TIROIDA

- Vă simţiţi storşi de vlagă? Eforturile dvs. lăudabile de a slăbi sunt blocate sistematic? Nu este exclus ca de vină să fie tiroida. Pe care o puteţi menţine sănătoasă, cu condiţia să aveţi grijă de ea -

Câtă vreme totul merge ca pe roate, noi nu acordăm nici o fărâmă de atenţie tiroi­dei. Căci puţini sunt cei care ştiu ce muncă enormă depune zi de zi micuţa glandă şi în ce măsură este ea importantă pentru starea noastră generală de bine. Înţelept ar fi, dim­po­trivă, să n-o vitregim atât, deoarece încăpăţâ­narea cu care o ignorăm nu rămâne fără conse­cinţe. Mulţi au probleme cu ea, fără ca măcar să-şi dea sema de acest lucru. Dezechi­librele tiroi­diene se în­tâl­nesc în special la oamenii aflaţi în a doua jumătate a vieţii (iar femeile sunt de şapte ori mai frec­vent afectate decât bărbaţii). O persoană din cinci suferă de hiperplazie tiroidiană: celulele glandei îşi măresc mai întâi volu­mul şi apoi numărul, ceea ce du­ce la modificarea di­men­siu­nilor tiroidei. 10% dintre pacienţi se confruntă cu simpto­me provo­cate de funcţionarea ei insufici­entă, iar la unul din patru se des­coperă noduli. Prea puţini cunosc însă faptul că disfuncţiile tiroi­diene nu sunt neapărat o fatalitate. Deseori ar fi posibil să le evităm, dacă modul nostru de viaţă s-ar încadra în anumite reguli.

De ce are acest organ o însemnătate vitală?

Tiroida este situată în partea anterioară a gâtu­lui. Numele ei vine de la cuvântul grecesc "thy­reos", care înseamnă "scut", întrucât poziţia ei sugerează că ar fi o pavăză ce apără gâtul. Are for­ma unui fluture şi măsoară nu mai mult de 5 până la 7 centimetri. Cântăreşte doar 5-6 grame la naş­tere şi între 18 şi 25 grame la vârsta adultă. Totuşi, în pofida dimensiunii reduse, ea joacă un rol ex­trem de important în corpul nostru. "Tiroida nu este un organ oarecare, ci unul determinant pentru consumul de energie al organismului", subliniază specialiştii. Într-adevăr, glanda tiroidă regulari­zează o multitudine de funcţii şi procese, influen­ţând metabolismul, greutatea şi tempera­tura corpu­lui, ritmul bătăilor inimii, activitatea stomacului şi a intestinului, a sistemului nervos, musculatura, chiar şi aspectul pielii, al părului şi al unghiilor. Tot de ea depind echilibrul nostru sufletesc şi se­xualitatea (libidoul, ca şi capa­ci­tatea de repro­ducere). Şi tocmai de aceea, poate fi responsabilă pentru o serie întreagă de proble­me.

