"Încet-încet, «garda pretoriană» a lui Dragnea este înlăturată"
- A trecut o lună de la dispariţia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi, în fapt, şi de la conducerea guvernului. Ce s-a schimbat?
- Întâi au început să dispară de la guvern şi oamenii care făceau anturajul lui Dragnea, începând cu Darius Vâlcov - zis eminenţa cenuşie a guvernării PSD -, continuând cu consilierii politici israelieni şi diverşii analişti care-şi făceau veacul pe la partid, şi terminând cu vreo două majorete care ocupau posturi de conducere la ANAF şi la Casa Asigurărilor de Sănătate. Deci, încet-încet, "garda pretoriană" a lui Dragnea este înlăturată. De asemenea, la comanda prim-ministrului Viorica Dăncilă, s-a renunţat să se mai discute vreo iniţiativă legislativă privind Justiţia. În paralel, s-a renunţat şi la discursul antioccidental ca marcă a guvernului. Dar mai persistă ecoul spuselor Vioricăi Dăncilă, cum că "n-am venit să dau socoteală la Bruxelles". În cele din urmă, s-a schimbat, de facto şi de jure, preşedintele PSD. Dăncilă a fost aleasă, consolidându-şi poziţia de putere. La Congresul cu pricina, ca semn al schimbării de direcţie, Dăncilă a făcut o declaraţie în stilu-i caracteristic: "Suntem cel mai românesc, dar şi cel mai european partid din România. Purtăm în suflet tricolorul, dar şi cei doisprezece stele de pe steagul UE". Măcar aici a rămas consecventă; când face dezacorduri, o recunoşti imediat.
Congresul extraordinar al PSD, menit alegerii preşedintelui plin, al preşedintelui executiv şi al secretarului general, a fost pus, de altfel, de către Dăncilă sub semnul "reformei". Care reformă? Că a plecat Daddy şi a venit Mommy? E adevărat că Dăncilă nu e la fel de apucată ca Dragnea, care scăpase de sub orice control, şi că a făcut unele schimbări de "personal" şi de atitudine, dar toate acestea nu arată încă, aşa zicând, un "început de viaţă nouă" pentru partid. Nu sunt semne că PSD a înţeles cu adevărat lecţia pe care i-a administrat-o electoratul, cu ocazia alegerilor europarlamentare.
"Vor pleca, probabil, şi miniştrii care l-au susţinut pe Dragnea"
- De altfel, de la tribuna Congresului PSD s-au rostit mai multe discursuri pe linia lui Dragnea...
- Da, chiar unii dintre cei care au candidat la preşedinţia partidului au vorbit în această linie: Liviu Pleşoianu (aplaudat frenetic de participanţi, semn că e greu de reformat PSD) şi Şerban Nicolae. Pleşoianu a povestit, la modul infantil, despre "statul paralel", pe care l-a transpus pe post de bau-bau într-un basm. De asemenea, a criticat obedienţa unor nenumiţi faţă de Europa. Obedienţă în virtutea căreia, atunci când "Baiazid întreabă: Tu eşti Mircea? Mircea răspunde: cum vrei tu, împărate!". Las că Baiazid numai cu Europa nu se poate identifica. Era valabil doar dacă Baiazid era Erdogan, iar Mircea era Ponta sau Dragnea, pentru că aceştia sunt admiratori ai lui Erdogan şi au învăţat de la preşedintele turc poveştile astea cu "statul paralel". De fapt, avem de-a face cu o variantă pentru copii proşti a discursului pe care îl are, la modul serios şi grav, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, al doilea om în stat. Ce să le mai ceri?
- Viorica Dăncilă a anunţat şi o posibilă remaniere sau restructurare a guvernului. Ar putea merge până la capăt cu îndepărtarea celorlalţi oameni ai lui Dragnea?
"PSD nu s-a hotărât pe mâna cui să piardă alegerile prezidenţiale"
- Congresul PSD n-a tranşat şi chestiunea candidatului la preşedinţia statului, cum poate ar fi fost nevoie, având în vedere inflaţia de candidaţi pesedişti auto-propuşi şi apropierea alegerilor. Are PSD un prezidenţiabil veritabil?
