Dragostea, bat-o vina!
- Daţi-mi voie să încep interviul nostru cu o curiozitate. Nu întâlnesc chiar în fiecare zi o rusoaică, as în specialitatea ei, care să locuiască la Bucureşti. Ce v-a adus în România, doamna Şoşoacă?
- Dragostea. (râde) Acum zece ani, m-am îndrăgostit şi m-am căsătorit cu un român. Şi, fiindcă în general femeia e cea care merge după bărbat, am ajuns să mă stabilesc la Bucureşti. Aş putea spune însă că sunt obişnuită cu schimbările, fiindcă viaţa mea a fost de la început destul de complicată. M-am născut în Polonia, am crescut şi am locuit 18 ani în Letonia, iar când Letonia s-a separat de URSS, m-am întors în Rusia, de unde era familia mea, şi unde nu stătusem deloc.
- Dar ştiaţi limba rusă?
- Da. Sunt născută într-o familie de ruşi, dar tata, militar fiind, era obligat să se mute cu serviciul dintr-o ţară în alta, iar noi, copiii, aveam dreptul să studiem peste tot în limba rusă. Nu ştiam letonă, însă când am ajuns la Facultatea de Medicină la Riga, toate manualele erau în limba letonă. Iar eu, cum eram de felul meu un om foarte ambiţios, m-am apucat să învăţ şi letona. A fost foarte greu, medicina e oricum o disciplină grea. În ultimul an, m-am mutat în Rusia Centrală şi am terminat facultatea acolo, iar peste doi ani, am plecat la Moscova, să-mi fac doctoratul.
- Umblă vorba că prima lucrare ştiinţifică din Rusia despre fotoîmbătrânirea pielii e chiar lucrarea dvs de doctorat.
- Da, într-un fel, am fost pionieră. Lucram la cel mai mare institut de dermatovenerologie din Rusia, iar directorul institutului era chiar coordonatorul meu de lucrare. În plus, am avut şansa de a lucra în colaborare cu o companie daneză, care lansa pe piaţă nişte suplimente alimentare anti-age. Am făcut un studiu pe vreo 60 de persoane şi am prelucrat rezultatele. Pe atunci, nu se vorbea încă de medicina anti-age. De altfel, primele lucrări din Rusia despre peeling chimic şi despre mezoterapie au fost scrise de mine, în colaborare cu colegi de-ai mei. Acumulasem deja experienţă, fiindcă începusem să lucrez şi la o clinică privată de prevenire a procesului de îmbătrânire a pielii, unde aplicam toate aceste noutăţi.
- Erau proceduri destul de revoluţionare pentru vremea aceea. Aveau oamenii curajul să se lase pe mâna dvs.?
- Rusia a preluat foarte repede toate noutăţile de la nivel mondial. Iar rusoaicele sunt mult mai deschise la inovaţii când vine vorba de frumuseţe. Au şi posibilităţi materiale şi sunt foarte informate, află repede despre anumite proceduri şi le cer ele medicilor. Iar asta ne stimula şi pe noi. Apoi, sigur, aveau curaj şi pentru că era o clinică foarte serioasă, întinsă pe 800 mp, unde eram 16 medici. Aveam colegi foarte buni, care azi sunt împrăştiaţi peste tot în lume, Cehia, Franţa, Spania. Fiindcă avea posibilităţi, această clinică a deschis şi un centru de performanţă pentru medici, un fel de laborator de cercetare, care s-a transformat în prima şcoală de medicină estetică din Rusia. Iar eu am început să predau. Or, când devii îndrumător, eşti obligat să înveţi şi mai mult, şi mai bine, pentru că ai în faţa ta 10, 20 de medici de vârf, care îţi vor pune întrebări.
- Uite că au trecut două decenii, iar astăzi sunteţi invitată să vorbiţi despre medicina estetică peste tot prin lume.
