Târguri de primăvară

În zilele de Paşti, au avut loc, potrivit tradiţiei, târ­gu­rile ţărăneşti din Capitală.

O mulţime de căsuţe co­mer­ciale au fost instalate în apropiere de Piaţa Charles de Gaulle, pe malul lacului Herăstrău. Trecuţi prin filtrul com­petent al unei comisii a Primăriei Ge­nerale, ţărani, meşteşugari, gospodari şi co­fetari de ţară au primit spaţiul necesar ex­punerii şi vânzării propriilor produse. Dacă mergi de la un capăt la altul, ai nevoie de circa o oră, ca să poţi vedea, la iuţeală, ce vin­­de fiecare. Ca să guşti, să întrebi de pre­ţuri, să admiri straiele din diverse zone, să afli cine sunt fiii satului, veniţi la întâlnirea cu bucureştenii, ţi-ar lua câ­teva ceasuri bune. De aceea, mă rezum la câteva ob­ser­vaţii ale unui... artist al ţuicii, ţăranul de tip european, din satul Cuca Măcăii, pe care-l cheamă Emil Florescu. Proprietar al unor livezi de pruni, cultivaţi după obiceiul strămoşesc, oferta sa a rămas neschimbată, atât în Ro­mânia, cât şi în multe ţări din Uniunea Europeană, mai ales în Franţa şi Italia, unde-i ajung licorile minunate. A găsit sticlari care i-au confecţionat sticle de toate ti­pu­rile, de la ţoiuri, până la tiugi şi tâlvuri, urmând diver­se tradiţii folclorice. De la Florescu iei o ţuică sau o pa­lincă, dar nu numai atât. Iei şi istorii scrise pe etichete, poveşti din bătrâni şi legende de spus la gura focului, sub cazan. A învăţat de la bătrâni, a moştenit de la pă­rinţi, a luat tot ce era mai frumos din satul său cu nume ce­lebru, în care abia mai trăiesc câteva familii de gospo­dari. Munceşte mult, replantează "pruni primitivi", în­grijeşte, stropeşte cu zeamă de urzici sau bordeleză, face tot ce poate pentru viaţa celor câteva mii de pruni, meri, peri şi cireşi pe care îi îngrijeşte cu drag. Şi dragul drag aduce, deoarece ţuica este admirată nu doar în ţară, ci şi de americani şi germani, care o declară băutură ze­iască, în cazul în care o bei măsurat, exact 30 de mi­lilitri pe zi. Vindecări miraculoase ale unor boli de ini­mă, de stomac şi biliare sunt, de asemeni, de preţuit, dat fiind că ţuica are de 8 ori mai multă enzimă Karolli viridis, enzimă care reduce depunerile de colesterol pe ar­tere. Dar cu tot succesul său personal, Florescu crede că viaţa la ţară a fost abandonată de clasa politică. Meşteşugurile şi tai­nele fabricării ali­mentelor au fost neglijate, crearea de noi locuri de mun­că, abandonată. Tinerii au plecat. Bă­trânii se duc. Casele adevărate dispar, chiar dacă, în une­le zone, se ridică vile luxoase. Cu alte cuvinte, satul moare, pentru că nu i se mai dă voie să respire, prin legi drastice, ne­inspirate. Sunt stropite pădurile din jurul livezilor. Mor păsările care mâncau omizile şi insectele dăunătoare, prunii şi merii sunt atacaţi şi lăsaţi fără frunze şi fără fructe. Se strică echilibrul naturii, al vieţii la sat. Mai ales în sud, oamenii au plecat, şi-au lăsat gospodăriile, bise­ricile, mormintele părinţilor. Pe cine interesează această tra­gedie? Ştiu politicienii că străinii cumpără ii "ro­mâneşti" fabricate în China? Că în târgul permanent din Ho­rezu găseşti vase de lut din Tur­cia sau Bulgaria? Exis­tă un minister al culturii? Nu cred. O fi, doar pe site-uri de internet, că, în realitate, nu păstrează ni­meni reguli de autenticitate şi originalitate ro­mâ­neas­că. Era ceva frumos la Muzeul Ţăranului, unde exi­genţele tra­diţionale erau respectate, dar târgul de acolo a dispărut. O greşeală fantastică! La fel se în­tâmplă la Muzeul Sa­tu­lui, unde târgul e mai bine or­ganizat, având specialişti autentici, dar frecvenţa ma­nifestărilor este rară. Nu lăsaţi frumosul satelor să moa­ră, stimaţi po­li­ticieni, că noi, ţăranii, murim o dată cu el - strigă dis­pe­rat pomicultorul Emil Florescu din Cuca Măcăii.