"Sunt şi eu o podgoreancă, născută în Prahova"
- Ne aflăm pe Domeniul Drăgaşi, care seamănă cu un colţ de Toscana, imperiul vinurilor italiene. Ce v-a determinat să faceţi viticultură, când dumneavoastră sunteţi de profesie avocat?
- Frumuseţea locului a cântărit mult în decizia mea. Nu ştiu vreo altă zonă care să îmi stârnească mai multă emoţie, deşi sunt, şi eu, o podgoreancă. Sunt din Prahova, Dealul Mare. M-am născut la Ceptura şi, iniţial, am vrut să mă îndepărtez de viţa de vie, pentru că amintirile îmi sunt legate de multa suferinţă a familiei mele din perioada comunistă. Părinţii mei fuseseră proprietari de podgorie, erau viticultori cu şcoală, şi câteva generaţii au avut vii şi alte culturi agricole, înainte de a li se confisca totul. Am fost părtaşă la poveşti prea triste... După revoluţie am refuzat terenurile retrocedabile şi ideea de a relua tradiţia familiei. Aici, în Vâlcea, am venit întâmplător. Fostul proprietar m-a invitat în ideea că, fiind avocat de consultanţă, poate printre clienţii mei voi găsi pe cineva dornic să preia podgoria ca investitor. Dar la data când am venit eu, era sfârşit de martie, în 2013, plantele erau încă micuţe, sub muşuroi, îşi începuseră deja ciclul vieţii şi auzeai parcă strigătul lor de a fi iubite şi protejate. Brusc, am decis să mă implic eu... Sunt decizii care îţi schimbă viaţa, le iei fără să foloseşti strategii, fără să te gândeşti prea mult, doar simţi... A fost o emoţie copleşitoare. Era o zi însorită, şi Oltul părea de aici un fluviu, o oglindă uriaşă pentru lumină. A fost un moment de maximă emoţie şi am simţit că nu pot să plec fără să fac ceva, şi cel mai uşor a fost să mă ofer eu ca să preiau grija viitoarei podgorii. Poate că am o datorie veche faţă de cei din neamul meu, o datorie pe care am refuzat să o văd şi să o accept, din teamă de a nu trece prin ce au trecut ei... Nu e simplu să îţi depăşeşti astfel de limite...
- Cât de complicată a fost trecerea de la avocat de succes la viticultor şi om de afaceri în domeniul vinului?
- Vedeţi, eu nu mi-am pus niciodată problema afacerii cu vinuri. Am mers pur şi simplu pe această legătură de suflet între mine şi plantele de viţă de vie din acest loc. Şi pentru a avea grijă de ele a trebuit să mă pregătesc. Pentru asta mi-am luat consultanţi pe viticultură-vinificaţie şi am făcut un masterat de doi ani în oenologie, să putem vorbi aceeaşi limbă, să pot înţelege ce îmi explică consultanţii fără translator. Deşi Domeniul Drăgaşi nu este mare, e de doar şapte hectare şi jumătate, e foarte special, pentru că e diferit de ce este în zonă: plantaţia este orientată deal-vale, urmărind uneori curbele de nivel, şi nu terasată în poziţie paralelă cu Oltul, iar soiurile de struguri sunt internaţionale, stabilite ca urmare a unor studii tehnice detaliate, care au analizat optimul între caracteristicile solului şi tipul de viţă de vie adecvat acestuia. Plantaţia are sistem de susţinere din araci de lemn de castan, adus din Italia, de la Bari, a traversat Mediterana până la Salonic şi apoi a fost adus aici cu tirurile... A fost ideea vechiului proprietar, îndrăgostit de Toscana. A urmat consultanţă pe vinificaţie cu oenologi italieni, şi aşa am ajuns că, după ce este cules, strugurele este selecţionat şi îmi trece prin mâini, înainte de a se transforma în vin. Este un efort în care nu poţi să fii singur, ci în echipă, echipa contează foarte mult. Deşi totul a devenit acum o afacere, trebuie să spun că scopul meu a fost şi este să dăruiesc iubitorilor de vie şi vin un moment de regăsire a armoniei cu viaţa, cu echilibrul dintre cele două lumi în care trăieşte via - pământ şi aer. Dacă oaspeţii ce ajung aici şi beau din vinul nostru simt robusteţea pământului şi graţia luminii, dacă sufletul lor simte, măcar un pic, metamorfoza culorilor, parfumurilor şi gusturilor, înseamnă că am reuşit ce mi-am propus.