- Călătoresc destul de mult, e adevărat. Sunt anumite congrese, cum este IMCAS, care are loc la Paris, sau EUROMEDICOM, care e în Monte-Carlo, la care particip ca speaker de peste 15 ani. Călătoriile acestea sunt extrem de importante, fiindcă numai aşa pot lua pulsul internaţional, mă pot pune la curent cu noutăţile şi, mai ales, cu rezultatele practice. Eu, de pildă, nu adopt niciodată o procedură nouă imediat ce apare. Prefer să aştept o vreme până se adună destule cazuri la nivel internaţional, ca să am şi opinia unor medici care au aplicat-o. Criteriul principal pentru mine e siguranţa. Dacă nu am siguranţă în ce urmează să fac, refuz procedura, chiar dacă îmi e cerută.
"În America se produc cele mai multe exagerări"
Arta frumuseţii perfecte
- Avem deja în spate nişte decenii de experienţă la nivel mondial, care ne permit azi să evităm greşelile. Vă dau doar un exemplu: la începutul anilor 2000, când industria era la început, multe companii îi îmbiau pe medici cu produse de umplere a epidermei (fillere) pe bază de silicon. A fost o greşeală uriaşă. O substanţă ca siliconul nu poate fi biodegradată, nu se va putea niciodată integra în ţesut. În timp, faţa, fiindcă e dinamică, are anumite mişcări şi îmbătrâneşte într-un anume ritm, face ca această substanţă să migreze la modul dizgraţios. Peste ani, siliconul acela din buze, de exemplu, a trebuit înlăturat chirurgical, şi asta a lăsat semne. Epoca de început a medicinii estetice ne-a lăsat mărturie foarte multe astfel de exemple de buze sau pomeţi plastifiaţi, mai ales în America, fiindcă acolo se comit cele mai multe exagerări. Această industrie a avut nevoie de o experienţă de 20 de ani ca să realizeze că substanţele care se injectează trebuie să fie biodegradabile, naturale, antialergice şi extrem de pure. Azi, deja vorbim de o cu totul altă abordare în acest domeniu. Sunt tratamente la care acum 15 ani nici nu visam. Medicina estetică a intrat într-o vârstă a ei de aur, cu proceduri minim invazive şi cu rezultate extraordinare. Miza medicinii estetice de azi ţine mai degrabă de păstrarea trăsăturilor iniţiale, de prevenţie şi de naturaleţe. Nu-mi doresc ca medicina estetică să devină o fabrică în care producem femei care seamănă între ele. Eu însămi, decât să-mi stric reputaţia, prefer să refuz pacientele care au gust pentru supravolum la buze sau la pomeţi. Mi-am format în timp o clientelă care apreciază eleganţa şi bunul simţ.
"Deşi mi-a fost destul de greu la început, sunt foarte fericită aici"
Fabrica de zâne
- Doamna Şoşoacă, eraţi lider în medicina estetică în Rusia. Nu v-a părut rău să părăsiţi o asemenea poziţie, ca să vă stabiliţi într-o ţară în care nu vă cunoştea nimeni?
- Nu mi-am dorit să plec din ţara mea. Dar soţul meu m-a convins să vin, promiţându-mi că va fi bine. Şi chiar e. Sunt foarte fericită aici. Deşi mi-a fost destul de greu la început, pentru că nu am ajuns aici la 20 de ani, ci la 35. Chiar dacă eram deja doctor în ştiinţe medicale, a trebuit să mai fac un rezidenţiat de doi ani la Spitalul Elias, ca să se echivaleze studiile şi să obţin dreptul de practică. Şi apoi, a trebuit să învăţ şi limba, care era foarte diferită de toate cele pe care le ştiam.
- Acum o vorbiţi impecabil. Cât v-a luat să o învăţaţi ?
- Eu consider că nu am învăţat-o nici acum. În primii trei ani nu am rostit nicio propoziţie, vorbeam cu soţul meu numai în engleză. Până într-o zi când şi-a dat seama care e de fapt problema mea. Fiind de felul meu ambiţioasă şi premiantă toată viaţa, numai gândul că aş fi putut vorbi greşit mă bloca psihic. Aşa că mi-a zis: "Ştii ceva? Gata! Eu nu mai vorbesc cu tine decât în română!". Fac şi acum greşeli când vorbesc repede, iar de accent nici nu visez să scap. Dar mă bucur că vorbesc. Sunt fericită că am fost acceptată în această ţară şi consider că e de datoria mea să-i vorbesc limba. De altfel, în tot ce fac încerc să promovez această ţară în străinătate. Reprezint România la toate congresele şi cu mândrie spun că sunt medic din România. Iar când mă lovesc de neîncrederea unora, mă enervez şi le povestesc despre cât de frumoasă e ţara asta şi ce oameni calzi sunt aici. Dar nu fac asta pentru că trebuie. Eu chiar aşa simt...
