Selecţia "Formula AS"

* George Saunders, "Lincoln între vieţi", tra­ducere de Radu Paraschivescu, Editura Humanitas fiction (tel. 021/311.23.30), 360 p.

Vă recomand azi un roman pe cât de uimitor pe atât de lizibil. Uimitoare e inventivitatea lui George Saunders în a trata subiectul cel mai dramatic, moar­tea, ţesând în jurul ei, în mod inteligent şi spi­ritual, temele romaneşti clasice - iubirea, vinovăţia, barierele sociale şi rasiale, aspiraţiile, cruzimea, ura, solidaritatea etc. În original, titlul cărţii e "Lincoln în The Bardo", Bardo fiind, în "Cartea morţilor tibetană", un fel de stare intermediară între lumea celor vii şi cea de dincolo, un purga­to­riu în care zăbovesc cei ce nu se pot încă desprinde de ce au lăsat în urmă. Nu citisem până acum nimic de acest scriitor american atât de bine cotat în­cât - scrie pe clapeta volumului - "a fost in­clus de publicaţia «Time» printre cele mai influente 100 de personalităţi din lu­me". Biografia lui George Saunders (n. 1958) e tipică scriitorului de peste Ocean: s-a întreţinut din slujbe necalificate până şi-a luat o diplomă universitară, a lucrat ca geofizician, apoi s-a consacrat jurnalismului şi literaturii de ficţiune, volumele lui de proză scurtă având mare succes. Lincoln... e primul lui roman, apărut în 2017 şi distins cu cel mai important premiu literar din aria anglofonă, Man Booker Prize. Numele din titlu nu e al lui Abraham (cel de al 16-lea preşedinte ame­rican, cel ce a abolit sclavia, a provocat Războiul de Secesiune şi a fost asasinat de un fanatic sudist în 1865), deşi apare şi acesta ca personaj, ci al fiu­lui său, Willie, mort de febră tifoidă la 11 ani, pe data de 25 februarie 1862. Sunt şi alte repere isto­rice reale în textul lui Saunders (textus în latină în­semna ţesătură, împletitură, lucru făcut din mai multe bucăţi unite) ce alătură voci din toate cate­goriile sociale americane de la mijlocul sec. 19, fiecare cu limbajul ei specific (o provocare pentru traducător, pe care Radu Paraschivescu o învinge strălucit, cum puţini ar fi reuşit). Rezidenţii acestui spaţiu dintre lumi în care intră copilul Willie nu pot accepta că trebuie să se rupă definitiv de viaţa lor pământeană, îşi păstrează poveştile, amintirile, cu­noştinţele, speranţele, dar şi hainele şi înfăţişarea, încă nu intră în disoluţie, deşi au dobândit însuşiri noi, precum cea de a pătrunde în trupul şi mintea altora, influenţându-le gândurile, inclusiv celor vii. De fapt, locuitorii din Bardo nu ştiu că sunt morţi, îşi cred existenţa întreruptă de un soi de boală vin­decabilă, după care îşi vor putea regăsi drumul spre casă. Cel care le relevă ireversibilul si­tuaţiei e chiar copilul văzut de toţi ca o speranţă de întoarcere la viaţă. Dintre numeroasele spectre care-l urmăresc pe Willie, trei sunt mai active în mâinile păpuşarului ventriloc Saunders: Hans Volman - tipograful bătrâior, ce n-a mai apucat să se bucure de tine­reţea celei de a doua soţii, Roger Be­vins III - un tânăr gay care, respins de familia ono­rabilă, s-a sinucis şi reverendul Thomas, care are îndoieli cu privire la răsplata virtuţii în viaţa de apoi. Toate celelalte voci, în monologuri, dialoguri, coruri, alternate cu fragmente din documente de epocă (nu ştiu câte reale şi câte inventate), aparţin unor servitori şi stăpâni, soldaţi şi ofiţeri, prosti­tuate şi cucoane, analfabeţi şi savanţi, negri şi albi, nordişti şi sudişti - pradă cu toţii unor sentimente ce fac parte din condiţia umană, de la preşedinte la ultimul cerşetor. Tot aşa cum face parte şi nevoia omului de a fi acceptat, dacă nu şi iubit de ceilalţi, de a fi înţeles, de a aparţine unor comunităţi (ex­cluşii se umplu de furie şi ură).