Comuna Burla se află la o aruncătură de băţ de Rădăuţi. E formată dintr-un singur sat, în care trăiesc puţin peste 2000 de locuitori. Primul lucru pe care-l remarci e staţia de autobuz aflată vizavi cu primăria: micuţă, elegantă, din lemn lăcuit, cu orarul autobuzelor afişat la vedere. Sunt oraşe în ţară în care n-am văzut aşa ceva şi-n care a reuşi să "prinzi" un autobuz ţine mai degrabă de noroc.
Pe primarul comunei, Viorel Pintiliuc, l-am găsit dând cu mopul pe holurile primăriei. "Clădirea noastră a fost complet renovată, iar lucrările, finalizate de doar câteva zile. Fiecărui angajat al instituţiei îi vine rândul, din când în când, la făcut curăţenie, inclusiv primarului", îmi spune râzând. Apoi schimbă salopeta cu hainele bune, şi holul cu biroul de primar, pentru interviul solicitat.
"Vreau să transform comuna într-un mic oraş"
- Domnule primar, v-am găsit dând cu mopul pe holurile primăriei, o postură, trebuie să recunosc, total neobişnuită pentru un edil...
- De şase ani jumate, primăria nu mai are femeie de serviciu. Cea care a fost şi-a dat demisia şi am preferat să nu mai angajăm pe nimeni, ca să mai facem economie. De obicei, fac curat beneficiarii de ajutor social, dar, uneori, îmi vine şi mie rândul! Cât despre economie... gândiţi-vă, în două mandate sunt aproape 100 de luni, înmulţiţi cu 2500 lei/lună şi vedeţi cam cât am economisit în tot acest timp.
- Când a început implicarea dvs. în politică?
- În vara lui 1998, un prieten din Rădăuţi m-a cam forţat să intru în Alianţa pentru România, pe listele căreia am candidat pentru Consiliul Local Rădăuţi. Abia mă întorsesem de un an din Israel, unde am fost la lucru. Timp de două mandate, am fost consilier local la Rădăuţi. Când ApR s-a desfiinţat, am intrat în PNL. În 2008, am fost rugat să mă ocup, în campania electorală, de organizaţia PNL Burla, comuna mea natală. Pentru că nu am găsit pe nimeni potrivit şi dispus să candideze pe listele de consilieri, am candidat eu, apoi, în 2012, m-am simţit pregătit să ţintesc direct funcţia de primar. Mie îmi plac foarte mult campaniile electorale, am învăţat multe strategii, inclusiv din SUA. Nimeni nu mi-a dat nicio şansă şi, totuşi, s-a întâmplat să câştig. De atunci, mi-am propus să muncesc şi mai mult. Vreau să transform comuna într-un mic oraş. Când am venit, am găsit 100 m asfalt, şi ăla stricat.
- Şi acum?
- Acum avem apă, canal, staţie de epurare, 80 la sută din drumurile comunei sunt asfaltate, avem program after-school la şcoală, cămin cultural complet renovat, două şcoli noi, un teren de sport cu 250 de locuri în tribune şi instalaţie nocturnă, staţii de autobuz cochete, concepute de mine, cinci locuri de joacă, mai frumoase decât cele din Rădăuţi...
"Guvernul se joacă de-a v-aţi ascunsa cu noi"
- Da, am vrut să strâng banii ca să fac un drum şi am reuşit. Am făcut economii, din sume defalcate, din ce am primit de la Consiliul Judeţean, am cheltuit banii foarte atent, pentru că nu-mi place risipa. Cinci ani, cât am lucrat în Israel, am învăţat de la evrei organizarea riguroasă, din toate punctele de vedere, şi cum se fac banii. Cum v-am spus, nu mai avem femeie de serviciu, din trei paznici am rămas cu unul singur, n-am făcut exces de angajări, ne-am descurcat cum s-a putut - şi nu rău! Orice ban pus deoparte contează, mai ales că guvernul se joacă de-a v-aţi ascunsa cu noi. Tot ce sper e să nu mi se aloce un buget mai mic, pe baza faptului că ultimii ani i-am încheiat cu un excedent de peste 3 miliarde lei vechi. Sunt decis să fac scandal la Bucureşti, pentru că am proiecte aprobate, pe care trebuie să le susţin.
