Că pentru mine este cea mai frumoasă, deși nu se trage din nicio rasă renumită? Că este cea mai cuminte și ascultătoare dintre căței? Că ne copleșește pe toți cu dragostea ei? Mi-ar trebui pagini întregi pentru a o descrie, pentru a povesti despre ea, despre Trudy. Sau poate este suficient să spun că pe actul ei vamal, în loc de valoare, scrie "inestimabil"...?
Au trecut patru ani de cand am descoperit-o pe stradă. Era mică, slabă, murdară și cu coada plină de ciulini. Era groaznic de speriată și îi era frică de orice atingere a unui om. Când m-am apropiat de ea, s-a făcut și mai mică și, ridicându-și ochișorii spre mine, mi-a spus: "Te rog, nu mă lovi". Am plecat cu ochii în lacrimi și am lăsat-o acolo. Era imposibil să cresc în apartament doi căței. Și seara, printr-o minune, a apărut la ușa mea în brațele unei prietene. De atunci, a rămas a mea. Pentru totdeauna. A fost acceptată imediat de bătrânul casei, caniche-ul negru și pufos, Ciuf, și au devenit prieteni buni. După o lună, timp în care am crezut că proporțiile pe care le lua se datorau traiului bun, a adus pe lume patru ghemotoace, cu ochișori și blăniță, care mai târziu s-au mutat la noii lor stăpâni.
În anii următori, Trudy s-a transformat într-un cățel educat și mai puțin sperios și a trecut printr-o mulțime de peripeții. Cea mai mare schimbare s-a petrecut în vara anului 2017, când s-a trezit despărțită de Ciuf și obligată să trăiască împreună cu altă cățelușă, într-o casă unde era foarte iubită, dar departe de stăpânii ei. Apoi, după o lună, a urmat un drum lung și chinuitor într-o cușcă mică și încuiată, înconjurată de oameni străini, care vorbeau o limbă necunoscută ei. Deja nu mai înțelegea nimic din ceea ce era în jur, până când s-a întâmplat ceva minunat pentru ea. S-a simțit purtată printre oameni și bagaje, cărucioare și benzi rulante, apoi a ieșit printr-o ușă mare, unde cineva o aștepta. Se făcuse mică, mică de frică și nu știa cine-i strigă numele. Parcă vocea-i suna cunoscut, dar nu mai era sigură de nimic și, în plus, parcă era prea frumos să fie adevărat. Însă în câteva secunde și-a dat seama că nu visează, că cei care o așteaptă sunt stăpânii ei care nu au părăsit-o pentru totdeauna, ci doar pentru o lună, că la capătul drumului o așteaptă o casă nouă și noi prieteni, că a ajuns în Suedia.
Și-a dat seama că ceva este schimbat, pentru că lumea nu mai arunca cu pietre în ea, lumea nu o mai numea "javră" și, deși cei din jur vorbesc cu ea în altă limbă, simte că sunt oameni buni.
Acum merge pe stradă și lumea se oprește să o mângâie sau să-i vorbească, dar, deși știe că nu se poate întâmpla nimic rău, încă nu s-a putut dezobișnui să se facă mică, mică, una cu pământul, când cineva o atinge pe cap. Încă mai are amintiri neplăcute despre țara din care a plecat, despre unii oameni de acolo.
Însă ea a fost și este o norocoasă. La fel și noi, care am ajuns aici, într-o țară primitoare, unde parcă oamenii sunt mai buni, mai lipsiți de ură, unde orice ființă este o creatură a lui Dumnezeu și are dreptul la o viață bună.
ALINA S. - Malmö