Limba computerelor este a doua limbă vorbită în România

- de vorbă cu tinerii informaticieni minune ai ţării -

Zburătorii IT

În primăvara aceasta, în Bucureşti, am asistat la un concurs care a strâns floarea infor­maticii tinere din România. Erau elevi ai liceelor noastre, dar şi studenţi români de elită, de la prestigioase univer­sităţi din străinătate, veniţi să predea ştafeta zmeilor mai mici, ce zburdau dezlănţuiţi pe com­pu­tere. Ţinut de ani de zile la Colegiul Naţional bucureş­tean "Spiru Haret", acest con­curs de tăria unei olim­piade in­ter­na­ţio­nale se numeşte, inspirat, "Ado­lescent Grigore Moisil". Asta, pentru că înte­me­ietorul in­for­maticii româneşti, matemati­cianul Grigore Moisil, a fost ele­vul acestui liceu. Şi du­hul ma­relui Moisil se pare că îi poartă noroc acestei competiţii, care a devenit a­proa­pe iniţiatică. Ne­susţinuţi de niciun fond gu­ver­namental, ado­lescenţii lui Moi­sil au început să atragă la Bu­cureşti Europa întreagă. Asta, şi pentru că informaticienilor noş­tri minune, zburătorii IT ai Ro­mâniei, li s-a dus buhul şi s-au impus cu au­toritate peste tot, în lumea în­treagă, după ce s-au înar­mat acasă cu o zestre stră­lucită de cunoştinţe. În cele două zile în care am stat printre ei la "Spiru Haret", mărturisesc că m-a în­cercat o emoţie aparte. Când­va, fusesem şi eu ca ei. Stăpânit de două focuri cu­rate: matematica şi IT-ul. După 1990, am renun­ţat la ele, fără mari regrete: în anii '80, ştiinţele exacte nu îmi aduseseră fericirea. Dar chiar şi azi, tot mă regă­seam puţin printre aceşti informaticieni de elită internaţională. Talentul lor, o constantă a românilor rămasă peste ani, mă în­cânta. Şi la fel, frumuseţea matematică a algorit­milor lor sau numele pline de umor pe care şi le aleseseră pentru echipele lor. Şi a fost o încân­tare să stau de vorbă cu aceşti ado­lescenţi visători şi competenţi.

PATRICK SAVA, student la Universitatea din Manchester
"Românii monopolizează toate medaliile la olimpiadele internaţionale de IT"

Patrick Sava este olimpic internaţional IT şi student la Universitatea din Manchester. Dar inima lui este mereu în România şi la "Spiru Haret", liceul de unde a plecat să cucerească lumea. Aşa că, în fiece an, Patrick adună studenţi români de valoare din lume, ca să pregătească aici probleme tari şi surprinzătoare pentru acest concurs.

- Există acum, în România, un lanţ de con­cursuri IT puternice?

- Mai sunt câteva, dar acest concurs care are deja câţiva ani buni, este la fel de puternic ca o olim­­­piadă studenţească. Concursul reuneşte la Bu­cu­reşti elite din toată România: Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Satu Mare, Câmpulung Muscel sau Oradea. Au venit aici şi de la Botoşani şi Te­cuci. Dar noi am vrut ca acest concurs să fie şi in­ternaţional. Şi la faza de cali­fi­care, am avut echipe multe din Europa, până şi din Franţa şi Italia. Iar noi, cei care elaborăm subiectele concursului AGM, cred că oferim comu­nităţii de programa­tori din România o experienţă unică. A­cest concurs nu are egal în România.

- Avem atâtea şi atâtea talente româneşti în IT. De unde se tot nasc?

