indiencei şi a decis să-l investigheze. Cu permisiunea Anitei, el a obţinut accesul la datele ei medicale şi a con­clu­zionat: "Pe baza propriei mele experienţe şi a opiniilor mai multor colegi, nu pot atribui spec­taculoasa ei recuperare chimiote­ra­piei. Vindecarea rămâne un mister", a afir­mat spe­cialistul. La rândul lui, renumitul neurolog ro­mân, Dumitru Constantin Dulcan, descria în ca­drul unui interviu acordat în 2013 "Formulei AS" cazul Anitei Moorjani, ca fiind unul dintre cele mai im­pre­sionante exemple de ex­perienţe trăite în apro­pierea morţii.

Dannion Brinkley

Născut în 1950, în Carolina, SUA, Dannion Brinkley a cres­cut în "tradiţia fundamentalis­tă" a sudului, fiind învăţat că oamenii sunt recompensaţi pen­tru faptele lor bune după ce mor şi ajung în Rai. Tânăr fiind, el povesteşte că se simţea invincibil şi nu prea se gândea la moarte, deşi slujea ca mer­ce­nar în armată.
Lucrurile s-au schimbat ra­dical în 1975, când Dannion, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a fost lovit de un fulger. Efor­turile de a-l resuscita nu au dat roade. Tânărul a simţit că plu­teşte deasupra corpului său şi că parcurge, fără efort, un tunel, în sunetul dulce a şapte voci dis­tincte, îndreptându-se către o lumină strălucitoare. Acolo a fost întâmpinat de o fiinţă luminoasă, care radia iubire necondiţionată şi compasiune, aşa cum el nu mai cunoscuse niciodată. "Brusc şi pentru prima dată am avut senzaţia că sunt spirit pur, fără să mai port greutatea corpului meu fizic", a po­vestit el ulterior. Privind deasupra şi dedesubtul lui, Dannion a remarcat şi alte fiinţe care arătau la fel ca el. "Unii vibrau la niveluri mai ridicate şi alţii la niveluri mai joase", a afirmat americanul, care şi-a retrăit apoi întreaga viaţă întocmai ca pe un film, dar simţind şi durerea pe care o provocase altora, judecându-se singur pentru faptele sale. "Ini­ma mea era plină de ruşine şi de remuşcare. În min­tea mea, impactul acelei avalanşe emoţionale a rămas până azi la cele mai înalte cote", a mărturisit el.Dannion a înţeles însă la scurt timp după aceea că şi-a revăzut faptele nu pentru a fi pedepsit, ci pen­tru a fi instruit şi a înţelege cum să-şi corecteze viaţa. "Mi s-a spus apoi că fiinţele umane sunt fiinţe spirituale puternice, menite să facă lucruri bune pe Pământ, şi că binele începe cu mici acte de bunăvoinţă", a relatat americanul. Înainte de a se întoarce în corpul său fizic, Dannion a mai trăit o experienţă hotărâtoare. El a fost dus într-un oraş de cristal, unde a în­tâlnit alte 13 fiinţe de lumină. "Fie­care dintre ele ema­na o putere specială. De exem­plu, era ca şi când una dintre fiinţe întruchipa înţe­lepciunea, în timp ce alta întru­chipa forţa", şi-a amin­tit ameri­ca­nul. Aceste fiinţe i-au arătat, apoi, peste 100 de ima­gini ale viitorului (precum cele vi­zând accidentul nuclear de la Cer­nobîl sau Războiul din Golf), după care i s-a în­credinţat misiunea de a crea pe Pă­mânt centre spe­ciale pentru redu­cerea stre­­sului. Odată revenit în corpul său, Dannion Brink­ley era însă la mare distanţă de împli­nirea acestei sar­cini, fiind teribil de frustrat de în­toarcerea sa la viaţă, într-un trup complet devastat, în urma păţaniei cu fulgerul. El a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă de refacere fizică, dar şi psihică. Relaţia cu iubita sa a eşuat şi apropiaţii se săturaseră de relatările lui despre lumea de dincolo. În 1976, Dannion a luat legătura cu medicul şi psihologul ame­rican Raymond Moody, care studia de ani de zile experienţele în apropierea morţii. Curând, cei doi au început să conferenţieze împreună, iar Dan­nion a simţit din nou că are un rost pe lumea asta, împărtăşindu-le celorlalţi din învăţăturile primite la hotarul dintre lumi. În 1994, povestea lui a apărut în cartea "Salvat de lumină", care a devenit un best­seller (tradus între timp şi în limba română). Au urmat multe alte cărţi de succes, numeroase apariţii la emisiuni de radio şi televi­ziune şi chiar şi o ecra­nizare după cartea sa.
