RUXANDRA MANIU - "Am noroc, am mare noroc, începând de la părinți, până la oamenii pe care i-am întâlnit în viață"

Povestea de succes a unei tinere actrițe

Pe Ruxandra Maniu o puteți vedea în multe dintre spectacolele Teatrului Odeon, dar și la Teatrul Act, unde joacă alături de unul dintre cei mai mari actori ai scenei românești, Mar­cel Iureș. Povestea ei de succes începe însă cu pre­­miul cel mare pe care l-a primit la Gala Tâ­nă­rului Actor. Despre traseul ei artistic și despre în­tâlnirile care i-au marcat cariera vorbim și noi cu tâ­­năra, dar deja consacrata actriță Ruxandra Ma­niu.

"Marcel Iureș este un actor colosal"

- Ruxandra, joci cu Marcel Iureș în spec­ta­colul "Moș Nichifor", adaptare a regizorului Ale­xandru Dabija după Ion Creangă. Cum a fost lucrul cu un atât de mare actor pentru tine, care ești atât de tânără?

- Ce bucurie și fericire îmi aduce acest spectacol, nu-ți imaginezi! Este o biju­terie. Marcel Iureș este un actor colosal, un partener ideal și un om minunat. A fost extrem de firesc la lucru, fru­mos, tihnit, am lucrat foarte, foarte bine, este meritul lui Alexandru Dabija, care face din repetiții o artă. Așa cum am lucrat la "Moș Nichifor" mi-aș dori să lucrez mereu. Nu știu ce să-ți spun mai mult decât că ajung la Teatrul Act fericită și plec și mai fericită!

- Cum te-ai apucat de teatru?

- De mică aveam așa, o plăcere, de a sta printre oameni și de a-i amuza. La mesele de sărbători, eu mă costumam în tot felul de personaje și dădeam spectacole. Îmi plăcea să fac asta foarte tare. Țin minte că așteptam cu nerăbdare o ocazie de a ne strânge cu toții, ca eu să îmi etalez talentele. Bunicii îmi țineau isonul. Mă uit prin albumele foto: eram o caraghioasă. Ei, și normal că toate astea trebuiau să se concretizeze în ceva, nici nu cred că mi-ar fi stat bine la un birou sau... eu știu? Dar nu cred, nu am deloc răbdare, sunt agitată, mă plictisesc repede... Și, prin clasa a VII-a, mama a cumpărat bilete la un spectacol de teatru, "Titanic Vals", la Teatrul Notta­ra (ulterior am și jucat în "Titanic Vals" la Teatrul Odeon în regia lui Alexandru Dabija, rolul Decebal, cel care mi-a adus și angajarea la Odeon). După spectacol, i-am spus mamei în drum spre casă că vreau să mă fac actriță, și mama atunci mi-a spus: "Da, da, mami, e foarte frumos, dar e și foarte greu. Lasă, mai vezi tu până la facultate", ea neștiind de fapt că eram foarte, foarte hotărâtă și nu mai exista niciun fel de cale de întoarcere. Când a venit momentul admiterii la facultate, ai mei au devenit real îngrijorați, pentru că eu nu provin dintr-o fa­milie de artiști, mama este economist și tata inginer, și mi-au spus că nu mă vor putea ajuta, că nu au cunoștințe în domeniul ăsta. Nu știau cum mă voi putea descurca, criza locurilor de muncă pen­tru actori exista încă de atunci, nu prea ve­deau malul în situația asta, dar nu au intervenit prea mult în dorințele mele, mi-au oferit sprijin la fel cum fac și acum. Am doi părinți ex­cep­ționali. Am intrat la facultate și de aici a început totul. Am noroc, am mare noroc, începând de la părinți până la oamenii pe care i-am întâlnit în viață.

- Ai amintiri despre primele tale experiențe în teatru? Jucai de copil?

