Câtă vreme totul merge ca pe roate, noi nu acordăm nici o fărâmă de atenție tiroidei. Căci puțini sunt cei care știu ce muncă enormă depune zi de zi micuța glandă și în ce măsură este ea importantă pentru starea noastră generală de bine. Înțelept ar fi, dimpotrivă, să n-o vitregim atât, deoarece încăpățânarea cu care o ignorăm nu rămâne fără consecințe. Mulți au probleme cu ea, fără ca măcar să-și dea sema de acest lucru. Dezechilibrele tiroidiene se întâlnesc în special la oamenii aflați în a doua jumătate a vieții (iar femeile sunt de șapte ori mai frecvent afectate decât bărbații). O persoană din cinci suferă de hiperplazie tiroidiană: celulele glandei își măresc mai întâi volumul și apoi numărul, ceea ce duce la modificarea dimensiunilor tiroidei. 10% dintre pacienți se confruntă cu simptome provocate de funcționarea ei insuficientă, iar la unul din patru se descoperă noduli. Prea puțini cunosc însă faptul că disfuncțiile tiroidiene nu sunt neapărat o fatalitate. Deseori ar fi posibil să le evităm, dacă modul nostru de viață s-ar încadra în anumite reguli.
De ce are acest organ o însemnătate vitală?
Tiroida este situată în partea anterioară a gâtului. Numele ei vine de la cuvântul grecesc "thyreos", care înseamnă "scut", întrucât poziția ei sugerează că ar fi o pavăză ce apără gâtul. Are forma unui fluture și măsoară nu mai mult de 5 până la 7 centimetri. Cântărește doar 5-6 grame la naștere și între 18 și 25 grame la vârsta adultă. Totuși, în pofida dimensiunii reduse, ea joacă un rol extrem de important în corpul nostru. "Tiroida nu este un organ oarecare, ci unul determinant pentru consumul de energie al organismului", subliniază specialiștii. Într-adevăr, glanda tiroidă regularizează o multitudine de funcții și procese, influențând metabolismul, greutatea și temperatura corpului, ritmul bătăilor inimii, activitatea stomacului și a intestinului, a sistemului nervos, musculatura, chiar și aspectul pielii, al părului și al unghiilor. Tot de ea depind echilibrul nostru sufletesc și sexualitatea (libidoul, ca și capacitatea de reproducere). Și tocmai de aceea, poate fi responsabilă pentru o serie întreagă de probleme.
Nutrienții de care avem nevoie
Există mai mulți factori care înclină balanța într-o direcție sau în cealaltă, ajutând tiroida să-și îndeplinească îndatoririle așa cum trebuie sau, dimpotrivă. Vârsta și materialul genetic sunt date obiective, pe care n-avem posibilitatea să le influențăm. În schimb, ne putem corecta stilul de viață și alimentația. Pentru a funcționa optim și pentru ca hormonii secretați de ea să producă efectele așteptate, glanda necesită anumiți micronutrienți. Atunci când apare o carență de iod, fier ori seleniu, riscul de declanșare a unei afecțiuni tiroidiene crește semnificativ.
Mai ales deficitul de iod are consecințe dramatice. Încă din pântecele mamei, prezența lui în cantitate insuficientă provoacă daune considerabile creșterii și evoluției cognitive a fătului. La nou-născuți, aportul îndestulător de iod reprezintă o cerință elementară pentru dezvoltarea creierului. Iar în cazul adulților, carența sporește riscul de hiperplazie tiroidiană și formare de noduli. Organismul nu poate produce singur iod, deci trebuie să și-l procure în mod regulat din alimentele ingerate. Când deficitul durează o perioadă mai îndelungată, glanda își mărește volumul, în încercarea deznădăjduită de a extrage și ultima urmă de iod prezentă în sânge. Astfel se ajunge la apariția gușei, o afecțiune de care suferă în prezent multe milioane de oameni din lumea întreagă. Adulții necesită zilnic 200 micrograme iod, pe care le pot obține mâncând pește marin (de două ori pe săptămână), fructe de mare (ex. creveți), alge, sushi (ocazional) și întrebuințând sare iodată. Femeile gravide și mamele care alăptează pot lua suplimentar 100-150 micrograme.
