Limba computerelor este a doua limbă vorbită în România

- de vorbă cu tinerii informaticieni minune ai țării -

Zburătorii IT

În primăvara aceasta, în București, am asistat la un concurs care a strâns floarea infor­maticii tinere din România. Erau elevi ai liceelor noastre, dar și studenți români de elită, de la prestigioase univer­sități din străinătate, veniți să predea ștafeta zmeilor mai mici, ce zburdau dezlănțuiți pe com­pu­tere. Ținut de ani de zile la Colegiul Național bucureș­tean "Spiru Haret", acest con­curs de tăria unei olim­piade in­ter­na­țio­nale se numește, inspirat, "Ado­lescent Grigore Moisil". Asta, pentru că înte­me­ietorul in­for­maticii românești, matemati­cianul Grigore Moisil, a fost ele­vul acestui liceu. Și du­hul ma­relui Moisil se pare că îi poartă noroc acestei competiții, care a devenit a­proa­pe inițiatică. Ne­susținuți de niciun fond gu­ver­namental, ado­lescenții lui Moi­sil au început să atragă la Bu­curești Europa întreagă. Asta, și pentru că informaticienilor noș­tri minune, zburătorii IT ai Ro­mâniei, li s-a dus buhul și s-au impus cu au­toritate peste tot, în lumea în­treagă, după ce s-au înar­mat acasă cu o zestre stră­lucită de cunoștințe. În cele două zile în care am stat printre ei la "Spiru Haret", mărturisesc că m-a în­cercat o emoție aparte. Când­va, fusesem și eu ca ei. Stăpânit de două focuri cu­rate: matematica și IT-ul. După 1990, am renun­țat la ele, fără mari regrete: în anii '80, științele exacte nu îmi aduseseră fericirea. Dar chiar și azi, tot mă regă­seam puțin printre acești informaticieni de elită internațională. Talentul lor, o constantă a românilor rămasă peste ani, mă în­cânta. Și la fel, frumusețea matematică a algorit­milor lor sau numele pline de umor pe care și le aleseseră pentru echipele lor. Și a fost o încân­tare să stau de vorbă cu acești ado­lescenți visători și competenți.

PATRICK SAVA, student la Universitatea din Manchester
"Românii monopolizează toate medaliile la olimpiadele internaționale de IT"

Patrick Sava este olimpic internațional IT și student la Universitatea din Manchester. Dar inima lui este mereu în România și la "Spiru Haret", liceul de unde a plecat să cucerească lumea. Așa că, în fiece an, Patrick adună studenți români de valoare din lume, ca să pregătească aici probleme tari și surprinzătoare pentru acest concurs.

- Există acum, în România, un lanț de con­cursuri IT puternice?

- Mai sunt câteva, dar acest concurs care are deja câțiva ani buni, este la fel de puternic ca o olim­­­piadă studențească. Concursul reunește la Bu­cu­rești elite din toată România: Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Satu Mare, Câmpulung Muscel sau Oradea. Au venit aici și de la Botoșani și Te­cuci. Dar noi am vrut ca acest concurs să fie și in­ternațional. Și la faza de cali­fi­care, am avut echipe multe din Europa, până și din Franța și Italia. Iar noi, cei care elaborăm subiectele concursului AGM, cred că oferim comu­nității de programa­tori din România o experiență unică. A­cest concurs nu are egal în România.

- Avem atâtea și atâtea talente românești în IT. De unde se tot nasc?