Nutrienţii de care avem nevoie

Există mai mulţi factori care înclină balanţa într-o direcţie sau în cealaltă, ajutând tiroida să-şi îndeplinească îndatoririle aşa cum trebuie sau, dim­potrivă. Vârsta şi materialul genetic sunt date obiective, pe care n-avem posibilitatea să le influ­en­ţăm. În schimb, ne putem corecta stilul de viaţă şi alimentaţia. Pentru a funcţiona optim şi pentru ca hormonii secretaţi de ea să producă efectele aşteptate, glanda necesită anumiţi micronutrienţi. Atunci când apare o carenţă de iod, fier ori sele­niu, riscul de declanşare a unei afecţiuni tiroi­diene creşte semnificativ.
Mai ales deficitul de iod are consecinţe dra­ma­tice. Încă din pântecele mamei, prezenţa lui în cantitate insuficientă provoacă daune considera­bile creşterii şi evoluţiei cognitive a fătului. La nou-născuţi, aportul îndestulător de iod reprezintă o cerinţă elementară pentru dezvoltarea creieru­lui. Iar în cazul adulţilor, carenţa sporeşte riscul de hi­perplazie tiroi­diană şi formare de noduli. Organis­mul nu poate pro­duce singur iod, deci trebuie să şi-l procure în mod regulat din alimentele ingerate. Când deficitul durează o perioadă mai îndelun­gată, glanda îşi măreşte volumul, în încercarea deznădăj­duită de a ex­trage şi ultima urmă de iod prezentă în sânge. Astfel se ajunge la apariţia guşei, o afecţiune de care suferă în prezent multe mi­lioane de oameni din lumea întrea­gă. Adulţii necesită zilnic 200 mi­cro­grame iod, pe care le pot obţine mâncând peşte marin (de două ori pe săptămână), fructe de mare (ex. creveţi), alge, sushi (ocazional) şi întrebuinţând sare iodată. Femeile gravide şi mamele care alăptează pot lua supli­mentar 100-150 micrograme.
Acestea sunt recomandările specialiştilor, însă este bine să avem în vedere fap­tul că ele au un caracter general şi n-ar trebui aplicate pripit, în absenţa unui aviz medical. Fiindcă, după cum bine se ştie, unora le dăunează ceea ce altora le folo­seşte. Să ne amintim, de pildă, disputa pe marginea faimoasei hotărâri de guvern din 2002, prin care se stabilea obligativitatea iodării pentru sarea de consum. Prof. dr. Pavel Chirilă, un medic cu vastă experienţă profe­sională, şi-a făcut atunci auzită vocea în mass-media, argumentând că în România nu existau la acea dată mai mult de circa 9.000 de hipotiroi­dieni, că doar 1 caz de hipo­tiroi­dism din 18 este cauzat de carenţa de iod şi că, prin urmare, era absurd să administrezi forţat o substanţă la 20 de milioane de oameni care nu aveau nevoie de ea, ba chiar riscau dezechilibre provocate de supra­dozaj. El acuza un veritabil "atentat la sănătatea publică". N-a fost ascultat. A revenit patru ani şi jumătate mai târziu, cu cifre care demonstrau fără drept de apel că avusese dreptate: în intervalul respectiv, cazurile de hipertiroidism se înmulţi­seră de peste 5 ori, iar numărul cancerelor tiroi­diene se dublase.

Ce minerale sunt prietene cu tiroida

Sinteza şi activarea hormonilor tiroidieni de­pind nu numai de iod, ci şi de fier, care contribuie substanţial la asimilarea iodului din ali­mente. Ne­cesarul zilnic este de 15 miligrame pentru femei şi 10 miligrame pentru bărbaţi. Însă şi aici, este mai înţelept să nu trecem cu vederea avertis­mentul specialiştilor: "Înainte de a lua un supliment cu fier, ar trebui să apelaţi la un medic care să vă con­troleze atât concen­traţia acestui mineral în sânge, cât şi rezervele existente în organism." Deoa­rece excesul poate declanşa o boală numită sideremie. De aceea, ar fi de preferat să ni-l asigurăm din alimentaţie. Îl găsim în carnea de vită, de porc şi în organe (ficat, inimă, rinichi), pui, fructe de mare, legume frunzoase verzi, linte, seminţe de do­vleac, pepene galben, căpşuni, prune, caise, stru­guri, coacăze. La fel de important este şi seleniul. Carenţa lui agravează hipotiroidismul sau pregă­teşte terenul pentru apariţia acestei disfuncţii. De asemenea, seleniul oferă tiroidei protecţie împotri­va radi­calilor liberi, care favorizează inflamaţia şi ame­ninţă să distrugă celulele. Toto­dată, el poate interveni şi în si­tuaţia unor afecţiuni deja insta­late. "Pe cei ce os­cilează con­tinuu între hiper- şi hipo­tiroi­dism, deşi urmează o terapie de sub­stituţie cu hormoni tiroi­dieni, seleniul îi poate aju­ta să ajun­gă la un echilibru mai sta­bil. Aceasta reprezintă o uşurare enormă pentru numeroşi pacienţi. Şi tiroidita autoimună Hashi­moto poate fi influenţată pozitiv, rezultatul fiind reducerea numărului de anticorpi", precizează endocrino­logii. S-a consta­tat că unora dintre suferinzii de tiroidită Hashimoto li se ameliorează simptomele dacă iau 150-200 micrograme de seleniu pe zi. În general însă, şase nuci braziliene satisfac pe de­plin necesarul zilnic de 60 până la 70 micro­gra­me. Apoi, dintre nume­roasele surse existente, mai putem enumera: car­nea de pui şi curcan, peştele, crustaceele, ouăle, spanacul, orezul brun, lintea, fasolea, usturoiul, seminţele de floarea soarelui şi cele de in, nucile caju, cătina. Nu trebuie să ui­tăm nici zincul, la rândul său indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni şi trans­portul lor până la celule. Este conţinut mai ales în: carnea ro­şie şi cea de pui, ficat, fructe de mare, leguminoase, ciu­perci, an­dive, spanac, dovle­cei, se­minţe de dovleac, su­san şi chia.