Acestea sunt recomandările specialiștilor, însă este bine să avem în vedere faptul că ele au un caracter general și n-ar trebui aplicate pripit, în absența unui aviz medical. Fiindcă, după cum bine se știe, unora le dăunează ceea ce altora le folosește. Să ne amintim, de pildă, disputa pe marginea faimoasei hotărâri de guvern din 2002, prin care se stabilea obligativitatea iodării pentru sarea de consum. Prof. dr. Pavel Chirilă, un medic cu vastă experiență profesională, și-a făcut atunci auzită vocea în mass-media, argumentând că în România nu existau la acea dată mai mult de circa 9.000 de hipotiroidieni, că doar 1 caz de hipotiroidism din 18 este cauzat de carența de iod și că, prin urmare, era absurd să administrezi forțat o substanță la 20 de milioane de oameni care nu aveau nevoie de ea, ba chiar riscau dezechilibre provocate de supradozaj. El acuza un veritabil "atentat la sănătatea publică". N-a fost ascultat. A revenit patru ani și jumătate mai târziu, cu cifre care demonstrau fără drept de apel că avusese dreptate: în intervalul respectiv, cazurile de hipertiroidism se înmulțiseră de peste 5 ori, iar numărul cancerelor tiroidiene se dublase.
Ce minerale sunt prietene cu tiroida
Sinteza și activarea hormonilor tiroidieni depind nu numai de iod, ci și de fier, care contribuie substanțial la asimilarea iodului din alimente. Necesarul zilnic este de 15 miligrame pentru femei și 10 miligrame pentru bărbați. Însă și aici, este mai înțelept să nu trecem cu vederea avertismentul specialiștilor: "Înainte de a lua un supliment cu fier, ar trebui să apelați la un medic care să vă controleze atât concentrația acestui mineral în sânge, cât și rezervele existente în organism." Deoarece excesul poate declanșa o boală numită sideremie. De aceea, ar fi de preferat să ni-l asigurăm din alimentație. Îl găsim în carnea de vită, de porc și în organe (ficat, inimă, rinichi), pui, fructe de mare, legume frunzoase verzi, linte, semințe de dovleac, pepene galben, căpșuni, prune, caise, struguri, coacăze. La fel de important este și seleniul. Carența lui agravează hipotiroidismul sau pregătește terenul pentru apariția acestei disfuncții. De asemenea, seleniul oferă tiroidei protecție împotriva radicalilor liberi, care favorizează inflamația și amenință să distrugă celulele. Totodată, el poate interveni și în situația unor afecțiuni deja instalate. "Pe cei ce oscilează continuu între hiper- și hipotiroidism, deși urmează o terapie de substituție cu hormoni tiroidieni, seleniul îi poate ajuta să ajungă la un echilibru mai stabil. Aceasta reprezintă o ușurare enormă pentru numeroși pacienți. Și tiroidita autoimună Hashimoto poate fi influențată pozitiv, rezultatul fiind reducerea numărului de anticorpi", precizează endocrinologii. S-a constatat că unora dintre suferinzii de tiroidită Hashimoto li se ameliorează simptomele dacă iau 150-200 micrograme de seleniu pe zi. În general însă, șase nuci braziliene satisfac pe deplin necesarul zilnic de 60 până la 70 micrograme. Apoi, dintre numeroasele surse existente, mai putem enumera: carnea de pui și curcan, peștele, crustaceele, ouăle, spanacul, orezul brun, lintea, fasolea, usturoiul, semințele de floarea soarelui și cele de in, nucile caju, cătina. Nu trebuie să uităm nici zincul, la rândul său indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni și transportul lor până la celule. Este conținut mai ales în: carnea roșie și cea de pui, ficat, fructe de mare, leguminoase, ciuperci, andive, spanac, dovlecei, semințe de dovleac, susan și chia.
Aportul vitaminelor
Pe lângă minerale, anumite vitamine aduc și ele o contribuție însemnată la buna funcționare a tiroidei. Cea dintâi este vitamina B12, care poate fi procurată aproape în exclusivitate din surse de origine animală, cum sunt: laptele și lactatele (în special brânza Camembert), ouăle, ficatul de pui, vită sau porc (inclusiv lebărul), somonul, tonul și fructele de mare. Întrucât adepții dietei vegane nu consumă alimente de acest tip, medicii îi sfătuiesc să-și verifice periodic valorile vitaminei printr-o analiză de sânge, încredințându-i că o eventuală carență se poate compensa ușor prin administrarea zilnică a unui preparat farmaceutic cu concentrația de 150 micrograme. În replică, veganii contestă afirmațiile "partidei adverse", avansând și ei o listă de surse B12 - bineînțeles, vegetale. O astfel de listă puteți citi de pildă pe site-ul Ligiei Pop, consultant în nutriție și promotor de frunte al stilului de alimentație raw vegan. Noi ne vom mulțumi să spicuim doar câte ceva de acolo: polenul crud și păstura, borșul, socata, kombucha, algele (în primul rând spirulina și chlorella), ciupercile cultivate fără îngrășământ natural, vlăstarii proaspeți. Și vitamina A participă la buna funcționare a tiroidei. Iată principalele alimente care ne-o furnizează: ficatul, lactatele, gălbenușul de ou, broccoli, spanacul, legumele și fructele colorate în galben, portocaliu sau roșu (morcovii, cartofii dulci, roșiile, ardeii grași, pepenele galben, portocalele, caisele, mango etc).