- Hahaha, eu nu am făcut parte, copil fiind, dintr-o trupă de teatru, nici măcar la școală nu se făceau scenete, decât cu ocazia serbărilor. Doar la mesele din familie mă dădeam în stambă, nu am avut contact cu această lume până la facultate. De facultate se leagă și primele mele amintiri în ceea ce privește experiențele teatrale. Țin minte că în anul întâi, semestrul I, la primul examen, eram atât de crispată, aveam în scenă o masă și, pe cuvânt de onoare, dacă ar fi fost posibil, m-aș fi băgat sub masă și aș fi spus de acolo replicile. Mă ascun­deam, era un chin pentru mi­ne. După examen, profesoara mea, actrița Rodica Man­dache, mi-a spus că în se­mes­trul II nu vom avea recuzită și niciun fel de obiecte în scenă după care să mă ascund, "așa că ar fi bine să îți bagi mințile în cap dacă vrei să continui meseria as­ta". Nu știu cum s-a în­tâm­plat că, după acea discuție, a fost o întor­sătură la 180 de grade, s-a petrecut cu mine o mare schimbare. Pe lân­gă faptul că aveam cele mai multe scene, îmi și doream să joc, să exist, să mă "văd", ba chiar regizam și bucă­țile co­le­gilor. Era o nebunie! În­cepusem să realizez că am intrat la facultate și că mă pre­gătesc să de­vin actriță. La finalul anului I, am făcut un spectacol, "Pia­tra din casă", de Vasile Alec­sandri, un vodevil. Era un spec­tactol tare haios, pe care l-am jucat toată va­ra, prin parcuri. Am fost și într-un turneu la Brașov... superbă perioada aceea. Eram fericiți că avem un spectacol, că suntem și noi actori, că aveam public, că mergeam în turnee. Eu jucam în travesti, cântam (deși consider că nu am voce), ne lipeam mustățile cu gumă de mestecat, era o pe­rioadă tare frumoasă.

- Cine te-a influențat în carieră?

- Toți oamenii cu care am lucrat și pe care i-am întâlnit până acum m-au influențat mai mult sau mai puțin și am avut norocul de a întâlni oameni ex­traordinari. Am lucrat cu toți regizorii pe care îi admiram și asta e o foarte mare șansă. Încă din facultate am lucrat cu Horațiu Mălăele, la Teatrul Metropolis, apoi tot el m-a introdus în lumea fil­mului, am avut un rol extrem de mic în "Funeralii fericite", dar pentru mine a contat foarte mult la vremea aceea. Am lucrat cu Radu Afrim, pe care îl urmăream, îi iubeam spectacolele. Sunt spectacole regizate de Radu Afrim pe care le vedeam de 4-5 ori, de asemenea, Alexandru Dabija, un alt regizor cu care îmi doream mult, mult să lucrez, îi vedeam toate specacolele. Ce emoții am trăit când am avut prima întâlnire pentru spectacolul "Titanic Vals"... Am foarte mare încredere în el, aș merge cu ochii închiși pe unde mi-ar indica și m-aș simți în siguranță. Mă bucur tare, tare mult că l-am întâlnit. Întâlnirea cu el e un punct de referință în cariera mea. Am lucrat și cu Gianina Cărbunariu, o super-femeie și regizoare, o voce extrem de puternică a teatrului românesc. Cu Gianina am făcut "Artists Talk", un spectacol foarte drag mie, care se joacă la Arcub, un spectacol esențial, care te face să îți pui întrebări referitoare la calitatea unui produs artistic și mai ales te face să te gândești la condiția aristului și la arta sa. Îmi doresc și doresc pu­bli­cului din România astfel de spec­tacole și vreau foar­te tare ca eu și Gia­nina să ne mai întâlnim la lucru. Este un re­fresh necesar pentru mine. Ioana Uricaru reprezintă un alt ca­pitol în cariera mea. Mi-a dat votul ei de în­credere și m-a dis­tri­buit în filmul ei de de­but: este vorba despre "Lemonade", care a avut premiera anul tre­cut. Și nu în ultimul rând, o întâlnire ex­trem de importantă a fost cu cea care mi-a fost profesoară: Rodica Mandache, de la care am învățat și învăț în continuare foarte multe lucruri.

"Juriu tare, concurenți tari, atmosferă extraordinară... și așa am câștigat Gala Tânărului Actor"

- Povestește-ne despre cum ai câștigat Gala Hop.