Aportul vitaminelor

Pe lângă minerale, anu­mite vitamine aduc şi ele o contribuţie însem­nată la buna funcţionare a tiroi­dei. Cea dintâi este vitamina B12, care poate fi pro­curată aproape în ex­clusivitate din surse de origine animală, cum sunt: laptele şi lactatele (în special brânza Ca­membert), ouăle, ficatul de pui, vită sau porc (inclusiv lebărul), somonul, tonul şi fructele de mare. Întrucât adepţii dietei vegane nu consumă alimente de acest tip, medicii îi sfătuiesc să-şi verifice periodic valorile vitaminei printr-o anali­ză de sânge, încredinţându-i că o eventuală ca­renţă se poate compensa uşor prin administrarea zilnică a unui preparat farmaceutic cu concen­traţia de 150 micrograme. În replică, veganii contestă afirma­ţiile "partidei adverse", avansând şi ei o listă de surse B12 - bineînţeles, vegetale. O astfel de listă puteţi citi de pildă pe site-ul Ligiei Pop, consultant în nutriţie şi promotor de frunte al stilului de alimentaţie raw vegan. Noi ne vom mulţumi să spicuim doar câte ceva de acolo: polenul crud şi păstura, borşul, socata, kom­bucha, algele (în primul rând spirulina şi chlo­rella), ciupercile cultivate fără îngrăşământ na­tural, vlăstarii proaspeţi. Şi vitamina A participă la buna func­ţionare a tiroidei. Iată prin­cipalele alimente care ne-o furnizează: ficatul, lactatele, gălbenuşul de ou, broccoli, spanacul, legumele şi fructele colo­rate în galben, portocaliu sau roşu (morcovii, car­tofii dulci, roşiile, ardeii graşi, pe­penele galben, portocalele, caisele, mango etc).
În concluzie, vestea bună este următoarea: apro­vizionarea organismului cu micronutrienţi se poate realiza printr-un meniu zilnic echilibrat, compus din ingrediente naturale. Totuşi, înainte de a recurge la suplimentele care conţin aceleaşi sub­stanţe în concentraţii înalte, să consultăm un medic. Căci surplusul de oligoelemente poate fi dău­nător.

