Există însă doamne şi domnişoare care visează un ten ca petala de crin şi care nu se despart de umbreluţa de soare. Ce să mai vorbim de pete sau de pistrui! Dar o piele fără cusur este rară, şi puţine dintre noi o avem, fără îngrijiri cosmetice speciale. În comerţ există creme şi loţiuni care uniformizează culoarea pielii, o albesc, "şterg" petele maronii şi pistruii. De asemenea, puteţi apela cu acelaşi succes şi la preparatele naturiste, care pe lângă faptul că sunt făcute acasă, din ingrediente de calitate, feresc pielea şi de nedoritele efecte secundare (uscare excesivă, inflamaţii, reacţii alergice) pe care unele dintre produsele comerciale le au. Tot ce vă trebuie este o tură printr-o piaţă, ca să vă cumpăraţi trufandale pentru obraz.
Pentru albirea tenului închis la culoare:
Loţiune cu lămâie şi castravete
Ingrediente: suc proaspăt de lămâie, suc proaspăt de castravete.
Amestecaţi în părţi egale sucul de lămâie cu sucul de castravete şi loţionaţi tenul proaspăt spălat, dimineaţa şi seara. Lăsaţi să acţioneze 10 minute, clătiţi, apoi aplicaţi cremele obişnuite. Tratamentul se face zi de zi, cel puţin două săptămâni.
Mască cu aspirină
Ingrediente: 4 pastile de aspirină (netamponată), un sfert de pahar cu apă.
Se dizolvă aspirinele pisate în apă, apoi se înmoaie un tampon de vată în preparat. Se şterge faţa, prin masaj uşor. Se lasă 15-20 de minute, după care se spală.
Mască cu drojdie, gălbenuş şi portocală
Ingrediente: o lingură drojdie de bere, un gălbenuş, o lingură suc de portocală.
Amestecaţi ingredientele şi aplicaţi-le pe faţă. După 25-30 de minute, clătiţi.
Mască cu tărâţe, lămâie şi miere
Ingrediente: două linguriţe cu tărâţe de grâu, două linguriţe cu miere, două linguriţe suc proaspăt de lămâie.
Amestecaţi ingredientele şi întindeţi-le pe faţă. Lăsaţi o jumătate de oră, apoi clătiţi cu apă rece.
Contra pistruilor
Loţiune cu lămâie, apă de trandafiri şi alaun
Ingrediente: 10 ml suc proaspăt de lămâie, 250 ml apă de trandafiri, 10 g pudră de alaun (se găseşte la magazine naturiste).
Amestecaţi ingredientele şi loţionaţi zonele cu pistrui dimineaţa şi seara. Efectele se obţin după cel puţin două săptămâni de tratament.
Loţiune cu ceapă, oţet de mere şi apă minerală
Ingrediente: o lingură suc proaspăt de ceapă, o lingură oţet de mere de calitate (preparat acasă sau bio), o lingură apă minerală.
Amestecaţi sucul de ceapă cu oţetul de mere şi apa minerală şi loţionaţi zonele cu pistrui de 2-3 ori pe zi, timp de cel puţin două săptămâni. Loţiunea se foloseşte doar proaspătă, se face pentru o zi.