Un parcurs fantastic, aplaudat pe tot mapamondul. Dar de unde a apărut fata asta şi de ce, pe tabela de scor, în dreptul numelui său, stă Canada şi nu România?
Povestea tinerei campioane este povestea miilor de copii născuţi sau crescuţi în străinătate, unde părinţii lor s-au mutat în căutarea unei vieţi mai bune. Bianca s-a născut în Canada, după ce tatăl său, inginerul Nicu Andreescu, a primit o ofertă de muncă imediat după ce a absolvit "Universitatea Transilvania" din Braşov. Familia Andreescu a revenit în ţară pentru o vreme, aşa că Bianca vorbeşte o română perfectă, şi chiar şi parcursul sportiv l-a început în ţara noastră, la vârsta de 7 ani. Revenită în Canada, unde părinţii ei sunt bine angrenaţi profesional (mama ei este director financiar la "Global Maxfin Investments Inc." în Toronto) Bianca a intrat, la vârsta de 11 ani, în atenţia Federaţiei de Tenis din ţara de adopţie, fiind inclusă într-un program intensiv de antrenamente. De aici până la includerea Biancăi în echipa naţională de tenis a Canadei nu a mai fost decât un pas, pe care evoluţia spectaculoasă a fetei l-a impus imediat. Acum doi ani, Bianca era pe locul 619 mondial şi urca pe 294, după un turneu cu premii totale de 25.000 de dolari. Acum, după câştigarea Indian Wells, a devenit milionară în dolari (premiul cel mare a fost de 1,3 milioane de dolari!) şi a ajuns pe locul 24 în elita tenisului mondial!
Bianca are o dezinvoltură cuceritoare, spune deschis că e româncă, că e fan Halep, şi le mulţumeşte (în limba română) suporterilor români, prezenţi la turneele pe care le joacă. Tocmai de aceea, succesul Biancăi, de care nu avem cum să nu ne bucurăm, ne lasă, totuşi, şi un gust amar. Căci în spatele poveştii de succes a Biancăi stau destinele altor tineri care performează în străinătate, şi pe care România i-a pierdut în ultimii ani, pe unii definitiv, pe alţii, poate, doar temporar. În vreme ce guvernul de la Bucureşti se dă de ceasul morţii să aducă în ţară tezaurul de la Londra - în nici un caz pe cel furat, de la Moscova - nu face nimic să reapropie, dacă nu să readucă în ţară "adevăratul aur al României", pe aceşti tineri frumoşi şi talentaţi, abandonaţi prea uşor peste mări şi ţări. Pe lângă mândrie şi bucurie, succesul Biancăi Andreescu ar trebui să ne pună pe gânduri: trebuie neapărat să investim masiv în viitor. Suntem prea săraci ca să ne permitem să-i pierdem pe cei mai valoroşi dintre copiii noştri.