În oraşele mari, primăvara vine mai întâi în pieţe. Acolo poţi să vezi, de fapt, cel mai bine şi mai cu folos schimbarea tuturor anotimpurilor. Semnele sunt firave la început, când apar timide bucheţele de ghiocei şi de brânduşe. Dar după numai câteva zile cu soare şi vânticel tânăr, năvălesc din păduri grămezi de untişor, ştevie şi urzici, legături de leurdă ori mâţişori de salcie, buni de pus la porţi, în zilele de sărbătoare.
Aduse de dincolo de marginea oraşului, în coşuri mari, de nuiele împletite, ori în cutii de carton, semnele primăverii se revarsă apoi, în zilele şi săptămânile care urmează, pe mesele de piatră ale pieţelor, într-o bogăţie fără de sfârşit. Vederea trufandalelor înşirate ca la paradă, după culoare şi mărime, înveseleşte dintr-odată oraşul, şi oamenii îşi aduc aminte de străvechea zicală aducătoare de noroc: "Mâncare nouă, în gură veche", de fapt, o urare de sănătate, acum, la început de primăvară.
Vremea răsadurilor
După mai multe ture printre şirurile de vânzători şi cumpărători gălăgioşi şi pretenţioşi, m-am oprit la o masă încărcată de păhărele albe, cu răsaduri de roşii. N-am mai văzut niciodată până acum atâta diversitate, atâtea soiuri la un loc. "Sunt toate soiuri româneşti", îmi spune femeia care le păstoreşte şi începe, fără altă invitaţie, să-mi înşire numele lor. Grasa românească, Inimă de bou roşu, Inimă de bou roz, Roşia de Buzău, Roşii prunişoară sau în formă de cireşele, Roşia neagră, semitimpurie sau timpurie, Roşia creaţă, Uriaşa, Tâţa vacii, care are seminţe puţine, şi e numai bună pentru bulion, Roşia cu miez galben ori portocaliu... Ce sărbătoare a limbii române! Înşiruirea numelor îmi dovedeşte nu numai inventivitate lingvistică, ci mai cu seamă hărnicia celor care le-au îngrijit şi perpetuat din generaţie în generaţie. "Sunt soiuri pe care le-am moştenit, pentru că mă trag dintr-un neam de grădinari", mai adaugă binevoitoare vânzătoarea, punându-mi în faţă, ca la o adevărată prezentare, când unul, când altul dintre păhărelele în care se înalţă răsadurile. "Pentru un singur soi, Inimă de bou roz, am adus câteva seminţe de la Banca de seminţe din Suceava. Am avut mare grijă de ele şi acum am şi eu răsaduri şi le cultiv alături de celelalte soiuri în grădină. Toate roşiile mele au câteva calităţi pe care roşiile cultivate industrial nu le au: au gust bun, puternic, aromă sănătoasă şi pielea subţire. Chiar dacă sunt mai delicate din acest motiv, nu sunt atât de rezistente şi se mânuiesc mai cu atenţie, merită sacrificiul! Când sunt în bătaia soarelui, miroase a vară în jurul lor!"
Neam de grădinari
Elena Olteanu s-a născut în satul Balta Doamnei, în Prahova. "Dincolo de Potigrafu, faci la dreapta şi imediat ajungi", îmi spune cu bucurie şi cu mândrie, că se trage din neamul Costache, neam de mari grădinari. "Am fost patru copii în familie, o singură soră a trădat grădinăria, în rest, toţi ceilalţi ne-am orientat vieţile spre ce am învăţat încă de copii. De la mama Tanţa şi de la tata Milică, de la bunici, am învăţat primele deprinderi, primele munci. Oamenii din Balta Doamnei, cu asta se ocupă, de când se ştiu, toţi sunt grădinari. Pământul e bun şi clima potrivită, aşa că nebun să fii şi să pleci în lumea largă, în loc să-ţi lucrezi terenul!".