- După ce am stat ceva în străinătate, am înțeles că învățământul nostru, atât de criticat - este, de fapt, foarte performant. Materia noastră de liceu e cu mult peste ce se studiază în anul I de facultate în țări dez­vol­tate. Și mai e ceva. În cazul meu, mama are doctoratul în fizi­că, de care a fost întotdeauna pasionată. Dacă părinții tăi au avut o în­cli­nație spre o disci­plină reală, pro­babil că o vei moșteni și tu; poate nu chiar în același domeniu, dar va fi foarte apropiat. Mama me­reu m-a în­curajat să învăț fizică, dar evolu­țiile mai clare le-am avut în informatică; îm­binată cu fizica, dă ceva senza­țional. Dar explo­zia IT-ului e mai intere­santă în ora­șele mai mici ale României. O sur­priză este jude­țul Vaslui, me­reu cu rezultate impresio­nante și cu nume care au ajuns departe - la "Micro­soft" și la "Google"! Acolo ex­plicația e că au un pro­fesor de IT pasionat, pe d-l Dan Pracsiu. Dar ca el sunt mulți în alte ju­dețe. Cum ar fi în Iași, în Gorj sau în Dolj, cu precădere la Cra­iova. Toate au re­zultate ex­cep­ționale la olim­piadele interna­ționale și IT-iști pe măsură.

- De unde ai plecat ca să ajungi la Univer­sitatea din Man­chester, Patrick Sava?

- După ce am intrat la "Mihai Viteazu", am decis să fac o schimbare. Mama preda la "Spiru Haret" și cunoștea destul de bine liceul. La "Spiru" m-am canalizat și mai mult pe programare și pe Olim­piadă. Pe urmă, în clasa a 12-a, am fost admis la Lon­dra, la "Im­perial College". Dar am vrut să mai rămân în țară, pen­tru că și aici te poți dez­volta. Și am continuat la Universi­ta­tea din Bu­curești, nu înainte de a mă califica iar la Olim­piada Inter­națională de Infor­ma­tică. Abia după asta, m-am decis să dau curs ofer­tei de la Uni­ver­sitatea din Man­ches­ter. Dar acum am și șan­sa să fiu programator la o companie pu­ternică din Londra. Totuși, mai în­tâi vreau să dau și eu ceva României și liceu­lui în care am cunoscut succe­sul. Și merită, pen­­tru că an și an vin la Con­cursul Moisil noi talente. Noi, românii, stăm bine în lume. De ani buni, am monopolizat toate me­daliile la olim­piadele inter­na­țio­nale de infor­ma­tică.

CĂTĂLINA MARIA VLAD, studentă la Universitatea din Manchester
"Bine ai venit! Am auzit că ești internul cel mai deștept din compania asta"

La fel cum în informatica noastră fetele își au partea leului, și la acest prestigios "Adolescent Gri­gore Moisil" am întâlnit câteva tinere ucenice vră­jitoare ale IT-ului. Una dintre ele a fost Cătălina Ma­ria Vlad. O fată hărăzită și frumoasă, care stu­dia­ză și ea în Anglia, tot la Manchester, ca și Pa­trick.

- Aș vrea să îmi vorbești și tu, Cătălina, despre traiectoria ta europeană prestigioasă.

- Eu am plecat de la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din București, și acum, la 21 de ani, sunt studentă în anul trei, la Universitatea din Manchester, studiez IT business management. Eu mereu am vrut să dau la cibernetică. Îmi place mediul din România, am zis că sunt la noi destule oportunități. Dar când am ajuns în clasa a 12-a, mi-am spus: ce ar fi dacă aș putea să fac ceva și în afara țării? Studiind acolo, te dezvolți altfel. Aveam și prieteni care studiază în Marea Britanie și fac performanță. Și la trei zile după ce aplicasem la cinci facultăți, eram deja acceptată la patru. Iar după o lună, eram acceptată la toate cinci și am putut să aleg.

- IT-ul "te-a vizitat" încă din liceu?

- Așa e. Mai exact, a fost un proiect la Politeh­nică, unde totul era dinamic, plin de inițiativă și mai erau și foarte multe fete care trăgeau spre IT. Și am spus: "Gata! Asta este. Îmi place IT-ul". Deși acum eu nu fac programare pură la facultate. Mă concen­trez pe business management, care sunt strategii IT despre cum să faci o firmă să crească. Și cu asta, cu creșterea ran­damentului unei firme prin metode matema­tice - se mă­nâncă o pâine bună de tot și în Anglia, dar și în Ro­mânia. Acum sunt în anul trei la Univer­si­tatea din Man­chester - an de lucru în in­dus­trie. Și lucrez la Lon­dra, la o frumoasă ban­că de investiții. Cu o echipă foarte priete­noasă.