În concluzie, vestea bună este următoarea: aprovizionarea organismului cu micronutrienți se poate realiza printr-un meniu zilnic echilibrat, compus din ingrediente naturale. Totuși, înainte de a recurge la suplimentele care conțin aceleași substanțe în concentrații înalte, să consultăm un medic. Căci surplusul de oligoelemente poate fi dăunător.
Ce rol joacă stilul de viață
Pentru a proba nocivitatea fumatului în contextul problemelor tiroidei, s-a realizat un studiu cu 132 perechi de gemeni de sex identic. Alegându-și astfel participanții, cercetătorii au urmărit să excludă înfluențele din partea unor factori genetici diferiți. Rezultatul: inhalarea fumului de țigară a sporit enorm riscul de îmbolnăvire a glandei, mai precis cu 200%. "Știm acum că nicotina ridică nivelul de risc în privința formării gușei și a nodulilor și că exercită o influență extrem de negativă asupra evoluției bolii Basedow", au concluzionat autorii studiului.
Tiroida este foarte sensibilă și la stres. Medicii confirmă că majoritatea pacienților care se prezintă la cabinetul lor cu patologii tiroidiene, în special cu boala Basedow, le relatează că au trăit de-a lungul anilor multe situații stresante și traume psihice. Specialiștii nu pot afima deocamdată că un management mai bun al stresului ar putea să împiedice declanșarea afecțiunii, totuși, ne sfătuiesc să ținem stresul sub control, folosind instrumente simple: pauze suficiente pentru odihnă și practicarea unui sport.
Când ceva pare a fi în neregulă
Cine se pomenește deodată cu frisoane și febră poate presupune că a luat de undeva o gripă. Legătura dintre cauză și efect este evidentă. Dar nu așa stau lucrurile atunci când încep necazurile cu tiroida. Aici, problemele se insinuează treptat, cu maximă discreție, iar simptomele sunt nespecifice. Te simți la un moment dat puțin obosit. Sau puțin agitat. Însă oricine are zile mai bune și mai proaste. Te gândești ce ar putea fi. Prea mult stres? O infecție minoră? Se fie de vină astenia de primăvară? Dacă ne-a cuprins o nervozitate și o neliniște permanentă sau, dimpotrivă, oboseala se ține scai de noi și avem senzația că ni s-a scurs toată energia din trup, ori dacă observăm că ne-am îngrășat, deși nu ne-am schimbat meniul, ar trebui să suspectăm tiroida. Dacă ni s-a pus și un nod în gât și avem dificultăți la înghițit, nu e cazul să mai căutăm alte explicații.
În cazul când se bănuiește o disfuncție tiroidiană, principalul indicator este nivelul hormonului TSH în sânge. Intervalul biologic de referință pentru adulți variază întrucâtva de la un laborator la altul, fiind cuprins între (aproximativ) 0,4 și 4,0 miliunități pe litru. Dacă se situează sub limita inferioară, înseamnă că tiroida produce prea mulți hormoni, iar dacă urcă deasupra celei superioare, secreția de hormoni este insuficientă. Metodele de investigare sunt următoarele: ecografia, elastografia (care măsoară elasticitatea și compresivitatea țesutului), scintigrafia și puncția.
Principalele afecțiuni ale tiroidei
Nodulii
Carența de iod obligă tiroida să o compenseze mărindu-și volumul, pentru a absorbi mai mult iod din sânge. Adesea, în țesut se formează noduli, majoritatea fiind benigni. Specialiștii fac deosebire între nodulii "calzi" și cei "reci", examinând glanda cu jutorul unei metode imagistice numite scintigrafie. După injectarea în venă a unei substanțe radioactive, nodulii foarte activi, "calzi", care preiau o cantitate mare din această substanță, apar în imagine colorați în roșu. Cei "reci", mai puțin sau deloc activi, se colorează în albastru sau violet. Numeroși pacienți cer să le fie îndepărtați chirurgical nodulii de teama malignizării lor, însă medicii recomandă mai întâi o puncție. Întrebuințând un ac fin, se extrage din nodul o probă de țesut, care urmează a fi cercetată la microscop.
