Din ianuarie 2017 încoace, Liviu Dragnea şi acoliţii lui au ţinut-o, cu încăpăţânare, pe a lor: Justiţia din România trebuie schimbată din temelii! Mai întâi, au testat reacţia societăţii civile: un OUG dat "noaptea, ca hoţii". Sute de mii de oameni au ieşit imediat în stradă. PSD tocmai fusese votat masiv în alegeri, avea legitimitate să legifereze, dar reacţia străzii a fost peste aşteptări de virulentă. Dar pentru PSD, asta n-a însemnat decât o schimbare de plan. Mai multă răbdare, mai mulţi nervi, dar o simplă schimbare de plan: Planul B. Din acea zi, umbra unei ordonanţe pe amnistie şi graţiere a planat tot timpul asupra Palatului Victoria, aşteptând doar momentul ideal. În două rânduri, preşedintele Klaus Iohannis a fugit să prezideze şedinţele de guvern, ca nu cumva să apară nişte "elefanţi" ascunşi printre hârţogăriile din mapele miniştrilor. Strada şi preşedintele vor fi câştigat micile bătălii, dar războiul pus la cale de PSD era mult mai lung. N-a trecut săptămână, în ultimii mai bine de doi ani, în care vreun personaj din conducerea PSD să nu ameninţe cu vreo modificare a legilor justiţiei. Acesta era, de fapt, Planul B. Lumea ieşea imediat în Piaţa Victoriei, că era iarnă, că era toamnă, că erau concedii şi 40 de grade afară. Însă, cu timpul, cu rare excepţii - cum a fost mitingul diasporei din 10 august - tot mai puţină lume s-a strâns la proteste. Iar atunci când au ieşit din nou sute de mii de oameni, aceştia au fost întâmpinaţi cu tunuri de apă, cu pulane şi cu gaze lacrimogene.
În plus, atacul PSD viza mai multe direcţii. Procurorii şi judecătorii incomozi au de înfruntat anchete disciplinare. Încet-încet, se ajunge şi la vârful Justiţiei. Mai întâi e îndepărtată şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, simbolul luptei anti-corupţie. Societatea civilă e deja atât de obosită, atât de uzată, că de-abia dacă reacţionează. Asta le dă încredere celor de la PSD: urmează mazilirea şefului Parchetului General, Augustin Lazăr, după un scenariul demn de cele mai bune laboratoare propagandistice comuniste. Din nou, lumea nu mai are puterea să protesteze. Lovitura finală e tot mai aproape. O presiune tot mai mare e pusă de cercurile PSD asupra "valetului de serviciu", Tudorel Toader, pentru promovarea unei ordonanţe de guvern pe amnistie şi graţiere. Strategie sau nu, Tudorel Toader se retrage din funcţie. Iar în timp ce lumea se întreba dacă nu cumva Toader şi premierul Dăncilă fac în sfârşit opoziţie internă în coaliţie, parlamentarii PSD-ALDE lovesc în Parlament, chiar în Săptămâna Mare. Dau o lege perfect măsurată ca să-l scape de toate problemele cu legea pe Liviu Dragnea. În prag de Paşte şi de concediu prelungit, obosită de lupta aceasta de uzură dusă magistral de strategii PSD, lumea stă din nou în case şi se mulţumeşte să-şi verse năduful la mesele lungi, cu ouă roşii şi drob de miel. În doi ani şi jumătate, milioane de oameni s-au aflat pe străzi să apere Justiţia. Au fost sute de seri în care s-a anunţat Apocalipsa din Justiţie şi sute de seri în care lumea a ieşit imediat la proteste. Ca în povestea cu Petrică şi lupul, când pericolul chiar a venit, n-a mai fost nimeni să stea pe baricade. Cineva în laboratoarele PSD a aşteptat răbdător, măsurat, momentul perfect pentru atacul decisiv...