"Românii sunt oameni cu suflet, seamănă cu ruşii"
Cu fiul cel mare
- Sunteţi obişnuită să faceţi performanţă, dar sunteţi şi familistă convinsă. De obicei, cariera are preţul ei. Cum reuşiţi, doamna doctor?
- Eu nu am venit în România să fac carieră, ci ca să am o familie frumoasă. Familia e o parte a vieţii mele fără de care nu aş putea trăi. Nu aş putea să călătoresc, să progresez, să mă dezvolt profesional, dacă nu aş şti că ei sunt acolo şi îmi ţin spatele. Lucrez mult, e adevărat. În fiecare zi, de la 10.30 la 21.00 sunt la cabinet. Şi sunt şi multe weekend-uri în care plec la conferinţe. Dar când suntem împreună, toată atenţia mea merge spre ei. Chiar dacă ajung la 21.30, mi-e foame şi sunt obosită, jumătate de oră tot petrec cu băiatul nostru cel mic, să îi citesc povestea de noapte bună. Şi tot stau la poveşti şi la glume cu băiatul meu cel mare. O dată pe săptămână ieşim cu toţii la masă, în oraş. Dacă în weekend sunt în ţară, petrecem timp împreună, jucăm cu toţii Monopoly, glumim, povestim, ieşim în parc, mergem la mare, jucăm badminton, mergem la înot ş.a.m.d. Copiii mei nu au probleme la şcoală, noi nu avem probleme de comunicare cu ei. Fericirea asta în care am investit se întoarce acum în favoarea mea.
"Nebunia de a vrea să fii veşnic tânăr nu m-a atins"
În familie
- În Europa, femeia şi bărbatul par mereu în concurenţă. Rusoaicele, din contră, par ceva mai aşezate. Nu cumva meritul e în gena dvs. rusească?
- Noi, rusoaicele, acceptăm faptul că bărbatul e capul familiei. Şi la mine acasă ultimul cuvânt îl are întotdeauna soţul meu. Dar mie asta nu-mi displace. Darul femeii nu e cel de a lua decizii, ci cel de a se devota familiei. Eu am trei băieţi acasă şi sunt foarte fericită, cu ei îmi permit să fiu cea vulnerabilă, cea protejată, cea de care au ei grijă şi îi aduc flori. Mă simt ca o femeie între trei bărbaţi. Ştiu că uneori soţului meu îi e greu cu faptul că plec atât de des. Dar când mă ia de la aeroport şi mă vede că sunt obosită, dar ochii îmi strălucesc, înţelege că ceea ce fac e pentru mine o mare pasiune. Şi că fericirea asta profesională îmi dă echilibru şi-n căsnicie.
- Şi apoi, n-are de ce să fie nemulţumit. De frumuseţea asta la care lucraţi zi de zi la cabinet beneficiaţi, în fond, şi dvs. Aţi născut de două ori, nu mai aveţi 20 de ani şi totuşi, arătaţi extraordinar. Ce secrete de frumuseţe aveţi, doamna Şoşoacă?