- Cum sunt văzuți informaticienii români în Occident?

- În Anglia, când se află că vii din România, zâmbesc ușurați și spun: "Tu faci parte din oamenii deștepți, care chiar ne vor ajuta!". Când am ajuns la "Morgan Stan­ley", mi s-a spus: "Bine ai venit! Am au­zit că ești internul cel mai deștept din com­pania asta". Și la fel mi se întâmplă și la facultate. Suntem trei români acolo, și eu zic că suntem elita. Iar când l-am cunos­cut pe decan și a aflat că vin din Româ­nia, mi-a zis: "Tu vei fi cea deș­teap­tă, care le va putea face temele tuturor!".

- Când vrei să te întorci în România?

- E o întrebare pe care mama mi-o pune în fie­care săptămână. Cu siguranță, mă voi întoarce. Și am deschis destul de recent în țară un ONG. Se numește Make IT și vrem să promovăm educația în IT între tinerii din România. Cu asta voi continua, pe lângă jobul de IT în București, atunci când mă voi întoarce acasă. Căci vrem să schimbăm ceva, să facem ceva și acasă. Suntem legați de țara asta.

TAMIO VESA MAKAJIMA, student la Universitatea din Oxford
"Sunt român și îmi place asta!"

De două zile nu îmi puteam lua ochii de la o apariție furtunoasă și exotică. Un tânăr cu pletele înfoiate și chip de japonez: un samu­rai fermecător care vor­bea perfect româ­nește. Era cel mai va­loros dintre cei de aici: student eminent la Ox­ford.

- În sfârșit, stau de vorbă cu japonezul de elită al echipei și al țării, Tamio Vesa Ma­kajima. Mai în­tâi, să facem o întoar­cere la originile tale mixte.

- Tata este canadian de origine japoneză, stabilit în Anglia, iar mama este româncă. Așa că eu am crescut cu mama și cu bu­nicii. Dar eu nu-s japonez, sunt român. Sunt român și îmi place asta. Vreau să îmi ajut țara și să mă întorc aici. Și dacă avem încre­dere în noi, ca țară, putem să fa­cem multe. Dacă lu­crurile ar fi fost după logica normală a istoriei, multe greutăți de azi nu le-am mai fi avut. Dar românii nu se lasă, și eu știu că vom reuși. Și dacă țara s-ar îmbunătăți în une­le direcții - corupția, spitalele, școlile, infra­structura, atunci mi-ar plăcea și mai mult să trăiesc în România. La fel ca acum, când am stat aici în vacanță și m-am dus la Beiuș, să-mi văd bunicii și foștii colegi.

- Japoneză vorbești?

- Nu știu japoneză deloc. Știu română, engleză și C++. Iar C++, limba computerelor, este, ca să zic așa, a doua limbă vorbită în România. Căci românii sunt foarte buni informaticieni.

- Cum de a ieșit din Beiuș un asemenea talent IT? Și așa de român, pe deasupra?

- Eu am urmat Liceul Pedagogic din Beiuș - al doilea cel mai mic municipiu din țară. Dar mai întâi, mama a început cu mine pregătirea la matematică foarte devreme, și asta m-a ajutat mult apoi. Mama este economistă, dar știe matematică foarte bine și a reușit să mă învețe și pe mine. Dar am făcut și pianul, iar asta m-a învățat să mă concentrez. Și cu sistemul olimpiadelor din România se poate face performanță oriunde în țară. Informatica am înce­put-o într-a noua, la liceul din Beiuș. Iar pentru olimpiade, m-am pregătit cu doi studenți, unul din Bu­curești și altul din Timișoara, amândoi foști olim­­pici internaționali. Andrei Heidelbacher, de la Timișoara, de pildă, are multe medalii la concur­surile internaționale. Așa am reușit și eu să iau în liceu argintul la Balcaniada de Informatică, și aurul la Olimpiada de Informatică din Europa Centrală și la Olimpiada Internațională. Iar în facultate, m-am calificat la finala ACM Beijing, împreună cu doi colegi români de la Oxford, unul dintre ei se află în comisie la acest concurs. Și noi am vrut să aducem experiența stil ACM elevilor români. Adică, spre deosebire de olimpiadă, un concurs cu mai multe probe și în echipă.