Povestea lui Brinkley nu a fost însă crezută de toată lumea. Diferite aspecte ale relatărilor sale au fost contestate de însuşi doctorul lui, precum şi de unii jurnalişti. Până şi faptul că a murit şi a ajuns la spital sau la morgă a fost pus sub semnul întrebării. Controverse au născut şi unele dintre viziunile sale privind viitorul. Dacă unii l-au contestat vehe­ment, alţii au avut în schimb numai cuvinte de laudă pen­tru Dan­nion, care a alinat mulţi muribunzi, în cadrul unor acţiuni de volun­tariat. Se pare, de altfel, că episodul de moarte clinică i-a declanşat şi unele abi­lităţi psihice neobişnuite. El a ajutat, de pildă, poli­ţia, să soluţioneze un dublu caz de crimă, descriin­du-l cu acurateţe pe ucigaşul soţilor John şi Nancy Bosco, ulterior identi­ficat ca fiind Shadow Clark. Mai mult, el a prezis corect şi când anume urma acesta să fie arestat. Pentru a-i verifica abilităţile, cu­noscutul psiholog William Roll l-a supus pe Dan­nion mai multor teste, în cursul cărora americanul a oferit detalii pe care nu avea cum să le cunoască, despre oameni care îi erau complet străini. În urma testelor efectuate, William Roll s-a declarat convins de ca­pacităţile neobiş­nui­te ale lui Brinkley.

Eben Alexander

Eben Alexander al III-lea s-a născut în 1953, în Carolina de Sud, dintr-o ma­mă adolescentă. Tânăra de nu­mai 16 ani se în­drăgostise de un coleg de şcoală, cu care s-a şi căsătorit apoi, fă­când şi alţi copii. Pe primul născut s-a gră­­bit totuşi să-l ofere spre adopţie, speriată, probabil, de propria ei vârstă fragedă. Tatăl adoptiv al copilului, Eben Ale­xander al II-lea, era un neu­rochi­rurg de renume, iar bă­iatul a urmat în viaţă aceeaşi cale, optând pentru o carieră me­dicală. În 2008, Eben Alexander al III-lea era căsătorit şi avea la rândul lui copii. Trecuseră 25 de ani în care activase în do­meniul neu­ro­chirur­giei, inclusiv la Fa­cul­tatea de Medicină Harvard din Boston. Prin mâna lui trecuseră sute de pacienţi, dintre care unii fuse­seră la un pas de moarte, iar neurochirurgul era con­vins că înţelege cât se poate de bine cum funcţio­nează aceste lucruri, creierul fiind, în viziunea lui, cel care generează conştiinţa, mintea şi spiritul. Pe neaşteptate, într-o zi de noiembrie, propriul său creier a clacat, însă, din cauza unei meningite pro­vocate de bacteria E coli. Starea doctorului s-a de­gradat rapid şi a intrat în comă. La început, Eben Alexander al III-lea s-a simţit ca "un punct singular de conştiinţă într-o mare atemporală brun-roş­cată", pe care a descris-o ulterior ca un fel de "jeleu murdar". Apoi a auzit "un sunet viu, precum cea mai somptuoasă, mai complexă şi mai frumoasă bucată muzicală pe care o auzisem vreodată" şi o lumină albă şi pură s-a apropiat de el, până când, în locul ei, a văzut o des­chizătură. Trecând de ea, a ajuns într-o lume miri­fică, un piesaj rural, deasupra căruia s-a pome­nit că zbura alături de o fată fru­moasă, care i-a transmis fără vorbe un mesaj în trei părţi: "Eşti iubit şi pre­ţuit, cu tărie, pentru totdeauna. Nu ai de ce