- La Gala Hop îmi era frică să particip, nu aveam încredere că pot. Era primul an în care Radu Afrim era președintele Galei. Erau foarte mulți oameni mișto în juriu, se anunța a fi o super-ediție, iar eu nu aveam deloc încredere în mine. Până la urmă, am ales un text, am vorbit cu Rodica Man­dache, ea m-a sprijinit foarte tare, ne-am pregătit pentru preselecție, am trecut de ea, cum s-ar zice trecusem un hop și mai aveam unul foarte mare: Gala, Costineștiul. Am ajuns acolo, eram super-pregătită, dar tot parcă nu destul. În anul acela au fost participanți foarte tari, a fost mare concurență. A fost o super-experiență. E foarte important, ca tânăr actor, să simți că ai de unde să pornești, să ai un start, iar pentru mine, "Gala Hop" a fost un mare Start. Acolo am cunoscut oameni foarte faini cu care am și lucrat ulterior. Radu Afrim a făcut cu concurenții de la gală spectacolul "Hai iuiu nu hey you you", un spec­tacol cu care am mers prin toată țara și așa ne-a cunoscut lumea. Era super-mișto spec­tacolul, pe muzica Mariei Tănase, și toată atmosfera din el. Din păcate, nu s-a putut juca mult timp. Noi, actorii, eram din diferite părți ale țării și era destul de greu să ne adunăm. Dar cât a fost a fost frumos! Era atmosferă foar­te fresh și foarte cool. Așa deci: juriu tare, concurenți tari, atmosfera extraordinară ... și așa am câștigat Gala Tânărului Actor.

- Ți-a schimbat cariera acest premiu?

- Categoric, da. Păi, a fost punctul din care am strigat: "Start!". A fost o validare. Am fost angajată imediat la Teatrul Odeon, m-au văzut regizori și, în plus, eu am căpătat mai multă încredere în mine și în talentul meu. Încă mă mai întâlnesc cu oameni care își amintesc de momentul meu din Gală. Da, a reprezentat foarte mult pentru mine participarea la Hop și tot ce am trăit acolo, mi-a deschis foarte multe porți, iar apoi am deschis altele și altele și altele și tot așa. Le doresc absolvenților de azi să aibă și ei parte de experiențe ca acestea. Startul este cel mai important în carieră, iar eu am tras lozul câștigător. La acest capitol sunt foarte norocoasă!

"La Montreal, cu o super-echipă"

- Ai jucat numai comedie?

- Ei, nu numai, dar majoritatea sunt comedii, da! Știi, nu am prea făcut film și aș vrea foarte tare să mai fac, am cochetat doar puțin cu filmul, e încă un pământ "virgin "pentru mine și sunt sigură că aș descoperi și acolo lucruri minunate. Abia aștept să iasă filmul lui Eugen Jebeleanu, am avut acolo un rol micuț, dar foarte frumos, am mai făcut anul ăsta un scurtmetraj cu Mihai Mincan. Și, bineînțeles, "Lemonade" al Ioanei Uricaru, care a apărut deja. A fost foarte tare experiența la acest film, am lucrat impecabil cu Ioana, am filmat în Canada, la Montreal, cu o super-echipă.

- Ce povești și amintiri din teatru le vei povesti nepoților tăi?

- Oh, dragii babii, păi, ce să vă zică baba? Să vă povestesc ce frumos este să înveți un text? Să vă po­vestesc cum nu găseam loc de parcare și întâr­ziam la repetiții? Despre ce să vă mai zică bunica? Despre colegii mei? Cât râdeam cu ei și ce bine ne era împreună? Mergeam prin turnee cu autocarul (nepoții se vor mira că mergeam cu autocarul, 14 ore, de la București la Satu Mare; va fi pentru ei cum e caleașca acum pentru noi. "What the fuck, bunico! Cu autocarul? 14 oreeeeee? Și nu aveați autostrăzi???"). Și mai vorbim mai încolo despre asta când mai adun amintiri.

- Unde te pot vedea acum spectatorii ?

- La Teatrul Odeon, alături de cea mai mișto echipă, în spectacolele: "Fugarii", "Titanic Vals", "Trei generații", "Soldatul Svejk"," Kafka-Cinci vi­se", "Cassanova", "Un tramvai numit dorință", și în no­ua premieră, " Slugă la doi stăpâni". La Arcub, în spectacolul "Artists Talk", în regia Gia­ninei Căr­bunariu, în care joc alături de niște mi­nunății de colegi: Ilinca Manolache, Gabriel Răuță, Alexandru Potocean și Bogdan Zamfir. La Macaz, în spectacolul "Tabu", în regia lui David. Și, de­sigur, la Teatrul Act, în "Moș Nichifor", în regia lui Alexandru Dabija, spectacolul în care joc alături de Marcel Iureș, unicul.

- Dacă nu ai fi Ruxandra Ma­niu, cine ai vrea să fii?

- Tot Ruxandra Maniu, doar că pu­țin mai răb­dă­­toare, mai puțin im­pulsivă, dar cu aceeași bucu­rie, ace­lași umor și cu aceiași oameni pe lângă mine.