Gușa
Această creștere în volum a tiroidei este în general vizibilă și palpabilă, însă uneori se depistează doar prin ecografie. Întâlnită foarte frecvent, ea are aproape întotdeauna ca factor declanșator deficitul de iod. Provoacă senzația unui nod în gât, astfel încât pacienții suportă cu greu cravatele sau gulerele rulate. Când tiroida presează traheea ori esofagul, pot apărea probleme de respirație și dificultăți la înghițit.
Hipotiroidismul
Poate fi congenital sau dobândit în timpul vieții. La maturitate, el se dezvoltă de obicei pe fondul unei tiroidite autoimune ori se instalează ca o consecință a terapiei cu iod radioactiv sau a extirpării glandei. Simptomele încep să se facă observate abia din momentul agravării disfuncției, dar cu intensitate diferită și nu neapărat toate. Este vorba despre: oboseală extremă și epuizare fizică, tendințe depresive, scăderea capacității de concentrare, apatie, dureri de cap, gândire și vorbire lentă, tulburări de memorie, somnolență, constipație, lipsa poftei de mâncare, dereglări de ciclu, sterilitate, umflarea feței și a limbii, uscăciunea pielii, căderea părului, sensibilitate la frig și o creștere nejustificată în greutate. Hipotiroidismul se tratează prin administrarea de hormoni tiroidieni. Corect dozați, aceștia nu produc efecte secundare.
Hipertiroidismul
Constă într-o secreție excesivă de hormoni tiroidieni, care dinamizează puternic întregul organism. Se manifestă prin: tulburări de ritm cardiac, hipertensiune, neliniște interioară, nervozitate, uneori agresivitate, epuizare și lipsă de energie, tremurături ale membrelor, insomnii, tranzit intestinal accelerat, diaree, scădere în greutate, transpirații abundente, căderea părului, menstruații neregulate, labilitate emoțională. Chiar și formele ușoare de hipertiroidism trebuie luate în serios, deoarece în timp ele sporesc riscul de infarct, accident vascular cerebral, osteoporoză, gută sau depresie.
Boala Basedow
Este o boală autoimună, ceea ce înseamnă că organismul formează anticorpi care atacă unele porțiuni ale tiroidei, determinând glanda să crească secreția de hormoni. Pot fi afectate și alte organe, cel mai adesea globii oculari. Aceștia devin proeminenți, dând impresia de "ochi holbați", ceea ce uneori prejudiciază vederea. Se recomandă la început un tratament medicamentos (cu 50% șanse de reușită). Dacă după un an și jumătate situația rămâne neschimbată, se trece la terapia cu iod radioactiv sau la excizia tiroidei.
Tiroidita autoimună (tiroidita Hashimoto)
Această inflamație cronică a glandei poate duce la diminuarea producției de hormoni. Se întâlnește mai des la femei decât la bărbați și, reprezentând 80% din cazuri, este forma cea mai frecventă de inflamație a tiroidei. Pe lângă predispoziția genetică, se consideră că ar fi cauzată și de un aport prea mare de iod. Diagnosticată de multe ori în perioadele cu fluctuații hormonale, ca de pildă premenopauza sau o sarcină, ea nu este privită ca o afecțiune primejdioasă pentru pacient. Administrarea de hormoni compensează deficitul, iar simptomele dispar.
Cancerul tiroidian
Dintre noduli, nici măcar 1% nu sunt canceroși. Creșterea accelerată a unuia din ei poate semnala însă un proces de malignizare. Cu cât carcinomul este descoperit și operat mai curând, cu atât există șanse mai bune de vindecare. Rod Stewart s-a luptat cu un cancer tiroidian la finele anilor '90, iar în prezent este perfect sănătos. De regulă, acest tip de cancer nu generează probleme în stadiul incipient, ci doar mai târziu, când tumora apasă pe structurile învecinate: trahee, esofag, nervi. Depistarea nodulilor suspecți, ascunși printre cei benigni, constituie marea provocare pentru medicul care trebuie să pună un diagnostic. Când examenele cu ultrasunete lasă loc unor dubii, se efectuează obligatoriu o puncție.