Întrebarea este legitimă, dacă ţinem cont de mai multe date, prin care el poate fi caracterizat. Mai întâi, scăderea brutală a electoratului. Dacă la parlamentarele româneşti de la sfârşitul lui 2016, PSD-ul obţinea 46% din voturile electoratului, la europarlamentare, el a primit doar 23%, adică jumătate. Niciun partid aflat la putere în România postcomunistă nu a pierdut, într-o perioadă atât de scurtă, atât de mulţi votanţi. Pierderea nu poate fi explicată doar prin uzura guvernării. E drept, în doi ani şi jumătate, PSD-ul nu a făcut altceva decât să atace Justiţia, cea de-a treia putere a statului care, după anii de comunism în care a fost subordonată politicului, şi-a regăsit independenţa. PSD-ul a avut, încă dinaintea alegerilor din 2016, acest obiectiv ascuns. Încă de la înfiinţarea sa, partidul care "a moştenit" structurile PCR-ului a urmărit politizarea Justiţiei, ultima încercare notabilă fiind celebra "lovitură de stat parlamentară", încercată sub guvernarea lui Victor Ponta. În 2016, liderii PSD şi-au mascat cu grijă obiectivul în spatele unui generos program de guvernare, cu tentă socială pregnantă. Dragnea şi "echipa" sa au promis creşteri excepţionale de salarii şi pensii, dar şi alte "revărsări de abundenţă", care le-au asigurat o victorie zdrobitoare la parlamentarele de atunci. În fapt, creşterile în cauză au fost nesustenabile pentru că nu aveau acoperire în economia reală. Ele nu se bazau pe creşterea productivităţii muncii, pe dezvoltarea producţiei interne şi a infrastructurii aferente, mizând doar pe stimularea consumului. Or, în contextul unei producţii interne încă deficitare, veniturile suplimentare au fost drenate spre produsele din import. Dragnea şi echipa sa au forţat aceste creşteri, pentru blindarea victoriei la parlamentare şi, odată cu preluarea puterii, pentru mascarea atacului împotriva Justiţiei. Cei mai mulţi lideri ai grupării ajunse la putere aveau probleme cu aceasta, Dragnea fiind unul dintre cei "agăţaţi" în mai multe dosare de corupţie.
PSD este în realitate un partid profund corupt. Alcătuit pe "ruinele" PCR-ului din foştii nomenclaturişti de rang secund, el şi-a favorizat, de la început, liderii, care au devenit - în tranziţia de la economia socialistă la economia de piaţă - cei mai bogaţi din România. Privatizările, restituirile, restructurările realizate s-au făcut în funcţie de interesele diverselor grupuscule interne ale "partidului", corupţia devenind endemică la nivel înalt, fără ca statul - jefuit de resursele sale - să poată interveni. PSD-ul a continuat astfel formula PCR-istă a partidului-stat, în care toate deciziile privitoare la viaţa societăţii şi la funcţionarea instituţiilor acesteia se luau în cabinetele şefilor partidului. Tranziţia a transformat cleptocraţia începuturilor post-comuniste într-o oligarhie care, aproape firesc, a urmărit să îşi păstreze "privilegiile" şi ca elită politică, menţinându-se prin partidul său la putere. Construit pe structurile fostului PCR, cu activiştii acestuia, formaţi în mentalitatea comunistă, PSD-ul (numit succesiv FSN, FDSN, PDSR) a apelat, pentru conservarea poziţiei sale de putere, la o impostură ideologică, asumându-şi doctrina socialistă de stânga, propagată însă cu mijloacele de difuzare în masă utilizate după formulele tipic comuniste. "Construcţia de partid" realizată astfel a părut (şi pare) paradoxală: liderii sunt cei mai bogaţi oameni ai ţării ("baronii", demnitarii, vârfurile administraţiei), iar membrii şi alegătorii, cei mai săraci, cei mai lipsiţi de iniţiativă, cu totul dependenţi de "veniturile de la buget". PSD-iştii au speculat această "scindare" socială, amintind de situaţia cetăţenilor-asistaţi din comunism, manevrându-şi "baza", alegătorii "de jos" prin stipendii mărunte (creşteri de salarii şi pensii), făcute mai ales înaintea diverselor alegeri. Partidul s-a organizat ierarhic, după modelul comunist, ca partid de status, grupat tribal în instituţiile statului, pe care le-a ocupat şi pe care le ocupă în continuare. Ierarhia de tip comunist a presupus ca liderul absolut ("tăticul", cum s-a autonumit Dragnea) să decidă totul, împărţind, după bunul său plac, favorurile sale "nepoţilor" ascultători.
Vremurile, totuşi, s-au schimbat şi în România. Admiterea ei în NATO şi UE, dar şi formarea unei societăţi civile în urma relaxării "controlului social" de tip comunist, au generat posibilitatea revenirii la statul de drept, la reafirmarea independenţei Justiţiei. Jaful din economie, fie el şi mascat, nu mai putea continua. Învingător prin minciună în parlamentarele româneşti din 2016, cu un partid în care controlul ierarhic a fost dus la extrem, Dragnea a crezut că poate realiza reîntoarcerea la autoritarismul de tip comunist, mascând, în faţa partenerilor occidentali ai ţării, prin "politica vitrinei", aspiraţiile sale totalitare. Represiunea, ilustrată de evenimentele de la 10 august 2018 şi corupţia urmau "să liniştească" societatea civilă. Nereuşindu-i supunerea, dintr-o lovitură, a Justiţiei, Dragnea a început un asediu lent al acesteia, asediu ce i-a dezvăluit atât inconsistenţa minciunilor, cât şi "uneltele" obediente de care s-a folosit. Înaintea alegerilor din 26 mai a.c., el şi-a dublat, ca şi Ceauşescu la finalul "epocii" sale, promisiunile, şi şi-a pigmentat discursul propagandistic în culori antioccidentale, naţionaliste şi suveraniste. Votul i-a arătat că s-a înşelat. Dragnea n-a ţinut seamă de faptul că românii din diaspora au realizat la faţa locului ce înseamnă statul de drept, că tinerii din ţară, perfect informaţi, nu mai pot fi minţiţi, că societatea civilă nu se mai teme de represiune şi nu mai poate fi în totalitate, coruptă.
Rămas fără "tătic", PSD-ul a ajuns terenul unor conflicte dure între baroni. Acceptarea momentană a şefiei premierului Viorica Dăncilă este rezultatul unui compromis între "baroni". Aceştia exclud posibilitatea ca un "grup extremist", condus de Olguţa Vasilescu, Codrin Ştefănescu, Carmen Dan, Rădulescu-Mitralieră şi slugile obediente ale lui Dragnea ("juriştii" Iordache, Nicolicea, Nicolae) să preia vârful ierarhiei. Pentru ei, autoritarismul drăgnist s-a sfârşit. O preferă pe "Viorica", aparent docilă şi manevrabilă. Ei vor menţine PSD-ul în viaţă pentru că, dacă statul de drept va deveni funcţional, au prea multe de pierdut. Şi, într-un fel sau altul, vor continua lupta împotriva Justiţiei. PSD-ul nu poate fi schimbat din interiorul său.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