"Cu toate frontierele diluate în lumină"
- Sigur că da! Există o comunicare directă! Iar eu primesc atât de mult de la aceste plăntuţe, încât mă simt mereu datoare faţă de ele! Nu vreau să spun vorbe mari, dar cu Oltul în zare, şi lângă mine cu aceste mogâldeţe de butaşi abia plantaţi, am regăsit pulsul vieţii, am simţit că trăiesc şi că locul acesta este magic, câteodată fără frontiere în timp sau spaţiu, cu toate frontierele diluate în lumină. Dar ele m-au reînvăţat şi ce înseamnă smerenia, pentru că faţă în faţă cu natura eşti obligat la smerenie... Plantele acestea mi-au schimbat percepţia, m-au coborât cu picioarele pe pământ şi m-au făcut să înţeleg că mereu mai am ceva de învăţat. Câţi prieteni pot fi atât de buni? Poate nu întâmplător, prima minune a Mântuitorului a fost transformarea apei în vin.
- Vinurile dvs. se vând sub sigla Pelerin, un nume ce te duce cu gândul la mister şi călătorie. Ce fel de vinuri creaţi aici şi ce ne recomandaţi de la Crama Drăgaşi?
- Nu aş putea spune că un anumit vin produs de noi este emblematic... toate au tipicitatea de soi, cât şi specificul acestui loc. Specificul este dat nu doar de amplasamentul podgoriei, ci şi de modul în care a fost realizată plantaţia, fiecare plantă fiind egal aerisită şi egal luminată de razele soarelui. Podgoria are parte de un număr mare de zile cu soare şi pe tot parcursul zilei are lumină, este un loc binecuvântat din această perspectivă. Totuşi, un vin aparte din ce producem noi este Cabernet Franc, părintele Merlotului şi al Cabernet-Sauvignonului, dacă vreţi. Este un vin atât de corpolent şi cu o aşa mare personalitate, încât cei de la Bordeaux, din Franţa, îl folosesc în special în amestecuri, în cupaje, pentru forţa şi potenţialul de învechire. Noi am avut dorinţa să îl facem simplu, neamestecat cu alte soiuri. A fost o altă aventură şi o provocare, dar pentru cunoscătorii care doresc să încerce un vin diferit, cred că e o idee bună, mai ales că sunt puţine locuri din România unde se produce aşa ceva. Dar avem şi un Merlot surprinzător, şi un Petit Fumée, ţinut trei ani la butoi de stejar, dar şi un Rosé arămiu din struguri albi. Noi nu producem mult, pentru că folosim strict ceea ce este foarte bun din struguri - avem, anual, între o mie şi patru mii de sticle din fiecare etichetă, ne axăm pe criterii de calitate, iar volumul realizat este deocamdată de aproximativ 20 de mii de sticle pe an. Vinurile sunt făcute după reţetă de vinificaţie italiană şi se găsesc doar în două magazine din Bucureşti, unul din Oradea şi unul din Iaşi. Însă noi le recomandăm celor ce vor o experienţă autentică să vină aici, la cramă, ca să înţeleagă cel mai bine vinurile noastre şi acest colţ de rai românesc. Pentru asta am construit şi o mică pensiune de cinci margarete, "Casa Pelerinului".
- Sigur că există nişte criterii, să le zicem tehnice, când alegi un vin bun, însă ele rămân totuşi discutabile. Cred că atunci când vrei să savurezi un pahar de vin bun, totul depinde de starea sufletească pe care o ai, să poţi alege vinul potrivit momentului tău. Există această legătură misterioasă între sufletul omului şi vin, şi un strop din sufletul tău sau al prietenilor cu care eşti la masă se va amesteca mereu în paharul tău - acolo poate fi secretul unui vin care să-ţi aducă bucurie.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
