O mulțime de căsuțe comerciale au fost instalate în apropiere de Piața Charles de Gaulle, pe malul lacului Herăstrău. Trecuți prin filtrul competent al unei comisii a Primăriei Generale, țărani, meșteșugari, gospodari și cofetari de țară au primit spațiul necesar expunerii și vânzării propriilor produse. Dacă mergi de la un capăt la altul, ai nevoie de circa o oră, ca să poți vedea, la iuțeală, ce vinde fiecare. Ca să guști, să întrebi de prețuri, să admiri straiele din diverse zone, să afli cine sunt fiii satului, veniți la întâlnirea cu bucureștenii, ți-ar lua câteva ceasuri bune. De aceea, mă rezum la câteva observații ale unui... artist al țuicii, țăranul de tip european, din satul Cuca Măcăii, pe care-l cheamă Emil Florescu. Proprietar al unor livezi de pruni, cultivați după obiceiul strămoșesc, oferta sa a rămas neschimbată, atât în România, cât și în multe țări din Uniunea Europeană, mai ales în Franța și Italia, unde-i ajung licorile minunate. A găsit sticlari care i-au confecționat sticle de toate tipurile, de la țoiuri, până la tiugi și tâlvuri, urmând diverse tradiții folclorice. De la Florescu iei o țuică sau o palincă, dar nu numai atât. Iei și istorii scrise pe etichete, povești din bătrâni și legende de spus la gura focului, sub cazan. A învățat de la bătrâni, a moștenit de la părinți, a luat tot ce era mai frumos din satul său cu nume celebru, în care abia mai trăiesc câteva familii de gospodari. Muncește mult, replantează "pruni primitivi", îngrijește, stropește cu zeamă de urzici sau bordeleză, face tot ce poate pentru viața celor câteva mii de pruni, meri, peri și cireși pe care îi îngrijește cu drag. Și dragul drag aduce, deoarece țuica este admirată nu doar în țară, ci și de americani și germani, care o declară băutură zeiască, în cazul în care o bei măsurat, exact 30 de mililitri pe zi. Vindecări miraculoase ale unor boli de inimă, de stomac și biliare sunt, de asemeni, de prețuit, dat fiind că țuica are de 8 ori mai multă enzimă Karolli viridis, enzimă care reduce depunerile de colesterol pe artere. Dar cu tot succesul său personal, Florescu crede că viața la țară a fost abandonată de clasa politică. Meșteșugurile și tainele fabricării alimentelor au fost neglijate, crearea de noi locuri de muncă, abandonată. Tinerii au plecat. Bătrânii se duc. Casele adevărate dispar, chiar dacă, în unele zone, se ridică vile luxoase. Cu alte cuvinte, satul moare, pentru că nu i se mai dă voie să respire, prin legi drastice, neinspirate. Sunt stropite pădurile din jurul livezilor. Mor păsările care mâncau omizile și insectele dăunătoare, prunii și merii sunt atacați și lăsați fără frunze și fără fructe. Se strică echilibrul naturii, al vieții la sat. Mai ales în sud, oamenii au plecat, și-au lăsat gospodăriile, bisericile, mormintele părinților. Pe cine interesează această tragedie? Știu politicienii că străinii cumpără ii "românești" fabricate în China? Că în târgul permanent din Horezu găsești vase de lut din Turcia sau Bulgaria? Există un minister al culturii? Nu cred. O fi, doar pe site-uri de internet, că, în realitate, nu păstrează nimeni reguli de autenticitate și originalitate românească. Era ceva frumos la Muzeul Țăranului, unde exigențele tradiționale erau respectate, dar târgul de acolo a dispărut. O greșeală fantastică! La fel se întâmplă la Muzeul Satului, unde târgul e mai bine organizat, având specialiști autentici, dar frecvența manifestărilor este rară. Nu lăsați frumosul satelor să moară, stimați politicieni, că noi, țăranii, murim o dată cu el - strigă disperat pomicultorul Emil Florescu din Cuca Măcăii.