Eu mi-am scos punctele de colesterol de pe faţă cu un ac de seringă de unică folosinţă. Se face mai întâi o înmuiere a tenului cu aburi de muşeţel, apoi cu mâinile curate şi spălate cu spirt se introduce acul uşor sub punctul de grăsime şi se ridică în sus uşor, fără să facem o rană prea mare. Se strânge apoi cu degetele, şi grăsimea iese afară. Se dezinfectează locul cu spirt. Dacă aveţi puncte şi la ochi, nu umblaţi, pentru că este mai periculos.
ALINA B. - Cluj-Napoca
"Am tumoră hepatică la ficat"
(Răspuns pentru GETA G. - Târgovişte, F. AS nr. 1251)
Vă recomand următoarea reţetă care a vindecat multe cazuri similare. Într-o sticlă de 1,5 litri (să nu fie din plastic şi să fie de culoare închisă) se pun: 350 g rădăcină de leuştean (bine spălată înainte şi curăţată uşor cu cuţitul sau cu un burete aspru) dată pe răzătoarea mare, 350 g miere de albine curată, de mai (se încearcă puritatea cu un creion chimic), 350 ml vin curat, de ţară, fără pic de zahăr sau alt amestec (nu are voie să fermenteze). Toate acestea se pun în sticlă la macerat, timp de 7-8 zile, la întuneric, agitându-se sticla de câteva ori pe zi. Se ia câte o lingură, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale (de trei ori pe zi), cu tot cu leuştean. Între timp, se pregăteşte o altă cantitate din acest medicament, în aşa fel încât să nu se întrerupă cura, care trebuie să dureze până la vindecare, în funcţie de starea bolnavului. (În paralel, se fac analize şi ecografie pentru a urmări evoluţia bolii.) Din tratament face parte şi ceaiul de tătăneasă, care trebuie băut zilnic, iar pe regiunea cu pricina se vor aplica comprese călduţe cu terciul rămas de la fiertura plantei sau chiar rădăcină de tătănească crudă, dată pe răzătoare şi încălzită pe baie de aburi. Se aplică seara, la culcare, două-trei ore. Vă doresc multă sănătate.
AURORA M. - Slatina
"Caut o soluţie de vindecare pentru eritem nodos"
(Răspuns pentru MARIAN N., F. AS nr. 1281)
1. Vă sfătuiesc să faceţi investigaţii clinice şi de laborator complete, pentru depistarea etiologiei acestei boli, deoarece în etiologia eritemului nodos se întâlneşte şi TBC-ul cu diferite localizări, sensibilizare la infecţia streptococică, parazitoze intestinale, cât şi alte cauze mari. Eu nu cred că la Iaşi, unde domiciliaţi, nu se pot face investigaţii complete, în direcţia precizării acestor etiologii.
NICOLAE P. - Suceava
2. Reumatismul articular acut - eritem nodos - acesta a fost şi diagnosticul meu acum 13 ani. Simptomele erau la fel ca ale dvs.: umflături roşii dureroase, iar gleznele - groase şi rigide. Practic, nu puteam umbla (şi asta, la vârsta de 20 de ani). D-na doctor care m-a tratat avusese şi ea aceeaşi boală. Mi-a recomandat Moldamin, fiole, una pe zi, intramuscular, vreme de zece zile. După acest tratament simplu, m-am vindecat complet şi boala n-a mai apărut. Vă doresc multă sănătate.
MONICA B. - Cluj-Napoca
3. Eritemul nodos este de două feluri: de natură reumatică şi de natură TBC. Prin analize, trebuie stabilită exact natura bolii. Copilul meu a avut eritem nodos de natură reumatică şi s-a vindecat cu Penicilina V şi Moldamin. Boala nu a recidivat niciodată. Nu disperaţi. Eritemul se vindecă.
ANA T. - Iaşi
"Am fost diagnosticată cu cheratoză foliculară"
(Răspuns pentru IONELA - Iaşi, F. AS nr. 1281)
Porţiunea de piele iritată trebuie dezinfectată prin spălare şi curăţire cu săpun medicinal şi o infuzie călduţă de muşeţel, în amestec cu rădăcină de tătăneasă, câte o linguriţă din fiecare plantă, la o jumătate de litru de apă. * Intern, se administrează între 3-5 g drojdie de bere zilnic, iar extern, se aplică unguent de propolis (se găseşte la magazinele "Apicola") care vindecă şi regenerează ţesutul. Vă doresc să vă vindecaţi cât mai repede şi definitiv.
VASILICA - Urziceni
(Răspuns pentru ALINA, F. AS nr. 1317)
1. Comandaţi la farmacie următoarea alifie (recomandată de un medic specialist): Cloramfenicol 0,75 g + Nidoflor (unguent) două tuburi. Se procedează astfel: se unge bine zona afectată dimineaţa şi la amiază, apoi seara se spală bine cu un burete cu apă şi săpun, frecându-se puţin, pentru îndepărtarea crustei. O să vedeţi rezultatul după primele zile. Cojile se desprind singure. După ce vă ştergeţi bine cu un prosop, vă ungeţi din nou. Vă doresc sănătate.
CLAUDIA P. - Deva
2. Vă recomand următorul tratament, care nu poate da greş: spălaţi-vă pe cap cel puţin două luni cu un şampon special, de provenienţă americană, numit SELSUN (abandonaţi orice alte şampoane), apoi ungeţi-vă pielea capului cu unguentul DIPROSALIC, pe care îl puteţi aplica şi în celelalte zone. La spălarea pe cap, lăsaţi şamponul în contact cu părul aproximativ 5 minute, apoi clătiţi-l. Dacă situaţia este gravă, luaţi tabletele numite CLARITINE, câte una pe zi. Tratamentul este costisitor, dar foarte eficient. În speranţa că veţi scăpa de boala care vă supără, vă doresc însănătoşire grabnică.