Ce rol joacă stilul de viaţă

Pentru a proba nocivitatea fumatului în contex­tul problemelor tiroidei, s-a realizat un studiu cu 132 perechi de gemeni de sex identic. Alegându-şi astfel participanţii, cercetătorii au urmărit să excludă înfluenţele din partea unor factori genetici diferiţi. Rezultatul: inhalarea fu­mului de ţigară a sporit enorm riscul de îmbol­năvire a glandei, mai precis cu 200%. "Ştim acum că nicotina ridică nivelul de risc în privinţa formării guşei şi a no­dulilor şi că exercită o in­fluenţă extrem de negativă asupra evoluţiei bolii Basedow", au concluzionat autorii studiului.
Tiroida este foarte sensibilă şi la stres. Medi­cii confirmă că majoritatea pacienţilor care se prezintă la cabinetul lor cu patologii tiroidiene, în special cu boala Basedow, le relatează că au trăit de-a lungul anilor multe situaţii stresante şi traume psihice. Specialiştii nu pot afima deocam­dată că un management mai bun al stresului ar putea să împiedice declanşarea afecţiunii, totuşi, ne sfătuiesc să ţinem stresul sub control, folosind instrumente simple: pauze suficiente pentru odih­nă şi practicarea unui sport.

Când ceva pare a fi în neregulă

Cine se pomeneşte deodată cu frisoane şi febră poate presupune că a luat de undeva o gripă. Legătura dintre cauză şi efect este evidentă. Dar nu aşa stau lucrurile atunci când încep necazurile cu tiroida. Aici, problemele se insinuează treptat, cu maximă discreţie, iar simptomele sunt nespe­cifice. Te simţi la un moment dat puţin obosit. Sau puţin agitat. Însă oricine are zile mai bune şi mai proaste. Te gândeşti ce ar putea fi. Prea mult stres? O infecţie minoră? Se fie de vină astenia de primăvară? Dacă ne-a cuprins o nervozitate şi o nelinişte permanentă sau, dimpotrivă, oboseala se ţine scai de noi şi avem senzaţia că ni s-a scurs toată energia din trup, ori dacă observăm că ne-am îngrăşat, deşi nu ne-am schimbat meniul, ar trebui să suspectăm tiroida. Dacă ni s-a pus şi un nod în gât şi avem dificultăţi la înghiţit, nu e cazul să mai căutăm alte explicaţii.
În cazul când se bănuieşte o disfuncţie tiroi­dia­nă, principalul indicator este nivelul hormonu­lui TSH în sânge. Intervalul biologic de referinţă pentru adulţi variază întrucâtva de la un laborator la altul, fiind cuprins între (aproximativ) 0,4 şi 4,0 miliunităţi pe litru. Dacă se situează sub li­mita inferioară, înseamnă că tiroida produce prea mulţi hormoni, iar dacă urcă deasupra celei su­perioare, secreţia de hormoni este insuficientă. Metodele de investigare sunt următoarele: eco­grafia, elasto­grafia (care măsoară elasticitatea şi compresivi­tatea ţesutului), scintigrafia şi puncţia.

Principalele afecţiuni ale tiroidei

Nodulii
Carenţa de iod obligă tiroida să o compenseze mărindu-şi volumul, pentru a absorbi mai mult iod din sânge. Adesea, în ţesut se formează no­duli, majoritatea fiind benigni. Specialiştii fac deosebire între nodulii "calzi" şi cei "reci", exa­minând glanda cu jutorul unei metode ima­gistice numite scintigrafie. După injectarea în venă a unei substanţe radioactive, nodulii foarte activi, "calzi", care preiau o cantitate mare din această substanţă, apar în imagine coloraţi în roşu. Cei "reci", mai puţin sau deloc activi, se colorează în albastru sau violet. Numeroşi pacienţi cer să le fie îndepărtaţi chirurgical nodulii de teama malig­nizării lor, însă medicii recomandă mai întâi o puncţie. Întrebuin­ţând un ac fin, se extrage din nodul o probă de ţesut, care urmează a fi cercetată la microscop.

Guşa
Această creştere în volum a tiroidei este în general vizibilă şi palpabilă, însă uneori se depis­tează doar prin ecografie. Întâlnită foarte frec­vent, ea are aproape întotdeauna ca factor de­clanşator deficitul de iod. Provoacă senzaţia unui nod în gât, astfel încât pacienţii suportă cu greu cravatele sau gulerele rulate. Când tiroida pre­sează traheea ori esofagul, pot apărea probleme de respiraţie şi dificultăţi la înghiţit.

