Cum să prevenim alergiile
Una dintre cele mai neplăcute probleme cu care ne confruntăm primăvara sunt alergiile. Când ne e lumea mai dragă, începem să strănutăm, să lăcrimăm şi să ne suflăm nasul. Cauzele sunt nenumărate. Persoanele predispuse la alergii pot fi sensibile la te miri ce: praf, blana animalelor, mucegaiuri şi alimente, dar mai ales, polenul copacilor. În al doilea rând, cei mai mulţi dintre noi intră în primăvară după o lungă perioadă în care am stat închişi între patru pereţi, fără să mai facem mişcare în aer liber, uneori evitând chiar să aerisim corespunzător casele, de frica frigului şi a facturilor crescute la gaze. Iar asta reprezintă o reţetă sigură a dezastrului, mai ales pentru persoanele predispuse la alergii, cărora medicii le recomandă cu insistenţă să se asigure că au parte din belşug de aer curat. Larg răspândită este şi teoria potrivit căreia unii exagerează cu imunostimulatoarele, care forţează bietul nostru organism să înceapă să se apere de orice, de unde şi alergiile tot mai frecvente din zilele noastre.
Soluţii
* Că e ploaie sau vânt, ninsoare ori ger, nu vă lipsiţi de oxigenul nostru cel de toate zilele. Aerisiţi casa cu sfinţenie (mai bine daţi banii pe factura de gaze decât pe medicamente) şi faceţi mişcare în aer liber, măcar câte zece minute pe zi (coborâţi din autobuz un piculeţ mai departe de destinaţie şi parcurgeţi restul distanţei bucurându-vă de o scurtă plimbare).
* Asiguraţi-vă că mâncaţi şi pe parcursul iernii suficiente fructe şi legume cât să vă menţineţi în formă.
* Nu abuzaţi de vitamine şi de alte suplimente alimentare imunostimulatoare luate după ureche, fără sfatul medicului.
Dacă alergiile îşi fac totuşi apariţia, cel mai bine este să ne adresăm unui medic alergolog. După stabilirea diagnosticului exact, acesta ne va recomanda fie spray-uri nazale, antihistaminice sub formă de comprimate, ori picături pentru eliminarea disconfortului ocular. Cine doreşte să se ţină departe de medicamente are posibilitatea să apeleze şi la alte metode, precum homeopatia sau imunoterapia. Aceasta din urmă presupune injectarea constantă a unei cantităţi micuţe din alergenul care ne dă de furcă.
(Cei cărora le creează probleme polenul din atmosferă pot urmări pe smartphone perioadele în care acesta înregistrează cote ridicate, evitând în acele zile să facă prea multe drumuri în aer liber. Li se recomandă, de asemenea, să folosească aparate de aer condiţionat şi aspiratoare cu filtre HEPA şi să-şi schimbe hainele de îndată ce ajung acasă.)
Anemia de primăvară
Deşi trăim într-o epocă în care fructele şi legumele se găsesc la tot pasul, indiferent de anotimp, iarna ele sunt adeseori scumpe şi de proastă calitate. Aşa se face că pe parcursul sezonului rece, tindem să ne dedăm excesiv prăjelilor, produselor lactate şi carbohidraţilor, neglijând multe alimente bogate în vitamine, minerale şi alte substanţe indispensabile unei stări bune de sănătate. Mai mult - cum iarna nu prea ne expunem razelor soarelui, ne putem trezi în prag de primăvară şi cu o carenţă de vitamina D. Există însă şi riscul ca dacă vă simţiţi vlăguiţi, aveţi ameţeli, sunteţi exagerat de palizi şi lipsiţi de poftă de mâncare, să suferiţi de o anemie mai veche, fapt ce poate fi lesne verificat cu ajutorul unei analize de sânge. Ce este de făcut în asemenea cazuri? În primul rând, nu vă speriaţi şi puneţi-vă pe mâncat următoarele alimente:
* ficat, ouă, cereale integrale, legume cu frunze de culoare verde închis (salată, spanac, busuioc, rucola, pătrunjel, urzici, ştevie), morcovi, ciuperci, sfeclă, fasole, seminţe de dovleac, fistic - pentru un aport natural de fier.