- La Oxford te-au acceptat mai ușor, fiind olimpic internațional?

- Ba, deloc! Am făcut o aplicație și un interviu, la fel ca toți ceilalți. Căci ei primesc aplicanți de foarte înalt rang și oameni care au premii foarte mari. La Oxford studiază oameni extraordinari.

- Este înnăscut talentul acesta IT al românilor sau are legătură cu talentul la matematică?

- Are legătură cu multe! Mai întâi, să vă spun că noi suntem mereu pe locul trei-patru la concur­su­rile internaționale. Ne iau chinezii, americanii și rușii. Polonezii sunt cam la egalitate cu noi. Așa­dar, noi suntem acolo, în top. Ne batem cu America, China și Rusia. Dar și după absolvire, românii sunt tot în vârful informaticii mondiale. Și asta, pentru că începând încă din țară, de pe băncile liceului, de­venim ultracompetitivi. Cu un sistem de olimpiade serios și IT-iști foarte activi. Iar programele noastre de studiu în informatică sunt extraordinare, față de ale altor țări. Pentru vârfuri, educația românească e foarte bună. Programa stufoasă le dă celor care sunt în vârf o pregătire puternică. La matematică, de pildă, românii au o rigoare pe care alte țări o dez­voltă abia după liceu. La fel se întâmplă și la alte domenii. Și iată cum, la Oxford, în ultimii cinci ani, primii în Facultatea de Informatică au fost numai românii. Iar între ei, am fost și eu. Și la toate uni­versitățile străine, noi, românii, suntem văzuți bine, pentru că avem rezultate foarte bune. O treime din cei de la Oxford sunt români.

THEODOR PIERRE MOROIANU, elev la Liceul Internațional de Informatică din București
"Pentru un informatician, viața în România a devenit atrăgătoare"

Theodor Pierre este băiatul charismaticei Clo­tilde Armand, omul politic "de tăietură" al USR. Ta­tăl lui este, de asemenea, un matematician de mare clasă, cercetător la Institutul de Matematică al Aca­demiei. Părinții săi se cunoscuseră pe când studiau la fai­moasa universitate americană din Ivy League, MIT. Cu o asemenea zestre, nici nu ar mai fi trebuit să fiu surprins atunci când l-am întâlnit pe Theodor Pierre Moroianu, participând ca un mic magister, la un concurs IT de elită. Dar el, cu fața aceea a lui rasată, serioasă și un pic ironică, tratase totul cu pa­siune și rigoare. Așa că pleca acasă cu o medalie de argint, într-o echipă cu nu­me simpatic: Com­ba­tanții ezoterici.

- La tine în fa­milie se vorbește lim­­ba mate­matică? - l-am întrebat, glu­mind.

- Cu tatăl meu fac destul de des ma­tematică. Mama nu este matematician, este inginer. Oricum, am fost educat mai mult spre științe exac­te. La matematică nu sunt olimpic, dar o știu bine și îmi place și fizica.

- Cum ai ajuns să te apropii de informatică, dragă Theodor Pierre?

- În clasa a șasea, când am venit în România din Malta și din Franța, am ajuns la Colegiul de Infor­matică "Tu­dor Vianu" și acolo am avut un profesor de informatică, care m-a îndrumat. În cla­sa a 9-a m-am dus la Liceul Interna­țio­nal de Informatică din București, unde se face performanță la nivel înalt. Iar con­cursul acesta este prestigios. Sunt pro­bleme frumoase și e a treia ediție la care particip.

