Că pentru mine este cea mai frumoasă, deşi nu se trage din nicio rasă renumită? Că este cea mai cuminte şi ascultătoare dintre căţei? Că ne copleşeşte pe toţi cu dragostea ei? Mi-ar trebui pagini întregi pentru a o descrie, pentru a povesti despre ea, despre Trudy. Sau poate este suficient să spun că pe actul ei vamal, în loc de valoare, scrie "inestimabil"...?
Au trecut patru ani de cand am descoperit-o pe stradă. Era mică, slabă, murdară şi cu coada plină de ciulini. Era groaznic de speriată şi îi era frică de orice atingere a unui om. Când m-am apropiat de ea, s-a făcut şi mai mică şi, ridicându-şi ochişorii spre mine, mi-a spus: "Te rog, nu mă lovi". Am plecat cu ochii în lacrimi şi am lăsat-o acolo. Era imposibil să cresc în apartament doi căţei. Şi seara, printr-o minune, a apărut la uşa mea în braţele unei prietene. De atunci, a rămas a mea. Pentru totdeauna. A fost acceptată imediat de bătrânul casei, caniche-ul negru şi pufos, Ciuf, şi au devenit prieteni buni. După o lună, timp în care am crezut că proporţiile pe care le lua se datorau traiului bun, a adus pe lume patru ghemotoace, cu ochişori şi blăniţă, care mai târziu s-au mutat la noii lor stăpâni.
În anii următori, Trudy s-a transformat într-un căţel educat şi mai puţin sperios şi a trecut printr-o mulţime de peripeţii. Cea mai mare schimbare s-a petrecut în vara anului 2017, când s-a trezit despărţită de Ciuf şi obligată să trăiască împreună cu altă căţeluşă, într-o casă unde era foarte iubită, dar departe de stăpânii ei. Apoi, după o lună, a urmat un drum lung şi chinuitor într-o cuşcă mică şi încuiată, înconjurată de oameni străini, care vorbeau o limbă necunoscută ei. Deja nu mai înţelegea nimic din ceea ce era în jur, până când s-a întâmplat ceva minunat pentru ea. S-a simţit purtată printre oameni şi bagaje, cărucioare şi benzi rulante, apoi a ieşit printr-o uşă mare, unde cineva o aştepta. Se făcuse mică, mică de frică şi nu ştia cine-i strigă numele. Parcă vocea-i suna cunoscut, dar nu mai era sigură de nimic şi, în plus, parcă era prea frumos să fie adevărat. Însă în câteva secunde şi-a dat seama că nu visează, că cei care o aşteaptă sunt stăpânii ei care nu au părăsit-o pentru totdeauna, ci doar pentru o lună, că la capătul drumului o aşteaptă o casă nouă şi noi prieteni, că a ajuns în Suedia.
Şi-a dat seama că ceva este schimbat, pentru că lumea nu mai arunca cu pietre în ea, lumea nu o mai numea "javră" şi, deşi cei din jur vorbesc cu ea în altă limbă, simte că sunt oameni buni.
Acum merge pe stradă şi lumea se opreşte să o mângâie sau să-i vorbească, dar, deşi ştie că nu se poate întâmpla nimic rău, încă nu s-a putut dezobişnui să se facă mică, mică, una cu pământul, când cineva o atinge pe cap. Încă mai are amintiri neplăcute despre ţara din care a plecat, despre unii oameni de acolo.
Însă ea a fost şi este o norocoasă. La fel şi noi, care am ajuns aici, într-o ţară primitoare, unde parcă oamenii sunt mai buni, mai lipsiţi de ură, unde orice fiinţă este o creatură a lui Dumnezeu şi are dreptul la o viaţă bună.
ALINA S. - Malmö
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