Ca să vă reveniţi şi mai repede în formă, este recomandabil să evitaţi, în această perioadă de refacere, cafeaua şi alcoolul. Puţină mişcare în aer liber va contribui de asemenea la restabilirea dvs., stimulându-vă apetitul şi oferindu-vă o stare generală de bine.
Cum scăpăm de viroze
Un alt însoţitor antipatic al primăverii este viroza. În acest an, în care gripa a făcut ravagii, curmând peste o sută de vieţi omeneşti, parcă ne temem şi mai mult de prezenţa ei. De ce suntem însă predispuşi şi primăvara la viroze? Dincolo de alimentaţia adesea deficitară din sezonul rece, care ne poate reduce semnificativ imunitatea până la începutul lui martie, o problemă o constituie şi vremea amăgitoare. De multe ori ne lăsăm păcăliţi dimineaţa de razele strălucitoare ale soarelui, şi ne pomenim la prânz că ninge, iar noi avem pe noi doar o jachetă uşoară anti-vânt şi nişte pantofi subţirei. Sau, dimpotrivă, ne înfofolim, topindu-ne de căldură prin vreo staţie de autobuz şi nerezistând tentaţiei să ne descheiem paltonul, deşi am transpirat şi bate vântul. Frigul în sine nu ne îmbolnăveşte, dar schimbările bruşte de temperatură ne pot reduce pe moment imunitatea, lăsându-ne descoperiţi în faţa viruşilor. La fel se întâmplă şi cu alţi factori specifici primăverii, precum umezeala crescută.
Soluţii
O regulă de aur este igiena. Spălaţi-vă temeinic pe faţă şi pe mâini când veniţi acasă, descălţaţi-vă la uşă, schimbaţi-vă hainele şi folosiţi batiste de unică folosinţă. De asemenea, evitaţi pe cât posibil zonele aglomerate şi, desigur, nu beţi sau mâncaţi după alţii. Faptul că cineva vă e drag ca un frate nu-l scuteşte de purtarea unor viruşi.
Nu recurgeţi la antibiotice. Dacă totuşi v-aţi îmbolnăvit, nu recurgeţi la antibiotice, indiferent de ce vă spun vecinii şi alţi cunoscuţi. Nu vă vor ajuta, pentru că ele nu acţionează împotriva viruşilor, ci dimpotrivă, vă vor slăbi şi mai tare organismul, lovind năprasnic în ficatul dvs. Mulţumiţi-vă cu clasicele analgezice şi antipiretice care să vă ajute să scăpaţi de febră şi durere, mâncaţi sănătos, optând pentru alimente cât mai uşoare şi hidrataţi-vă corespunzător. Adevărate minuni pot face, dincolo de o odihnă corespunzătoare, ceaiul din ceapă sau din coji de nucă, care înmoaie tusea, supa de linte ori cea de pasăre, care vă redau vigoarea, şi inhalaţiile, care vă eliberează sinusurile.
Ce ne facem cu astenia de primăvară?
Nu, din nefericire nu este un mit. Astenia de primăvară nu numai că există, dar este poate cel mai greu de gestionat, dintre toate problemele asociate acestui anotimp. Şi asta, pentru că însăşi natura ei este cumva... difuză. Te doare capul, te macină o stare de tristeţe, n-ai energie...
Soluţii
Marele secret ţine de menţinerea îndârjită a unui regim de viaţă sănătos:
* Faceţi cât mai multă mişcare, de preferinţă în aer liber, profitând de soare.
* Optaţi pentru o dietă echilibrată. Excesul de carbohidraţi, de pildă, vă poate lăsa cu timpul în pană de energie, făcându-vă să vă simţiţi vlăguiţi.
* Vitaminizaţi-vă. Profitaţi din plin de legumele şi fructele care se găsesc în această cumpănă dintre anotimpuri - de la andive, morcovi, ţelină, mere şi dovleci plăcintari, la ceapă verde, urzici, ridichi, lobodă, ştevie). Nu uitaţi să consumaţi cu încredere nuci, alune şi seminţe (crude).
* Ieşiţi în lume. Fie că mergeţi până la cel mai apropiat cinematograf, fie că faceţi o excursie mai lungă, având drept punct culminant o plimbare tihnită prin pădure, important e să mai vedeţi şi altceva decât pereţii casei, să vă "aerisiţi" un pic spiritul şi să vă amintiţi să vă bucuraţi de viaţă.