Ziarele României Mari

A apărut numărul 29 al revistei... ziarelor din România Mare.

O idee publicistică admirabilă, născută în zilele frumoase ale Centenarului Marii Uniri, şi cuprinzând ziare de la 1 Decembrie 1918 şi până la sfârşitul lui 1947, ulti­mul an parţial democratic al ţării. Editorul, Peter McGee, a fost susţinut de consultantul editorial Andrei Pena, de consultantul ştiinţific Mioara Anton, de documentariştii Mihaela Denize, Raul Denize şi Tudor Sprânceană şi de consultantul tehnic Lennart Skjodt. Graţie pagina­to­rului Alexandru Şchiopu, ilustraţiei semnate de Vali Ivan şi corecturii asigurate de Anca Roman, publicaţia impre­sio­nează ca un fapt rar de presă, demn de Centenarul Ro­mâniei moderne. Distribuită de Burda România, colecţia de ziare de epocă, de o frumuseţe jurnalistică ce sfidează epoca lejeră a internetului, apare în fiecare marţi. Pe lângă primele şi ultimele două pagini, care cuprind articole scrise în redacţie sau preluate din presa vremii, miracolul editorial cuprinde copii integrale de ziare de epocă, punându-i pe cititorii de azi în contact cu un fenomen de presă prin care România Mare s-a impus Europei şi lumii. Cotidiene de toate culorile politice, precum Timpul, Eve­nimentul, Evenimentul Zilei, din 1939 (cu mult înaintea ziarului cu acelaşi nume al lui Ion Cristoiu!), Unirea, Epo­ca, Gazeta Bucureştilor, Gazeta Transilvaniei, Dimineaţa, Adevărul, Universul, Glasul Bucovinei, Gazeta Spor­turilor, Sfatul Ţării şi altele sunt reproduse, cu greşeli cu tot, păstrându-se farmecul literelor de plumb şi negreala fo­tografiilor, cu ocazia marcării fiecărui eveniment impor­tant. O mani­festare unică de presă, probabil singura din lume, pune în faţa internauţilor un fenomen aparent pier­dut, dar cu şanse de conservare, măcar în biblioteci. Rea­lizatorii, jurnalişti nostalgici ai unei epoci înfloritoare, de­plâng, în context, lipsa unei culturi a lecturii în România, unde viteza inter­netului e, culmea ironiei, cea mai mare din Europa, iar decăderea presei cotidiene la 5 mii de exemplare pe zi, pentru ziarele cele mai cunoscute, a ajuns o ruşine. Pe când în Germania apar ziare cu tiraje de un milion sau chiar de două milioane de exemplare pe zi, iar în Polonia există încă ziare de 500.000 de exem­plare. Aşadar, suntem moderni, IT-işti, nu mai citim pe hâr­tie, nu mai deschidem o carte. Fenomenul Ziarele României Mari doare. Programa de învăţământ suferă. Istoria a fost scoasă din şcoli. Un elev de liceu se uită pe ziarele dom­nului Peter McGee ca la un mesaj astral. Nu ştie, nu înţele­ge, nu e interesat să citească nici măcar două rânduri din România bunicului său. Ce poate spune el, elevul modern dintr-a noua, despre Atentatul din Senatul României, din 1920, despre Încoronarea de la Alba Iulia, din 1922, despre Alegerile din decembrie 1937 sau despre Asasinarea lui Ar­mand Călinescu, din 1939? Iată de ce mi se pare exem­plar că anul 2019 ne dăruieşte sute de pagini de ziare epocale, în care istoria este văzută prin eveni­mentele ei memorabile, demne de reţinut şi de înţeles, chiar şi de învăţăceii scufundaţi în tabletele agăţate de gât. Ceea ce fac domnii şi doamnele de la Ziarele României Mari este o colecţie unică de presă românească, de la Marea Unire la Republică. Ei au găsit un sprijin de seamă la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca Naţională a României, la Arhivele Naţionale, la Muzeul Naţional de Istorie, la Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" din Cluj Napoca. Lăudăm cu invidie splendida realizare a colegilor noştri, chiar în momentul în care credeam că presa pe hârtie s-a prăfuit în biblioteci. Ei au iniţiat o renaştere. Cine merge mai departe?