RADU - Timişoara
"Mi s-a pus diagnosticul alopecie areata"
(Răspuns pentru S. T. - Bucureşti, F. AS nr. 1337)
1. Sunt în posesia unei reţete naturiste de excepţie privind căderea părului, pe care am aplicat-o cu mult succes în cazul copiilor mei.
* În fiecare dimineaţă şi seară se masează uniform pielea capului cu căţei de usturoi tăiaţi în jumătate pe lung, pe suprafaţa unde a căzut părul. După aceea, repetaţi operaţia cu jumătăţi de măsline negre, tot în mod uniform. Apoi, puneţi un fes, timp de două-trei ore, după care vă veţi clăti uşor pe cap doar cu apă călduţă, fără să vă uscaţi cu fönul.
* La fiecare patru zile, spălaţi-vă pe cap cu următorul şampon naturist: 2 gălbenuşuri de ouă se bat bine cu 5-6 picături de rom (nu esenţă, ci băutură) şi zece picături de oţet de mere. Această pastă se întinde pe părul umezit înainte (face clăbuc), după care se va limpezi părul abundent, cu apă călduţă. Tratamentul este de durată, ca toate cele naturiste, însă rezultatele sunt de excepţie. Cam după şase luni, pe locurile bolnave apare un perişor nou, care va creşte aidoma părului normal. Tratamentul a fost urmat de diferite persoane, cu rezultate spectaculoase. Important este să-l urmaţi cu stricteţe, eliminând definitiv orice alte şampoane sau săpunuri pentru spălat pe cap.
VASILICA D. - Târgovişte
(Adresez cele mai alese cuvinte de laudă colectivului redacţional, care munceşte din greu pentru a edita această minunată revistă a inimilor noastre. Multă sănătate, noroc, spor la muncă şi numai bine!)
2. Uleiul de ricin conţine substanţe active care hrănesc rădăcina firului de păr. Se masează pielea capului din trei în trei zile cu ulei de ricin (seara), se acoperă capul şi se spală părul a doua zi dimineaţă. Efectele benefice apar după zece şedinţe.
* Vă mai propun o reţetă, cu ouă de prepeliţă. Iat-o: se iau 10 gălbenuşuri de ouă de prepeliţă, 2 fiole de lăptişor de matcă (de la magazinele "Apicola"), o linguriţă de miere, un vârf de cuţit de drojdie. Toate ingredientele se amestecă până la omogenizare, apoi se lasă la dospit 24 de ore, într-o încăpere călduroasă. Tratamentul: pe cât posibil, e bine ca părul să fie tuns sau tăiat scurt. În fiecare seară, se spală mai întâi părul cu săpun de casă (exclus şampon), apoi se aplică pasta obţinută, cu ajutorul unui tampon de vată, făcând cărări paralele. Peste noapte, capul se acoperă cu un prosop curat şi se leagă cu o basma. A doua zi dimineaţă, părul se spală din nou, folosindu-se la clătire ceaiul de muşeţel (soluţia nefolosită se poate păstra în frigider până la consumare). Tratamentul de bază durează zece zile, putând fi continuat fără pauză. Reţeta dă rezultate în circa 80% din cazuri.
ALIN - Piteşti
"Cum pot scăpa de oxiuri?"
(Răspuns pentru CRISTINA I. - Bucureşti, F. AS nr. 1353)
Vă recomand o reţetă pe care am folosit-o cu mult succes la copiii mei, şi anume: 1 kilogram seminţe de bostan se împart în zece porţii, adică câte 100 de grame pentru zece zile. Fiecare porţie se dă prin maşina de măcinat nucă, cu coajă cu tot. Se amestecă cu 300-400 ml ceai de cimbru (mai concentrat puţin). Se lasă la macerat timp de 24 de ore, după care se strecoară printr-un tifon. Se stoarce bine, iar zeama obţinută (nu e prea plăcută la aspect şi gust) se împarte în trei porţii egale pentru o zi (dimineaţa, prânz şi seara, cu o jumătate de oră înainte de masă). Precizez că seminţele se dau de 5-6 ori prin maşină, până ce se fac destul de mărunte. Tratamentul durează zece zile, apoi se face zece zile pauză. Dacă este nevoie, se repetă cura. Reţeta este eficientă pentru combaterea oricărui soi de viermi intestinali. Vă doresc multă sănătate.
MONICA S. - Deva
"Ce să fac să nu-mi mai lăcrimeze ochii întruna?"
(Răspuns pentru VALENTIN - Bucureşti, F. AS nr. 1354)
Ceea ce vi se pare a fi lacrimi s-ar putea să fie un lichid eliberat de un stafilococ sau o ciupercă pe care le aveţi în corp. Duceţi-vă la un laborator unde cereţi să vi se facă un exudat faringian, analiza limbii şi tot ce trebuie pentru a descoperi agentul care provoacă lăcrimarea. Nu neglijaţi. Mai târziu apar complicaţii mari - puroi în gât, otită cronică. În plus: evitaţi încăperile în care se fumează, pentru că fumul este periculos pentru ochii bolnavi. Întreţineţi o curăţenie perfectă a zonei oculare (căutaţi în acest sens Proculin cu acid boric 0,2% şi folosiţi-l după prescripţia care-l însoţeşte). Spălaţi-vă şi dezinfectaţi-vă ochii cu ceai de salată verde. Un lucru e sigur: dacă aveţi cumva un parazit (microb, ciupercă etc.) care provoacă lăcrimarea, nu veţi scăpa de afecţiune decât după distrugerea lui. Am trecut şi eu prin asta şi ştiu ce vă spun.
VERONICA T. - Arad