- După ce am stat ceva în străinătate, am înţeles că învăţământul nostru, atât de criticat - este, de fapt, foarte performant. Materia noastră de liceu e cu mult peste ce se studiază în anul I de facultate în ţări dez­vol­tate. Şi mai e ceva. În cazul meu, mama are doctoratul în fizi­că, de care a fost întotdeauna pasionată. Dacă părinţii tăi au avut o în­cli­naţie spre o disci­plină reală, pro­babil că o vei moşteni şi tu; poate nu chiar în acelaşi domeniu, dar va fi foarte apropiat. Mama me­reu m-a în­curajat să învăţ fizică, dar evolu­ţiile mai clare le-am avut în informatică; îm­binată cu fizica, dă ceva senza­ţional. Dar explo­zia IT-ului e mai intere­santă în ora­şele mai mici ale României. O sur­priză este jude­ţul Vaslui, me­reu cu rezultate impresio­nante şi cu nume care au ajuns departe - la "Micro­soft" şi la "Google"! Acolo ex­plicaţia e că au un pro­fesor de IT pasionat, pe d-l Dan Pracsiu. Dar ca el sunt mulţi în alte ju­deţe. Cum ar fi în Iaşi, în Gorj sau în Dolj, cu precădere la Cra­iova. Toate au re­zultate ex­cep­ţionale la olim­piadele interna­ţionale şi IT-işti pe măsură.

- De unde ai plecat ca să ajungi la Univer­sitatea din Man­chester, Patrick Sava?

- După ce am intrat la "Mihai Viteazu", am decis să fac o schimbare. Mama preda la "Spiru Haret" şi cunoştea destul de bine liceul. La "Spiru" m-am canalizat şi mai mult pe programare şi pe Olim­piadă. Pe urmă, în clasa a 12-a, am fost admis la Lon­dra, la "Im­perial College". Dar am vrut să mai rămân în ţară, pen­tru că şi aici te poţi dez­volta. Şi am continuat la Universi­ta­tea din Bu­cureşti, nu înainte de a mă califica iar la Olim­piada Inter­naţională de Infor­ma­tică. Abia după asta, m-am decis să dau curs ofer­tei de la Uni­ver­sitatea din Man­ches­ter. Dar acum am şi şan­sa să fiu programator la o companie pu­ternică din Londra. Totuşi, mai în­tâi vreau să dau şi eu ceva României şi liceu­lui în care am cunoscut succe­sul. Şi merită, pen­­tru că an şi an vin la Con­cursul Moisil noi talente. Noi, românii, stăm bine în lume. De ani buni, am monopolizat toate me­daliile la olim­piadele inter­na­ţio­nale de infor­ma­tică.

CĂTĂLINA MARIA VLAD, studentă la Universitatea din Manchester
"Bine ai venit! Am auzit că eşti internul cel mai deştept din compania asta"

La fel cum în informatica noastră fetele îşi au partea leului, şi la acest prestigios "Adolescent Gri­gore Moisil" am întâlnit câteva tinere ucenice vră­jitoare ale IT-ului. Una dintre ele a fost Cătălina Ma­ria Vlad. O fată hărăzită şi frumoasă, care stu­dia­ză şi ea în Anglia, tot la Manchester, ca şi Pa­trick.

- Aş vrea să îmi vorbeşti şi tu, Cătălina, despre traiectoria ta europeană prestigioasă.

- Eu am plecat de la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, şi acum, la 21 de ani, sunt studentă în anul trei, la Universitatea din Manchester, studiez IT business management. Eu mereu am vrut să dau la cibernetică. Îmi place mediul din România, am zis că sunt la noi destule oportunităţi. Dar când am ajuns în clasa a 12-a, mi-am spus: ce ar fi dacă aş putea să fac ceva şi în afara ţării? Studiind acolo, te dezvolţi altfel. Aveam şi prieteni care studiază în Marea Britanie şi fac performanţă. Şi la trei zile după ce aplicasem la cinci facultăţi, eram deja acceptată la patru. Iar după o lună, eram acceptată la toate cinci şi am putut să aleg.

- IT-ul "te-a vizitat" încă din liceu?

- Aşa e. Mai exact, a fost un proiect la Politeh­nică, unde totul era dinamic, plin de iniţiativă şi mai erau şi foarte multe fete care trăgeau spre IT. Şi am spus: "Gata! Asta este. Îmi place IT-ul". Deşi acum eu nu fac programare pură la facultate. Mă concen­trez pe business management, care sunt strategii IT despre cum să faci o firmă să crească. Şi cu asta, cu creşterea ran­damentului unei firme prin metode matema­tice - se mă­nâncă o pâine bună de tot şi în Anglia, dar şi în Ro­mânia. Acum sunt în anul trei la Univer­si­tatea din Man­chester - an de lucru în in­dus­trie. Şi lucrez la Lon­dra, la o frumoasă ban­că de investiţii. Cu o echipă foarte priete­noasă.