Hipotiroidismul
Poate fi congenital sau dobândit în timpul vieţii. La maturitate, el se dezvoltă de obicei pe fondul unei tiroidite autoimune ori se instalează ca o consecinţă a terapiei cu iod radioactiv sau a extirpării glandei. Simptomele încep să se facă ob­servate abia din momentul agra­vării disfunc­ţiei, dar cu inten­sitate diferită şi nu neapărat toate. Este vorba despre: oboseală ex­tremă şi epuizare fi­zică, tendinţe depresive, scăderea capacităţii de concentrare, apatie, dureri de cap, gândire şi vorbire lentă, tul­burări de memorie, som­nolenţă, constipaţie, lipsa poftei de mân­care, dereglări de ciclu, sterili­tate, umflarea feţei şi a lim­bii, uscăciunea pielii, căderea păru­lui, sensibilitate la frig şi o creş­tere nejustificată în greutate. Hi­potiroidismul se tratează prin ad­mi­nistrarea de hormoni tiroi­dieni. Corect dozaţi, aceştia nu produc efecte secundare.

Hipertiroidismul
Constă într-o secreţie excesivă de hormoni tiroidieni, care dinamizează puternic întregul orga­nism. Se manifestă prin: tulburări de ritm car­diac, hipertensiune, nelinişte interioară, ner­vo­zitate, uneori agresivitate, epuizare şi lipsă de ener­gie, tremurături ale membrelor, insomnii, tran­zit intes­tinal accelerat, diaree, scădere în greutate, trans­piraţii abundente, căderea păru­lui, menstruaţii neregulate, labilitate emoţională. Chiar şi formele uşoare de hipertiroidism trebuie luate în serios, deoarece în timp ele sporesc riscul de infarct, acci­dent vascular cerebral, osteo­poroză, gută sau de­presie.

Boala Basedow
Este o boală autoimună, ceea ce înseamnă că organismul formează anticorpi care atacă unele porţiuni ale tiroidei, determinând glanda să creas­că secreţia de hormoni. Pot fi afectate şi alte orga­ne, cel mai adesea globii oculari. Aceştia devin proeminenţi, dând impresia de "ochi hol­baţi", ceea ce uneori prejudiciază vederea. Se recoman­dă la început un tratament medica­mentos (cu 50% şanse de reuşită). Dacă după un an şi jumătate situaţia rămâne neschimbată, se trece la terapia cu iod radioactiv sau la excizia tiroidei.

Tiroidita autoimună (tiroidita Hashimoto)
Această inflamaţie cronică a glandei poate duce la diminuarea producţiei de hormoni. Se întâlneşte mai des la femei decât la bărbaţi şi, reprezentând 80% din cazuri, este forma cea mai frecventă de inflamaţie a tiroidei. Pe lângă pre­dis­poziţia genetică, se consideră că ar fi cauzată şi de un aport prea mare de iod. Diagnosticată de multe ori în perioadele cu fluctuaţii hormonale, ca de pildă premenopauza sau o sarcină, ea nu este privită ca o afecţiune primejdioasă pentru pacient. Administrarea de hormoni compensează deficitul, iar simptomele dispar.

Cancerul tiroidian
Dintre noduli, nici măcar 1% nu sunt can­ceroşi. Creşterea accelerată a unuia din ei poate semnala însă un proces de malignizare. Cu cât carcinomul este descoperit şi operat mai curând, cu atât există şanse mai bune de vinde­care. Rod Stewart s-a luptat cu un cancer tiroidian la finele anilor '90, iar în prezent este perfect sănătos. De regulă, acest tip de cancer nu generează pro­bleme în stadiul incipient, ci doar mai târziu, când tu­mora apasă pe structurile învecinate: trahee, esofag, nervi. Depistarea nodulilor sus­pecţi, as­cunşi printre cei benigni, constituie ma­rea provo­care pentru medicul care trebuie să pună un diag­nostic. Când examenele cu ultrasu­nete lasă loc unor dubii, se efectuează obligatoriu o puncţie.