- Și vrei să o iei pe urmele părinților tăi, ca me­serie?

- Nu știu încă ce vreau să fac. Sunt în clasa a 12-a acum, la anul vreau să dau la Universitatea din București. Dacă e să plec în străinătate, o voi face abia pentru doctorat sau master. Nu imediat.

- Tu poate că ai altă vedere asupra României. Ce vei face, așadar, după facultate?

- Aș vrea să fac ceva care să implice și infor­ma­tica. Și voi lucra în România, clar! Iar studiile nu o să le fac în străinătate, chitit că acolo ar fi mai bine. Din păcate pentru mine, mulți dintre prietenii mei pleacă acum la studii în străinătate, așa că eu voi rămâne puțin mai singur. De pildă, cam toți din cei de la concursul ăsta își vor face facultatea la Ox­ford. Dar știu sigur că și ei se vor întoarce să mun­cească aici. Pentru un informatician, viața în Româ­nia a devenit atrăgătoare.

BOGDAN POP, elev la Colegiul Național Silvania din Zalău
"Dacă faci o facultate în străinătate, pierzi. Concurența se formează aici"

La sfârșit, am stat de vorbă și cu Capo di tutti capi al concursului din București, Bogdan Pop. Într-o echipă de trei, numită Aducăii, ei au adus acasă premiul I.

- Cum e cu informatica la Zalău, Bogdane?

- Nu pot să spun că avem un centru puternic, dar se face din mers. Nu am avut mai multe facilități decât alte județe, dar numărul de interesați crește. Eu sunt la Colegiul Național Silvania.

- Și tu cum te-ai trezit cu ochii și cu sufletul pe informatică?

- În mod poate diferit față de majoritatea celor care vor să facă informatică. Am început doar din liceu. Am dat prima oară de un profesor care m-a ajutat, pe urmă am început să-mi fac mai mulți prie­teni care mergeau la olimpiade, să învăț de la ei și de pe internet, și totul a început să se accelereze. Așa m-am trezit acum, în clasa a 12-a, că IT-ul este tot mai important pentru mine. Mi-am făcut multe cunoștințe de la olimpiade și concursuri, pasionați, mai ales din București. De aceea, fetele cu care am făcut azi echipă, Laura Georgescu și Cristina Bor­za, sunt eleve la Liceul Internațional de Informatică din București, ICHB cum este numit. Acolo unde este și Theodor, băiatul lui Clotilde Armand. Sunt colegi de clasă, cei mai buni dintr-o clasă specială pentru olimpici.

- Cum îți vezi viitorul?

- Sincer să fiu, aș vrea să știu și eu răspunsul la întrebarea asta! Dar le voi lua pe rând. Voi merge la facultate în Cluj, care-i foarte aproape de casa mea, și o să încerc să lucrez în diferite domenii din informatică, să văd ce mi se potrivește cel mai bine. Poate că voi pleca un an, doi, cu burse în străinătate, dar numai ca să văd cum e și în alte părți ale Europei.

- Poți face o comparație între București și Cluj, ca anvergură în informatică?

- Din punctul de vedere al pregătirii în liceu, mi se pare că sunt mai mulți buni în București, care e un centru mult mai puternic decât Clujul. În schimb, Clujul oferă multe locuri de muncă. Clujul s-a dez­vol­tat mult. Iar motivul pentru care merg la facul­tate în România, de aici vine: vreau să rămân în Ro­mâ­nia. Dacă faci o facultate în străinătate, pierzi. Con­curența din țară pentru un loc de muncă aici în­cepe și aici te formezi profesional. Apoi voi vedea dacă voi rămâne în Cluj, așa cum fac mulți alți arde­leni. Depinde și da­că Clujul se va dezvolta după placul meu. Oricum, voi găsi un post bun în Ro­mâ­nia.