- Cum sunt văzuţi informaticienii români în Occident?

- În Anglia, când se află că vii din România, zâmbesc uşuraţi şi spun: "Tu faci parte din oamenii deştepţi, care chiar ne vor ajuta!". Când am ajuns la "Morgan Stan­ley", mi s-a spus: "Bine ai venit! Am au­zit că eşti internul cel mai deştept din com­pania asta". Şi la fel mi se întâmplă şi la facultate. Suntem trei români acolo, şi eu zic că suntem elita. Iar când l-am cunos­cut pe decan şi a aflat că vin din Româ­nia, mi-a zis: "Tu vei fi cea deş­teap­tă, care le va putea face temele tuturor!".

- Când vrei să te întorci în România?

- E o întrebare pe care mama mi-o pune în fie­care săptămână. Cu siguranţă, mă voi întoarce. Şi am deschis destul de recent în ţară un ONG. Se numeşte Make IT şi vrem să promovăm educaţia în IT între tinerii din România. Cu asta voi continua, pe lângă jobul de IT în Bucureşti, atunci când mă voi întoarce acasă. Căci vrem să schimbăm ceva, să facem ceva şi acasă. Suntem legaţi de ţara asta.

TAMIO VESA MAKAJIMA, student la Universitatea din Oxford
"Sunt român şi îmi place asta!"

De două zile nu îmi puteam lua ochii de la o apariţie furtunoasă şi exotică. Un tânăr cu pletele înfoiate şi chip de japonez: un samu­rai fermecător care vor­bea perfect româ­neşte. Era cel mai va­loros dintre cei de aici: student eminent la Ox­ford.

- În sfârşit, stau de vorbă cu japonezul de elită al echipei şi al ţării, Tamio Vesa Ma­kajima. Mai în­tâi, să facem o întoar­cere la originile tale mixte.

- Tata este canadian de origine japoneză, stabilit în Anglia, iar mama este româncă. Aşa că eu am crescut cu mama şi cu bu­nicii. Dar eu nu-s japonez, sunt român. Sunt român şi îmi place asta. Vreau să îmi ajut ţara şi să mă întorc aici. Şi dacă avem încre­dere în noi, ca ţară, putem să fa­cem multe. Dacă lu­crurile ar fi fost după logica normală a istoriei, multe greutăţi de azi nu le-am mai fi avut. Dar românii nu se lasă, şi eu ştiu că vom reuşi. Şi dacă ţara s-ar îmbunătăţi în une­le direcţii - corupţia, spitalele, şcolile, infra­structura, atunci mi-ar plăcea şi mai mult să trăiesc în România. La fel ca acum, când am stat aici în vacanţă şi m-am dus la Beiuş, să-mi văd bunicii şi foştii colegi.

- Japoneză vorbeşti?

- Nu ştiu japoneză deloc. Ştiu română, engleză şi C++. Iar C++, limba computerelor, este, ca să zic aşa, a doua limbă vorbită în România. Căci românii sunt foarte buni informaticieni.

- Cum de a ieşit din Beiuş un asemenea talent IT? Şi aşa de român, pe deasupra?

- Eu am urmat Liceul Pedagogic din Beiuş - al doilea cel mai mic municipiu din ţară. Dar mai întâi, mama a început cu mine pregătirea la matematică foarte devreme, şi asta m-a ajutat mult apoi. Mama este economistă, dar ştie matematică foarte bine şi a reuşit să mă înveţe şi pe mine. Dar am făcut şi pianul, iar asta m-a învăţat să mă concentrez. Şi cu sistemul olimpiadelor din România se poate face performanţă oriunde în ţară. Informatica am înce­put-o într-a noua, la liceul din Beiuş. Iar pentru olimpiade, m-am pregătit cu doi studenţi, unul din Bu­cureşti şi altul din Timişoara, amândoi foşti olim­­pici internaţionali. Andrei Heidelbacher, de la Timişoara, de pildă, are multe medalii la concur­surile internaţionale. Aşa am reuşit şi eu să iau în liceu argintul la Balcaniada de Informatică, şi aurul la Olimpiada de Informatică din Europa Centrală şi la Olimpiada Internaţională. Iar în facultate, m-am calificat la finala ACM Beijing, împreună cu doi colegi români de la Oxford, unul dintre ei se află în comisie la acest concurs. Şi noi am vrut să aducem experienţa stil ACM elevilor români. Adică, spre deosebire de olimpiadă, un concurs cu mai multe probe şi în echipă.

