Pentru a demonstra că întrebarea mea nu este doar retorică, aş vrea să-l cunoaşteţi pe cel care m-a determinat să vă scriu, cel care a câştigat statutul de Motan-şef.
Povestea lui a început acum un an, când a fost adus în casă, cam "pe nepusă masă", de copii, dar tenace şi drăgălaş, a câştigat pas cu pas simpatia şi dragostea fiecăruia, ajungând să ne schimbe viaţa şi să devină un adevărat membru al familiei. Dacă la început era obligat să doarmă în colţişorul special amenajat pentru el în baie, acum toarce şi se întinde satisfăcut pe pat. Dacă la venirea lui nu avea acces în bucătărie şi în sufragerie, încet-încetişor a câştigat fiecare centimetru pătrat din apartament, nerămânând nici un ungher neexplorat de el. Aleargă în toată casa vesel şi jucăuş, iar când oboseşte, se aşează tacticos şi se spală cu vădită plăcere şi minuţiozitate. Unde oare? Tot pe pat!
Dar, cea mai mare satisfacţie o aduce în sufletele noastre atunci când venim acasă. Ne simte sosirea încă de la urcarea primelor trepte din scara blocului, iar în momentul în care intrăm pe uşa apartamentului, ne întâmpină şi îşi manifestă bucuria revederii în fel şi chip. Îşi întinde boticul pentru a ne saluta, apoi miaună alintat sau face tumbe la picioarele noastre. Nu poţi rămâne insensibil la o aşa manifestare de iubire şi, tocmai de aceea, de multe ori, îl luăm în braţe şi-l întrebăm: "Ce ne-ai făcut de te iubim aşa de mult?". Am renunţat de dragul lui până şi la principiile noastre "sănătoase", că animalele nu au ce căuta în casă. Interesant este că a reuşit să găsească calea de a ajunge în adâncul sufletului fiecăruia dintre noi, chiar şi a celor care nu agreau înainte pisicile, tronând acolo ca un veritabil Motan-şef.
ELA D.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