"Banii se împart după bunul plac"
- Guvernanţii o fac pe surzii cu noi. Am mulţi ţigani în comună şi am aproape 100 de dosare pentru venitul minim garantat. Ar trebui un singur articol de lege: ai datorii la primărie şi la stat, nu primeşti niciun ajutor social! Zice să-i punem la muncă, dar n-am voie să-i dau sapă sau hârleţ să lucreze, fără să-i fac protecţia muncii. Până acum, pierdeau acest ajutor dacă refuzau trei locuri de muncă, acum e suficient dacă refuză unul singur. Dar ce să refuze, dacă nimeni nu-i vrea, nimeni nu le oferă vreun loc de muncă? Un alt aspect: sunt comune învecinate, comune bogate, Marginea, Milişăuţi, care nu au apă şi canalizare, chiar şi jumătate din Rădăuţi e în această situaţie. La noi, problema e că oamenii nu vor să se racordeze. Aici cred că ar trebui să intervină cei de la Mediu: să vină şi să dea termen oamenilor să se racordeze, apoi, după câteva luni, să dea amenzi, începând de la 5000 lei. Nu ştiu ce mentalitate e asta, să nu vrei apă curentă, când eu ţi-o aduc la poartă?
- Care apreciaţi că e cea mai importantă problemă cu care se confruntă, la această oră, comunităţile rurale?
- Comunele mici, fără venituri proprii mari, sunt condamnate la subfinanţare, la subdezvoltare. Am vorbit cu deputaţi, cu senatori... Se ştie că banii se împart după bunul plac, asta nu e o noutate. Atâta timp cât nu se va stabili o formulă, o ecuaţie matematică universal valabilă, pe baza a cel puţin cinci criterii, conform căreia să fie alocate fonduri în teritoriu, este foarte greu. Peste doi ani vor fi alegeri - ştiu eu ce bani primesc? Cum să mă gospodăresc? Am vrut să merg la Consiliul Judeţean, să-mi cer dreptul meu de primar. Eu nu-s milog, dar a avut dreptate doamna Firea când a zis: mergem în genunchi la Guvern, la preşedintele Consiliului Judeţean, peste tot, să ne cerem drepturile...
"Prioritatea zero este infrastructura"
- Tata a fost un om foarte harnic şi priceput, şi rapsod popular, printre altele. El avea o vorbă: "Măi, băiete! Când întâlneşti un prost, caută să te cobori la nivelul lui, să nu ţi-l faci duşman. Dacă întâlneşti un deştept şi nu poţi să-i faci faţă, mai degrabă taci, ascultă şi învaţă". O să ţin minte vorbele astea toată viaţa! Am învăţat la Rădăuţi abc-ul politicii, tot ce ţine de administraţia locală, şi mi-a prins bine. Eu, un copil din Burla, am ajuns coleg de consiliu local cu doctori, ingineri, avocaţi, nu vroiam să mă fac de râs conducând o şedinţă, trebuia să mă ridic la nivelul lor. Am norocul că semăn cu tata şi nu obosesc niciodată. Aşa e firea mea. Sunt în primărie dimineaţa la şapte şi, uneori, mă apucă zece seara şi tot aici sunt.
- Care credeţi că sunt cele mai importante măsuri pe care ar trebui să le ia guvernanţii pentru ca satul românesc să nu moară, să se poată vorbi şi aici de un trai decent, în condiţii normale?
- Prioritatea zero ar fi investiţiile urgente în rezolvarea alimentării cu apă, a canalizării şi a infrastructurii. Să nu uităm sprijinirea concretă, susţinută şi constantă a ţăranului român, nu doar a celor pe care limbajul modern european îi numeşte "fermieri". Trebuie susţinută iniţiativa privată, pentru că la ţară nu se poate vorbi de industrializare, şi sunt necesare proiecte care să faciliteze aplicarea legilor în teren. Degeaba avem apă şi canal, dacă, aşa cum vă spuneam, oamenii nu se racordează la reţea. Şi cum aş putea eu, ca administraţie locală, să oblig, de exemplu, o băbuţă sau un moş să facă asta, când ei poate abia au bani să-şi cumpere câte o pâine? Sunt cazuri de care ne lovim la fiecare pas, dar care nu încap în niciun text de lege.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