- La Oxford te-au acceptat mai uşor, fiind olimpic internaţional?

- Ba, deloc! Am făcut o aplicaţie şi un interviu, la fel ca toţi ceilalţi. Căci ei primesc aplicanţi de foarte înalt rang şi oameni care au premii foarte mari. La Oxford studiază oameni extraordinari.

- Este înnăscut talentul acesta IT al românilor sau are legătură cu talentul la matematică?

- Are legătură cu multe! Mai întâi, să vă spun că noi suntem mereu pe locul trei-patru la concur­su­rile internaţionale. Ne iau chinezii, americanii şi ruşii. Polonezii sunt cam la egalitate cu noi. Aşa­dar, noi suntem acolo, în top. Ne batem cu America, China şi Rusia. Dar şi după absolvire, românii sunt tot în vârful informaticii mondiale. Şi asta, pentru că începând încă din ţară, de pe băncile liceului, de­venim ultracompetitivi. Cu un sistem de olimpiade serios şi IT-işti foarte activi. Iar programele noastre de studiu în informatică sunt extraordinare, faţă de ale altor ţări. Pentru vârfuri, educaţia românească e foarte bună. Programa stufoasă le dă celor care sunt în vârf o pregătire puternică. La matematică, de pildă, românii au o rigoare pe care alte ţări o dez­voltă abia după liceu. La fel se întâmplă şi la alte domenii. Şi iată cum, la Oxford, în ultimii cinci ani, primii în Facultatea de Informatică au fost numai românii. Iar între ei, am fost şi eu. Şi la toate uni­versităţile străine, noi, românii, suntem văzuţi bine, pentru că avem rezultate foarte bune. O treime din cei de la Oxford sunt români.

THEODOR PIERRE MOROIANU, elev la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti
"Pentru un informatician, viaţa în România a devenit atrăgătoare"

Theodor Pierre este băiatul charismaticei Clo­tilde Armand, omul politic "de tăietură" al USR. Ta­tăl lui este, de asemenea, un matematician de mare clasă, cercetător la Institutul de Matematică al Aca­demiei. Părinţii săi se cunoscuseră pe când studiau la fai­moasa universitate americană din Ivy League, MIT. Cu o asemenea zestre, nici nu ar mai fi trebuit să fiu surprins atunci când l-am întâlnit pe Theodor Pierre Moroianu, participând ca un mic magister, la un concurs IT de elită. Dar el, cu faţa aceea a lui rasată, serioasă şi un pic ironică, tratase totul cu pa­siune şi rigoare. Aşa că pleca acasă cu o medalie de argint, într-o echipă cu nu­me simpatic: Com­ba­tanţii ezoterici.

- La tine în fa­milie se vorbeşte lim­­ba mate­matică? - l-am întrebat, glu­mind.

- Cu tatăl meu fac destul de des ma­tematică. Mama nu este matematician, este inginer. Oricum, am fost educat mai mult spre ştiinţe exac­te. La matematică nu sunt olimpic, dar o ştiu bine şi îmi place şi fizica.

- Cum ai ajuns să te apropii de informatică, dragă Theodor Pierre?

- În clasa a şasea, când am venit în România din Malta şi din Franţa, am ajuns la Colegiul de Infor­matică "Tu­dor Vianu" şi acolo am avut un profesor de informatică, care m-a îndrumat. În cla­sa a 9-a m-am dus la Liceul Interna­ţio­nal de Informatică din Bucureşti, unde se face performanţă la nivel înalt. Iar con­cursul acesta este prestigios. Sunt pro­bleme frumoase şi e a treia ediţie la care particip.