- Am câteva principii la care ţin foarte mult. În primul rând, e foarte important ca toată viaţa să-ţi păstrezi aceeaşi greutate. Cu vârsta, fluctuaţiile de greutate fac ca pielea să cedeze, pentru că fibrele de colagen se schimbă. Eu de 18 ani fac sport regulat. Am făcut de toate, dar acum, când stau câte zece ore pe zi în cabinet în picioare, încep să mă resimt şi la spate. Aşa că, de 3, 4 ori pe săptămână, dimineaţa fac pilates în studio, minimum o oră. Al doilea principiu e unul de la care recunosc că mă mai abat: acela de a mânca regulat. Muncesc mult şi uneori mai sar mesele. Dar nu fumez, nu mănânc zahăr şi nu mă stresez, pentru că stresul ridică nivelul cortizolului şi asta se vede imediat pe ten. Alimentaţia este foarte importantă. Pielea nu poate produce colagen dacă nu are din ce. Nu mă culc niciodată nedemachiată temeinic. Nu ies niciodată din casă fără să mă protejez cu filtre solare. Folosesc creme de la Universkin, pe care le considerăm în momentul actual printre cele mai bune, tocmai de aceea le punem la dispoziţie şi pacienţilor noştri. În rest, am grijă să creez în jurul meu armonie şi să nu trăiesc haotic. Ştiu că sună ca la reclamă, dar fericirea chiar e cea mai bună reţetă. Când emoţional nu eşti bine, pielea e prima care preia încărcătura negativă.
- Dintre toate procedurile disponibile în clinică, dvs. la ce apelaţi ?
- Apelez şi eu la aceleaşi tratamente la care au acces şi pacientele noastre, fără exagerări, pentru că nici nu prea îmi permite timpul. Îmi place procedura de biorevitalizare, pentru că degeaba înlăturăm toate ridurile, dacă pielea nu are o calitate bună. Mi-am făcut eu însămi un lifting cu fire biodegradabile. E o procedură minim invazivă, care ridică pomeţii şi face pielea mai fermă. Nu lasă semne, nu rămân cicatrici. E foarte sănătoasă pentru piele şi, făcută la timp, te ajută să nu ajungi mai târziu la un lifting chirurgical. Uneori, dacă simt că mă încrunt prea mult, adaug şi puţină toxină între sprâncene. Cât despre buze, nu prea am nevoie, sunt mari de la mama natură. Însă în orice aş face, baza este prevenţia. Încerc să fac tot posibilul să nu ajung să trebuiască să tratez.
- Faptul că lucraţi zi de zi în acest domeniu nu vă accentuează şi mai mult teama de bătrâneţe?
- Nu, nebunia asta de a vrea să fii veşnic tânăr nu m-a atins. Mă uit la mama şi la bunica mea, trecută de 90 de ani. Sunt amândouă femei frumoase, creative şi active. Sigur că mi-e teamă că n-o să mai pot lucra la fel de mult, deja obosesc mult mai repede decât acum zece ani. Dar fericirea nu se numără în riduri şi nici nu ţine de vârstă. Îmi place să am grijă de mine, să-mi placă ce văd în oglindă, dar nu fac din asta o obsesie.
Ina şi fecioraşii ei
Glosar de frumuseţe
- Am răsfoit în "catalogul de frumuseţe" al doamnei doctor şi am rugat-o să ne spună la ce putem apela în caz de...
- Piele încreţită pe mâini, coate şi genunchi
Se rezolvă cu 3, 4 sedinţe de revitalizare, făcute o dată la 3, 4 săptămâni.
- Vinişoare sparte pe faţă, cuperoză
Creme pentru acasă, evitarea expunerii la soare, renunţare la fumat, proceduri în cabinet cu lumină intens pulsată şi laser fracţionat.
- Obraji căzuţi după 40 de ani
În funcţie de anatomie şi de tipul de îmbătrânire, se poate apela la proceduri cu fire resorbabile, la umplere cu acid hialuronic sau la lifting chirurgical. Cu cât pacienta vine mai repede, cu atât mai bine.
- Colţurile gurii înclinate în jos
Se pot ridica cu fire biodegradabile, cu injecţii cu acid hialuronic sau uneori chiar cu... regim de slăbire.
- Cearcăne
Avem proceduri variate, de la injectare cu plasmă până la injectare cu acid hialuronic, cu celule regenerative sau cu grăsime proprie, dar şi proceduri de biorevitalizare cu mezoterapie şi un peeling special.
- Piele ternă şi obosită
Folosim Cronosderm-ul, aparatul inventat de domnul doctor Constantin Stan, singurul aparat cu ace, capabil să livreze substanţele adânc în ţesut şi să genereze un răspuns intens din partea pielii.
Foto din arhiva personală
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
