O idee publicistică admirabilă, născută în zilele frumoase ale Centenarului Marii Uniri, și cuprinzând ziare de la 1 Decembrie 1918 și până la sfârșitul lui 1947, ultimul an parțial democratic al țării. Editorul, Peter McGee, a fost susținut de consultantul editorial Andrei Pena, de consultantul științific Mioara Anton, de documentariștii Mihaela Denize, Raul Denize și Tudor Sprânceană și de consultantul tehnic Lennart Skjodt. Grație paginatorului Alexandru Șchiopu, ilustrației semnate de Vali Ivan și corecturii asigurate de Anca Roman, publicația impresionează ca un fapt rar de presă, demn de Centenarul României moderne. Distribuită de Burda România, colecția de ziare de epocă, de o frumusețe jurnalistică ce sfidează epoca lejeră a internetului, apare în fiecare marți. Pe lângă primele și ultimele două pagini, care cuprind articole scrise în redacție sau preluate din presa vremii, miracolul editorial cuprinde copii integrale de ziare de epocă, punându-i pe cititorii de azi în contact cu un fenomen de presă prin care România Mare s-a impus Europei și lumii. Cotidiene de toate culorile politice, precum Timpul, Evenimentul, Evenimentul Zilei, din 1939 (cu mult înaintea ziarului cu același nume al lui Ion Cristoiu!), Unirea, Epoca, Gazeta Bucureștilor, Gazeta Transilvaniei, Dimineața, Adevărul, Universul, Glasul Bucovinei, Gazeta Sporturilor, Sfatul Țării și altele sunt reproduse, cu greșeli cu tot, păstrându-se farmecul literelor de plumb și negreala fotografiilor, cu ocazia marcării fiecărui eveniment important. O manifestare unică de presă, probabil singura din lume, pune în fața internauților un fenomen aparent pierdut, dar cu șanse de conservare, măcar în biblioteci. Realizatorii, jurnaliști nostalgici ai unei epoci înfloritoare, deplâng, în context, lipsa unei culturi a lecturii în România, unde viteza internetului e, culmea ironiei, cea mai mare din Europa, iar decăderea presei cotidiene la 5 mii de exemplare pe zi, pentru ziarele cele mai cunoscute, a ajuns o rușine. Pe când în Germania apar ziare cu tiraje de un milion sau chiar de două milioane de exemplare pe zi, iar în Polonia există încă ziare de 500.000 de exemplare. Așadar, suntem moderni, IT-iști, nu mai citim pe hârtie, nu mai deschidem o carte. Fenomenul Ziarele României Mari doare. Programa de învățământ suferă. Istoria a fost scoasă din școli. Un elev de liceu se uită pe ziarele domnului Peter McGee ca la un mesaj astral. Nu știe, nu înțelege, nu e interesat să citească nici măcar două rânduri din România bunicului său. Ce poate spune el, elevul modern dintr-a noua, despre Atentatul din Senatul României, din 1920, despre Încoronarea de la Alba Iulia, din 1922, despre Alegerile din decembrie 1937 sau despre Asasinarea lui Armand Călinescu, din 1939? Iată de ce mi se pare exemplar că anul 2019 ne dăruiește sute de pagini de ziare epocale, în care istoria este văzută prin evenimentele ei memorabile, demne de reținut și de înțeles, chiar și de învățăceii scufundați în tabletele agățate de gât. Ceea ce fac domnii și doamnele de la Ziarele României Mari este o colecție unică de presă românească, de la Marea Unire la Republică. Ei au găsit un sprijin de seamă la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca Națională a României, la Arhivele Naționale, la Muzeul Național de Istorie, la Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" din Cluj Napoca. Lăudăm cu invidie splendida realizare a colegilor noștri, chiar în momentul în care credeam că presa pe hârtie s-a prăfuit în biblioteci. Ei au inițiat o renaștere. Cine merge mai departe?