Întrebarea este legitimă, dacă ținem cont de mai multe date, prin care el poate fi caracterizat. Mai întâi, scăderea brutală a electoratului. Dacă la parlamentarele românești de la sfârșitul lui 2016, PSD-ul obținea 46% din voturile electoratului, la europarlamentare, el a primit doar 23%, adică jumătate. Niciun partid aflat la putere în România postcomunistă nu a pierdut, într-o perioadă atât de scurtă, atât de mulți votanți. Pierderea nu poate fi explicată doar prin uzura guvernării. E drept, în doi ani și jumătate, PSD-ul nu a făcut altceva decât să atace Justiția, cea de-a treia putere a statului care, după anii de comunism în care a fost subordonată politicului, și-a regăsit independența. PSD-ul a avut, încă dinaintea alegerilor din 2016, acest obiectiv ascuns. Încă de la înființarea sa, partidul care "a moștenit" structurile PCR-ului a urmărit politizarea Justiției, ultima încercare notabilă fiind celebra "lovitură de stat parlamentară", încercată sub guvernarea lui Victor Ponta. În 2016, liderii PSD și-au mascat cu grijă obiectivul în spatele unui generos program de guvernare, cu tentă socială pregnantă. Dragnea și "echipa" sa au promis creșteri excepționale de salarii și pensii, dar și alte "revărsări de abundență", care le-au asigurat o victorie zdrobitoare la parlamentarele de atunci. În fapt, creșterile în cauză au fost nesustenabile pentru că nu aveau acoperire în economia reală. Ele nu se bazau pe creșterea productivității muncii, pe dezvoltarea producției interne și a infrastructurii aferente, mizând doar pe stimularea consumului. Or, în contextul unei producții interne încă deficitare, veniturile suplimentare au fost drenate spre produsele din import. Dragnea și echipa sa au forțat aceste creșteri, pentru blindarea victoriei la parlamentare și, odată cu preluarea puterii, pentru mascarea atacului împotriva Justiției. Cei mai mulți lideri ai grupării ajunse la putere aveau probleme cu aceasta, Dragnea fiind unul dintre cei "agățați" în mai multe dosare de corupție.
PSD este în realitate un partid profund corupt. Alcătuit pe "ruinele" PCR-ului din foștii nomenclaturiști de rang secund, el și-a favorizat, de la început, liderii, care au devenit - în tranziția de la economia socialistă la economia de piață - cei mai bogați din România. Privatizările, restituirile, restructurările realizate s-au făcut în funcție de interesele diverselor grupuscule interne ale "partidului", corupția devenind endemică la nivel înalt, fără ca statul - jefuit de resursele sale - să poată interveni. PSD-ul a continuat astfel formula PCR-istă a partidului-stat, în care toate deciziile privitoare la viața societății și la funcționarea instituțiilor acesteia se luau în cabinetele șefilor partidului. Tranziția a transformat cleptocrația începuturilor post-comuniste într-o oligarhie care, aproape firesc, a urmărit să își păstreze "privilegiile" și ca elită politică, menținându-se prin partidul său la putere. Construit pe structurile fostului PCR, cu activiștii acestuia, formați în mentalitatea comunistă, PSD-ul (numit succesiv FSN, FDSN, PDSR) a apelat, pentru conservarea poziției sale de putere, la o impostură ideologică, asumându-și doctrina socialistă de stânga, propagată însă cu mijloacele de difuzare în masă utilizate după formulele tipic comuniste. "Construcția de partid" realizată astfel a părut (și pare) paradoxală: liderii sunt cei mai bogați oameni ai țării ("baronii", demnitarii, vârfurile administrației), iar membrii și alegătorii, cei mai săraci, cei mai lipsiți de inițiativă, cu totul dependenți de "veniturile de la buget". PSD-iștii au speculat această "scindare" socială, amintind de situația cetățenilor-asistați din comunism, manevrându-și "baza", alegătorii "de jos" prin stipendii mărunte (creșteri de salarii și pensii), făcute mai ales înaintea diverselor alegeri. Partidul s-a organizat ierarhic, după modelul comunist, ca partid de status, grupat tribal în instituțiile statului, pe care le-a ocupat și pe care le ocupă în continuare. Ierarhia de tip comunist a presupus ca liderul absolut ("tăticul", cum s-a autonumit Dragnea) să decidă totul, împărțind, după bunul său plac, favorurile sale "nepoților" ascultători.
Vremurile, totuși, s-au schimbat și în România. Admiterea ei în NATO și UE, dar și formarea unei societăți civile în urma relaxării "controlului social" de tip comunist, au generat posibilitatea revenirii la statul de drept, la reafirmarea independenței Justiției. Jaful din economie, fie el și mascat, nu mai putea continua. Învingător prin minciună în parlamentarele românești din 2016, cu un partid în care controlul ierarhic a fost dus la extrem, Dragnea a crezut că poate realiza reîntoarcerea la autoritarismul de tip comunist, mascând, în fața partenerilor occidentali ai țării, prin "politica vitrinei", aspirațiile sale totalitare. Represiunea, ilustrată de evenimentele de la 10 august 2018 și corupția urmau "să liniștească" societatea civilă. Nereușindu-i supunerea, dintr-o lovitură, a Justiției, Dragnea a început un asediu lent al acesteia, asediu ce i-a dezvăluit atât inconsistența minciunilor, cât și "uneltele" obediente de care s-a folosit. Înaintea alegerilor din 26 mai a.c., el și-a dublat, ca și Ceaușescu la finalul "epocii" sale, promisiunile, și și-a pigmentat discursul propagandistic în culori antioccidentale, naționaliste și suveraniste. Votul i-a arătat că s-a înșelat. Dragnea n-a ținut seamă de faptul că românii din diaspora au realizat la fața locului ce înseamnă statul de drept, că tinerii din țară, perfect informați, nu mai pot fi mințiți, că societatea civilă nu se mai teme de represiune și nu mai poate fi în totalitate, coruptă.
Rămas fără "tătic", PSD-ul a ajuns terenul unor conflicte dure între baroni. Acceptarea momentană a șefiei premierului Viorica Dăncilă este rezultatul unui compromis între "baroni". Aceștia exclud posibilitatea ca un "grup extremist", condus de Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, Carmen Dan, Rădulescu-Mitralieră și slugile obediente ale lui Dragnea ("juriștii" Iordache, Nicolicea, Nicolae) să preia vârful ierarhiei. Pentru ei, autoritarismul drăgnist s-a sfârșit. O preferă pe "Viorica", aparent docilă și manevrabilă. Ei vor menține PSD-ul în viață pentru că, dacă statul de drept va deveni funcțional, au prea multe de pierdut. Și, într-un fel sau altul, vor continua lupta împotriva Justiției. PSD-ul nu poate fi schimbat din interiorul său.