să te temi. Nu ai cum să faci nimic greşit". Această făptură, care a luat apoi forma unui glob lu­minos, l-a însoţit într-o fenomenală călătorie, traversând o "Poartă", şi întâlnind în cele din urmă "Esenţa", loc care l-a făcut să se simtă ca un făt în uterul matern, "mama" fiind în acest caz Dumnezeu, deopotrivă intangibil şi omniprezent. "Mi-ar lua tot restul vieţii -- şi nu mi-ar ajunge -- să dezvălui tot ce-am aflat acolo sus. (...) Cunoaşterea se în­magazina fără memorare, instan­ta­neu şi pentru totdeauna", a explicat neurochirurgul, care s-a pomenit apoi din nou pe pământ, cel com­parat cu un jeleu murdar. Concluzia finală pe care a tras-o a fost cea a iubirii, "cel mai important ade­văr emoţional din univers, dar, în acelaşi timp, şi cel mai important adevăr ştiin­ţific".
La şapte zile după ce in­trase în comă profundă şi doc­torii se întrebau, deja, dacă nu cumva ar fi cazul să-i opreas­că tratamentul, Eben Alexan­der al III-lea şi-a deschis brusc ochii, dovedindu-se un adevărat miracol medical. Pen­tru el, miracolul a fost însă reprezentat mai degrabă de revelaţiile avute în timpul acelei săptămâni. Ceva mai târziu, a mai avut loc un mi­racol. Mama adevărată, care îl abandonase, a fost de acord să-l întâlnească şi astfel a aflat că avea o soră care murise. Când a văzut poza, a constatat că aceasta purta exact chipul fru­moa­sei tinere întâl­nite la cumpăna dintre lumi.
În 2012, el şi-a descris experienţa în cartea intitulată "Dovada lumii de dincolo", devenită, şi ea, bestseller "New York Times". De acum celebru, el a fost invitat la emisiuni difuzate în întreaga lume, precum cele moderate de Oprah Winfrey sau Dr. Oz. Atât prima lui carte, cât şi cele care au urmat au fost traduse în zeci de limbi, inclusiv în română.
Nici celebritatea şi nici faptul că era recunoscut drept un neurochirurg cu acte-n regulă nu l-au scu­tit, însă, pe Eben Alexander al III-lea de contro­verse. S-a spus, de pildă, că viziunile lui erau de fapt halucinaţii. Sau că de-a lungul carierei i-au fost aduse câteva acuzaţii de malpraxis. Ori că povestea cu sora decedată care i-a slujit drept înger călăuzitor nu se susţine. Neurorchirurgul s-a ţinut însă tare pe poziţie, respingând cu tărie varianta halucinaţiilor, despre care afirmă că nu se susţine din punct de vedere ştiinţific: "Coma m-a învăţat multe lucruri. Înainte de toate, experienţele în apropierea morţii relevă adevăruri cruciale despre natura existenţei umane. Catalogarea lor ca halucinaţii este conve­na­bilă pentru mulţi dintre cei care fac parte din comunitatea ştiinţifică, dar nu face decât să-i înde­părteze de adevărul mai profund pe care aceste experienţe ni-l relevă. Modelul convenţional mate­rialist, îmbrăţişat de mulţi din comunitatea ştiin­ţifică, inclusiv premiza conform căreia creierul fizic creează conştiinţa şi existenţa noastră umană se reduce la naştere şi apoi la moarte, este funda­mental greşită. În esenţa lui, acest model mecanic ignoră intenţionat ceea ce cred eu că este funda­mentul întregii existenţe - conştiinţa însăşi".