Sorina Bălănescu e cea mai bună specialistă de la noi în opera lui Anton Pavlovici Cehov. Pe lângă alte traduceri şi studii, ei îi datorăm ediţia critică de Opere Cehov în 5 volume, apărută la Ed. Univers între 1986-89. Ca şi Leonte Ivanov, care a tradus şi îngrijit exemplar un prim volum din corespondenţa lui Dostoievski, Sorina Bălănescu face parte dintr-o categorie rară de cărturari care ştiu totul despre biografia, laboratorul de creaţie, reperele de istorie literară din epocă, exegezele scriitorului căruia i se consacră din pasiune, astfel încât aparatul critic ce însoţeşte textul tradus devine esenţial pentru luminarea acestuia. Cum se ştie, Cehov a trăit doar 44 de ani (1860-1904). Uluitor e că, de pe la 16 ani şi până la sfârşit, pe lângă opera narativă ce conţine peste 500 de titluri, pe lângă eseul social Insula Sahalin, piesele într-un act Platonov, Ivanov şi Duhul pădurii plus cele patru capodopere jucate mereu pe toate scenele lumii (Pescăruşul, Unchiul Vania, Trei surori şi Livada cu vişini), el a scris şi vreo 4400 de scrisori. În ediţia Operelor complete în 30 de volume publicată de Academia Rusă, ele ocupă nu mai puţin de 12! Inevitabil, Sorina Bălănescu a trebuit să facă o selecţie drastică, reţinându-le doar pe cele cu specială relevanţă biografică, psihologică, pe cele importante pentru geneza operei şi programul estetic al autorului. Chiar şi din acestea a fost nevoită să elimine pasaje mai puţin semnificative. "Ne-a ispitit ideea de a convinge, prin selecţie, că această corespondenţă este, înainte de toate, literatură de prima mână. Epistolaria nutreşte opera de ficţiune dar o şi concurează ca har al invenţiei şi construcţiei poetice" - scrie ea. Într-adevăr, încă din acest prim volum (îl aşteptăm cu nerăbdare şi pe al doilea, din anii consacrării şi ai marilor nuvele şi piese), tânărul Cehov îşi dă măsura puterii uriaşe de muncă, a curiozităţii pentru complexitatea existenţei, a empatiei şi respectului pentru demnitatea omului, a deriziunii dulci-amare care pune în abis tristeţea. Pentru cei care îl iubim pe Cehov, ediţia din scrisori a d-nei Bălănescu e nepreţuită. Născut într-un orăşel de la marea Azov, Taganrog, Anton Pavlovici e al treilea din cei şase copii ai unui băcan despotic şi brutal, Pavel Egorîci, care după ce dă faliment se mută la Moscova. Încă adolescent, liceanul şi apoi studentul la medicină Anton devine întreţinătorul numeroasei familii pe care încearcă să o scoată din sărăcie lucie scriind pentru bani, sub pseudonimul Cehonte, schiţe umoristice şi povestiri la ziare şi reviste din Moscova şi Petersburg. Supus cenzurii ţariste şi obligat la concizie, se face apreciat prin umor, prin teme originale şi prin punerea în valoare a detaliului. Cu aceste numeroase proze scurte "îşi face mâna" pentru tipul de personaj cehovian: omul mediu în viaţa lui de zi cu zi, schimbările care se produc în conştiinţa lui în urma unor incidente, descrierea ambianţei pentru a arăta cum determină aceasta starea de spirit şi actele personajelor. Scrisorile către fraţi sunt tandre şi pline de mustrări şi sfaturi căci, cu excepţia surorii Maria şi a mezinului Ivan, ceilalţi sunt beţivi, boemi şi se autodistrug, creându-i mari griji lui Anton. De mare interes e corespondenţa cu directorii publicaţiilor la care colaborează - N.A. Leikin de la "Oskolki", A.N. Plesceev de la "Severnîi vestnik" şi mai ales A.S. Suvorin de la "Novoe Vremea" căruia, cu cât căpăta experienţă literară şi de viaţă, îi mărturiseşte ideile şi trăirile atât din practica de doctor, cât şi din cea de scriitor. "Artistul - îi scrie el - nu trebuie să fie judecătorul personajelor sale şi a ceea ce spun acestea, ci numai un martor obiectiv (...) Sarcina mea e să am talent, adică să fiu în stare să deosebesc problemele importante de cele neimportante, să pun în lumină personajele şi să vorbesc pe limba lor". Ca şi în medicină, unde el nu tratează boli în general, ci bolnavi concreţi. Pe lângă frumuseţea lor literară, sunt multe motive pentru care acest volum e de neocolit (m-a impresionat între altele şi interesul cu care se citeau între ei literaţii timpului, cât de sinceri puteau să fie unii cu alţii în aprecieri şi observaţii critice). Unele scrisori se încheie cu o formulă tipic rusească: "să nu mă pomeniţi de rău". Cehov nu poate fi pomenit decât de bine.