- Păi, să vedem. Întâi s-a anunţat drept posibil candidat la şefia statului Liviu Pleşoianu, despre care ne-am lămurit ce are în cap. Apoi, Şerban Nicolae, unul dintre cei ale căror nume au devenit sinonime cu lupta anti-Justiţie. De asemenea, ar vrea şi Ecaterina Andronescu, o veterană a partidului, care nu realizează că i-a cam trecut vremea şi care nu mai este votată nici măcar în propriul partid. Nu ultimul pe listă: Orlando Teodorovici, ministru de Finanţe şi, de-acum, preşedinte executiv al PSD, care a declarat, emoţionat după alegerea în fruntea partidului, că nu ştie ce înseamnă această funcţie, dar şi-a dorit-o mereu. Bine, el nu ştie nici ce înseamnă să fii ministru de Finanţe, dar ocupă postul şi a modificat Codul Fiscal de peste două sute de ori într-un an, de ne-a zăpăcit pe toţi. Cred că are aceeaşi atitudine şi faţă de preşedinţia României. E băiat frumos, de viaţă, şi înţeleg că dansează bine, poate că ar fi mai potrivit ca instructor la ansamblul de dansuri al partidului. Viorica Dăncilă însăşi a afirmat că nu exclude opţiunea de a candida la preşedinţia ţării. Iar unii susţin că se pregăteşte pentru asta în secret. Ca să vezi surpriză! Între timp, vechii prieteni din USL, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) şi Victor Ponta (cu al său Pro România, recte PSD2) încearcă să convingă PSD să aibă cu toţii un candidat unic la preşedinţie. Şi acel candidat, probabil că se vrea Tăriceanu. PSD se mai gândeşte, dar ar prefera să piardă pe mâna unui candidat din sânul său.
"Guvernul trăieşte din împrumuturi tot mai scumpe"
- Dincolo de disputele interne, guvernarea înregistrează noi şi noi recorduri, dar nu dintre cele dorite. De pildă, deficitul bugetar a crescut cu peste 80% în primele 5 luni, până la 14,7 mld. lei. Încotro?
- Guvernul PSD-ALDE a crescut cheltuielile bugetare până a ajuns la fundul sacului. Primăria Capitalei e în faliment nedeclarat, după cum a mărturisit chiar Gabriela Firea, care, în treacăt fie zis, n-a făcut nimic de când e primar. Cu siguranţă că în faliment nedeclarat sunt multe alte primării. Guvernul însuşi trăieşte numai din împrumuturi, care sunt din ce în ce mai scumpe. Noua Lege a pensiilor creează un deficit de vreo 80 de miliarde de lei... În stilul ăsta, şi ţara va ajunge în faliment nedeclarat. De când au venit la guvernare, PSD şi ALDE s-au lăudat că ei au dat bani, iar precedenţii guvernanţi au tăiat din banii oamenilor. E adevărat, ei au dat bugetarilor şi pensionarilor, fără grija că nu vor mai avea de unde da, ştiind bine că vor fi înlocuiţi de opoziţie, care va fi silită să taie, ca să nu intrăm în colaps. Însă, ce omit să spună PSD şi ALDE este că n-au făcut datorii pe seama opoziţiei, ci pe a românilor, pe a generaţiilor viitoare.
- Opoziţia nu poate sancţiona acest comportament financiar, după cum am văzut şi cu prilejul ultimei moţiuni de cenzură, care a căzut glorios. Pe de altă parte, nici electoratul nu pare dispus să pedepsească PSD, întrucât acesta se menţine la peste 20% dintre opţiunile de vot, potrivit celor mai recente sondaje de opinie. Atunci, ce e de făcut?
- Aşteptăm alegerile. Dar nu ne punem mari speranţe nici în ele. Singura speranţă este să ne menţinem într-o zonă cât de cât normală. Că, la ce candidaţi şi soluţii de guvernare se vehiculează, te cam ia frica. Opoziţia are, totuşi, un procentaj cam mare, vizavi de faptele ei. Liderii Opoziţiei spun multe prostii şi se mai şi ceartă între ei. De pildă, nici n-a obţinut bine PNL un rezultat bun în alegerile europarlamentare, şi au şi apărut rivalităţile între Ludovic Orban şi Rareş Bogdan. De asemenea, între Dan Barna (USR) şi Dacian Cioloş (PLUS) sunt dispute alimentate de ambiţiile pe care le au de a candida la preşedinţia statului din partea alianţei lor, nefiind însă nici unul în stare să reprezinte o alternativă mai bună la Klaus Iohannis. De altfel, au şi declarat că ei vor să candideze nu pentru a-l detrona pe Iohannis, ci pentru a prezenta o altă ofertă. Adică, pentru a se afla în treabă.