- Şi vrei să o iei pe urmele părinţilor tăi, ca me­serie?

- Nu ştiu încă ce vreau să fac. Sunt în clasa a 12-a acum, la anul vreau să dau la Universitatea din Bucureşti. Dacă e să plec în străinătate, o voi face abia pentru doctorat sau master. Nu imediat.

- Tu poate că ai altă vedere asupra României. Ce vei face, aşadar, după facultate?

- Aş vrea să fac ceva care să implice şi infor­ma­tica. Şi voi lucra în România, clar! Iar studiile nu o să le fac în străinătate, chitit că acolo ar fi mai bine. Din păcate pentru mine, mulţi dintre prietenii mei pleacă acum la studii în străinătate, aşa că eu voi rămâne puţin mai singur. De pildă, cam toţi din cei de la concursul ăsta îşi vor face facultatea la Ox­ford. Dar ştiu sigur că şi ei se vor întoarce să mun­cească aici. Pentru un informatician, viaţa în Româ­nia a devenit atrăgătoare.

BOGDAN POP, elev la Colegiul Naţional Silvania din Zalău
"Dacă faci o facultate în străinătate, pierzi. Concurenţa se formează aici"

La sfârşit, am stat de vorbă şi cu Capo di tutti capi al concursului din Bucureşti, Bogdan Pop. Într-o echipă de trei, numită Aducăii, ei au adus acasă premiul I.

- Cum e cu informatica la Zalău, Bogdane?

- Nu pot să spun că avem un centru puternic, dar se face din mers. Nu am avut mai multe facilităţi decât alte judeţe, dar numărul de interesaţi creşte. Eu sunt la Colegiul Naţional Silvania.

- Şi tu cum te-ai trezit cu ochii şi cu sufletul pe informatică?

- În mod poate diferit faţă de majoritatea celor care vor să facă informatică. Am început doar din liceu. Am dat prima oară de un profesor care m-a ajutat, pe urmă am început să-mi fac mai mulţi prie­teni care mergeau la olimpiade, să învăţ de la ei şi de pe internet, şi totul a început să se accelereze. Aşa m-am trezit acum, în clasa a 12-a, că IT-ul este tot mai important pentru mine. Mi-am făcut multe cunoştinţe de la olimpiade şi concursuri, pasionaţi, mai ales din Bucureşti. De aceea, fetele cu care am făcut azi echipă, Laura Georgescu şi Cristina Bor­za, sunt eleve la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, ICHB cum este numit. Acolo unde este şi Theodor, băiatul lui Clotilde Armand. Sunt colegi de clasă, cei mai buni dintr-o clasă specială pentru olimpici.

- Cum îţi vezi viitorul?

- Sincer să fiu, aş vrea să ştiu şi eu răspunsul la întrebarea asta! Dar le voi lua pe rând. Voi merge la facultate în Cluj, care-i foarte aproape de casa mea, şi o să încerc să lucrez în diferite domenii din informatică, să văd ce mi se potriveşte cel mai bine. Poate că voi pleca un an, doi, cu burse în străinătate, dar numai ca să văd cum e şi în alte părţi ale Europei.

- Poţi face o comparaţie între Bucureşti şi Cluj, ca anvergură în informatică?

- Din punctul de vedere al pregătirii în liceu, mi se pare că sunt mai mulţi buni în Bucureşti, care e un centru mult mai puternic decât Clujul. În schimb, Clujul oferă multe locuri de muncă. Clujul s-a dez­vol­tat mult. Iar motivul pentru care merg la facul­tate în România, de aici vine: vreau să rămân în Ro­mâ­nia. Dacă faci o facultate în străinătate, pierzi. Con­curenţa din ţară pentru un loc de muncă aici în­cepe şi aici te formezi profesional. Apoi voi vedea dacă voi rămâne în Cluj, aşa cum fac mulţi alţi arde­leni. Depinde şi da­că Clujul se va dezvolta după placul meu. Oricum, voi găsi un post bun în Ro­mâ­nia.