Au renovat casa părintească şi, ca totul să fie ca-n "vremurile vechi", şi-au înjghebat şi o gospodărie. Dăduse firul ierbii, iar dimineţile începeau totdeauna cu coruri de păsărele, urmărite cu "poftă" de Tomiţă - un motan solid, transferat de la bloc în mediul sătesc. S-a acomodat repede! Teritoriul pe care-l stăpânea era vast, iar natura îi oferea nebănuite tentaţii plăcute. Dacă-l goneai când stătea la pândă după vrăbii, făcea pipi de mai multe ori pe ce găsea şi pleca stuchind supărat. Dacă prindea ceva, mânca scoţând sunete mulţumite de vânător norocos. Când prindea câte un şoricuţ, se juca cu el până când acesta murea de frică. Nu-l mânca, îl aducea pe pragul uşii, ca să i se vadă isprava! Un nebun şi jumătate de cotoi, foarte simpatic şi afectuos cu toţi ai casei. Seara, dormea între sobă şi perete, după ce trecea pe la fiecare ca să-şi primească porţia de mângâiat. De-l întrebai ceva, îţi răspundea prin miorlăit, în diferite nuanţe. Ce mai, tare răsfăţat!
În satul dintre dealuri, pădurea este aproape, aerul e curat şi îmbălsămat de mirosul florilor de pe pajişti. Seara, când viaţa se stinge, susurul apei străbate aşezarea, însoţind gârla spre râu. În curte, treaz, e numai Lăbuţă - un câine tânăr, cu labe groase şi aproape cât un viţel. Tomiţă s-a împrietenit cu el, iar ziua doarme tolănit pe blana lui...
Viaţa s-a scurs cu întâmplările ei până într-o zi, când Tomiţă s-a îndrăgostit de o mâţă de prin vecini. După ce a ademenit-o la casa lui, mâncau amândoi dintr-un cenac! Câteva săptămâni mai târziu, mâţa a fătat şase pisoiaşi, gri cu alb, în "salonul" cu fân al şurii... cópii la indigo ale simpaticului Tomiţă. De câteva ori pe zi, fudulul tată trecea pe la ei, se uita ce fac, schimba cu mâţa-mamă impresii miorlăite. După ce se asigura că totul este bine, trecea şi pe la Lăbuţă. Se "ştergea" de blana lui, parcă îşi lua energie (!), apoi hopa, prin pomi.
De Sfânta Maria, am fost invitat la prietenul meu. Veniseră şi băiatul cu familia de la oraş, împreună cu alţi invitaţi. Masa s-a servit în chioşc. Lăbuţă ne privea stând labă peste labă, iar opt pisici jucăuşe furnicau locul, trecând cu cozile bârzoi pe la nasul dulăului, care le privea cu dragoste şi îngăduinţă. Acolo unde-i fericire sunt de toate, iar fericirea, ca şi dragostea, nu se fac la comandă. Totul se învaţă cu răbdare şi chemare divină.
În lumea necuvântătoarelor, ca şi în lumea noastră, cuvintele sunt de prisos.
CONSTANTIN N. - Ploieşti
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
