Pentru a demonstra că întrebarea mea nu este doar retorică, aș vrea să-l cunoașteți pe cel care m-a determinat să vă scriu, cel care a câștigat statutul de Motan-șef.
Povestea lui a început acum un an, când a fost adus în casă, cam "pe nepusă masă", de copii, dar tenace și drăgălaș, a câștigat pas cu pas simpatia și dragostea fiecăruia, ajungând să ne schimbe viața și să devină un adevărat membru al familiei. Dacă la început era obligat să doarmă în colțișorul special amenajat pentru el în baie, acum toarce și se întinde satisfăcut pe pat. Dacă la venirea lui nu avea acces în bucătărie și în sufragerie, încet-încetișor a câștigat fiecare centimetru pătrat din apartament, nerămânând nici un ungher neexplorat de el. Aleargă în toată casa vesel și jucăuș, iar când obosește, se așează tacticos și se spală cu vădită plăcere și minuțiozitate. Unde oare? Tot pe pat!
Dar, cea mai mare satisfacție o aduce în sufletele noastre atunci când venim acasă. Ne simte sosirea încă de la urcarea primelor trepte din scara blocului, iar în momentul în care intrăm pe ușa apartamentului, ne întâmpină și își manifestă bucuria revederii în fel și chip. Își întinde boticul pentru a ne saluta, apoi miaună alintat sau face tumbe la picioarele noastre. Nu poți rămâne insensibil la o așa manifestare de iubire și, tocmai de aceea, de multe ori, îl luăm în brațe și-l întrebăm: "Ce ne-ai făcut de te iubim așa de mult?". Am renunțat de dragul lui până și la principiile noastre "sănătoase", că animalele nu au ce căuta în casă. Interesant este că a reușit să găsească calea de a ajunge în adâncul sufletului fiecăruia dintre noi, chiar și a celor care nu agreau înainte pisicile, tronând acolo ca un veritabil Motan-șef.
ELA D.