Atentă la cumpărătorii care se perindă prin faţa mesei cu zarzavaturi şi răsaduri, lăudându-şi marfa, ca orice negustor, şi scoţând înainte drept momeală cele mai frumoase produse, Elena Olteanu îmi spune în vorbe simple, aşezate şi cumpănite povestea vieţii ei de până acum. A făcut facultatea de chimie, a lucrat la Tipografia Coresi, dar n-a abandonat grădinăritul. Serviciul şi grădina erau locurile în care şi-a împărţit viaţa, până când a luat hotărârea să rămână doar la grădinărit. Fire ambiţioasă, dornică de schimbări şi noutăţi, a început să înveţe din cărţi ceea ce nu ştia din familie despre plante. A citit manuale de Botanică, de Fitofarmacie, este la curent cu tot ce înseamnă producţie bio şi ecologică, studiază, atunci când are timp, tot ceea ce ţine de diversitatea soiurilor, adaptarea lor la cultura în seră, cunoaşte şi noutăţile despre îngrăşămintele naturale şi prieteniile dintre plante. Ba mai mult de atât, şi-a atras şi băiatul în această dragoste pentru cultivarea pământului. A părăsit Facultatea de construcţii şi a făcut Horticultura, ca să poată începe şi el o afacere cu flori. "Ca să reuşeşti în grădinărit, nu mai este suficient să ştii să sapi locul şi să pui seminţele în pământ. Trebuie să fii la curent cu tot ce înseamnă tehnici şi metode noi de cultivare, să cunoşti bine plantele, soiurile, pretenţiile lor pentru anumite condiţii de cultivare. Ştiţi, bătrânii sunt mai conservatori, dar mie mi-a plăcut mereu să fiu în pas cu tot ce este nou şi modern. Încă de acum douăzeci de ani mi-am pus un sistem de udare prin picurare şi am tot modernizat de la an la an serele. Când am renunţat la serviciu, am vândut apartamentul din Bucureşti şi mi-am cumpărat un teren în Tunari. Primul lucru pe care l-am ridicat acolo a fost un solar, abia apoi m-am gândit la casă. De la solarul acela din lemn, acoperit cu folie, până la serele de azi, din termopan, prevăzute cu încălzire centrală şi termostate de temperatură, au trecut ani, dar şi foarte multă muncă. Zilnică, fie iarnă, fie vară. Soţul meu, care este profesor, mă ajută, este mâna mea dreaptă, ne place ce facem şi ne bucurăm de rezultatele muncii noastre. El este născut mai la deal, în zona Buzăului, dar s-a deprins acum cu muncile în solar".
Fereastra cu roşioare
Generalul din stratul cu ceapă
L-am căutat pe vrednicul gospodar în împărăţia grădinii lui unde, în zilele astea de martie, stă de pază ziua şi noaptea, ca să prindă evenimentul primului fir de ceapă răsărit din pământ.
- Mândră moşie ai, bade Gavrilă! Până unde ţine pământul pe care îl stăpâneşti?
- Doamnă dragă, ăsta-i pământ care o fost apărat şi cu bâta, da' şi cu minciuna. Tata meu s-o bătut cu un frate de-al lui pentru că o vrut să vândă o parte din el. Noi n-am avut cooperativă în sat, pentru că un moş de-al meu s-o dus în '61 la Bucureşti, cu o traistă plină de lut, ca să le arate acolo că nu-i bun pământu', că-i sărac şi nu se face nimica pe el, pământ rău, de munte. Şi-acuma mai povestesc oamenii cum o luat el pământ pietros, lut de la marginea drumului, cum l-a băgat în straiţă şi cum a pus el straiţa pe masa lui Gheorghiu-Dej. Iar ăla s-a uitat la lut şi-a zis că-i drept, că nu se poate face nimica, şi le-a dat pace cu cooperativa.
- Întotdeauna v-a plăcut să lucraţi în grădină cu atâta dragoste ca acuma?
- Io am lucrat mulţi ani la stat, în fabrică şi, după ce veneam acasă, mă apucam de grădină. Acolo îmi trecea ura de mizeria din fabrică şi scârba de înjurăturile maistrului. Că era ploaie ori soare, pe mine tăt în grădină mă aflai. Ştiu şi acuma, când intru între straturi, când trec dincolo de gardul găinilor, ştiu în care parte trebuie să o iau, către livadă ori către straturile de morcovi, către solar ori către partea cu căpşuni. Gândeşti că mă cheamă ceva într-o parte sau alta. Şi, sigur, aflu ceva de reparat aici, de îndreptat un arac dincolo, de cules nişte frunze uscate, de aranjat nişte vrejuri întoarse de vânt. La mine nu-i sărbătoare duminica atunci când nu lucru. Sărbătoarea mea-i în fiecare zi, când stau printre straturi. Şi cel mai mult îmi place când plouă. Nu ştii cum se bucură plantele de ploaie! Trec printre ele şi mă bucur şi io. Îs ca un general pântre trupe. Să vezi ce comenzi le dau! Vorbesc cu ceapa şi castraveţii ca şi cu muierea mea. Şi cred că ele m-ascultă mai bine, câteodată.
- Sunteţi mulţumit de venitul obţinut din legume?
- Vă supăraţi dacă vă întreb câţi ani aveţi?
- Nu mă supăr, d-apoi de ce să mă supăr, numa' că nu ştiu cum să-ţi răspund. În buletin am 79, dar în inimă şi-n cap am numa' 20. Când ies afară, primăvara, şi când văd că se-ntorc păsările, când văd că răsare pătrunjălul ori când scurm cu degetul pe lângă frunzuliţele crude de ceapă, ca să le-ajut să iasă mai repede, când sâmţesc mirosul de lut proaspăt şi de bălegar, vreu să-ţi spun, doamnă dragă, că nu ştiu câţi ani am. Şi nici nu mă interesează să ştiu.
- Înţeleg că sunteţi un om fericit, împlinit, după multă muncă şi trudă. Ce i-aţi sfătui pe cei tineri, acum, în prag de primăvară?
- Mai mult de jumătate din ţara asta îi nelucrată. Stau pământurile şi se usucă buruienile pe ele. Tinere dragă, fă oarecum şi ie-ţi o bucată de pământ, grijeşte-l ca pe o mireasă şi-i avea apoi şi blidul plin, şi inima mulţămită. Ce-ţi trebuie mai mult?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