Selecţia "Formula AS"
* A.P. Cehov, "O viaţă în scrisori. Corespondenţă (1879-1890)", ediţie îngrijită, traducere, note, comentarii şi prefaţă de Sorina Bălănescu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 470 p.
Sorina Bălănescu e cea mai bună specialistă de la noi în opera lui Anton Pavlovici Cehov. Pe lângă alte traduceri şi studii, ei îi datorăm ediţia critică de Opere Cehov în 5 volume, apărută la Ed. Univers între 1986-89. Ca şi Leonte Ivanov, care a tradus şi îngrijit exemplar un prim volum din corespondenţa lui Dostoievski, Sorina Bălănescu face parte dintr-o categorie rară de cărturari care ştiu totul despre biografia, laboratorul de creaţie, reperele de istorie literară din epocă, exegezele scriitorului căruia i se consacră din pasiune, astfel încât aparatul critic ce însoţeşte textul tradus devine esenţial pentru luminarea acestuia. Cum se ştie, Cehov a trăit doar 44 de ani (1860-1904). Uluitor e că, de pe la 16 ani şi până la sfârşit, pe lângă opera narativă ce conţine peste 500 de titluri, pe lângă eseul social Insula Sahalin, piesele într-un act Platonov, Ivanov şi Duhul pădurii plus cele patru capodopere jucate mereu pe toate scenele lumii (Pescăruşul, Unchiul Vania, Trei surori şi Livada cu vişini), el a scris şi vreo 4400 de scrisori. În ediţia Operelor complete în 30 de volume publicată de Academia Rusă, ele ocupă nu mai puţin de 12! Inevitabil, Sorina Bălănescu a trebuit să facă o selecţie drastică, reţinându-le doar pe cele cu specială relevanţă biografică, psihologică, pe cele importante pentru geneza operei şi programul estetic al autorului. Chiar şi din acestea a fost nevoită să elimine pasaje mai puţin semnificative. "Ne-a ispitit ideea de a convinge, prin selecţie, că această corespondenţă este, înainte de toate, literatură de prima mână. Epistolaria nutreşte opera de ficţiune dar o şi concurează ca har al invenţiei şi construcţiei poetice" - scrie ea. Într-adevăr, încă din acest prim volum (îl aşteptăm cu nerăbdare şi pe al doilea, din anii consacrării şi ai marilor nuvele şi piese), tânărul Cehov îşi dă măsura puterii uriaşe de muncă, a curiozităţii pentru complexitatea existenţei, a empatiei şi respectului pentru demnitatea omului, a deriziunii dulci-amare care pune în abis tristeţea. Pentru cei care îl iubim pe Cehov, ediţia din scrisori a d-nei Bălănescu e nepreţuită. Născut într-un orăşel de la marea Azov, Taganrog, Anton Pavlovici e al treilea din cei şase copii ai unui băcan despotic şi brutal, Pavel Egorîci, care după ce dă faliment se mută la Moscova. Încă adolescent, liceanul şi apoi studentul la medicină Anton devine întreţinătorul numeroasei familii pe care încearcă să o scoată din sărăcie lucie scriind pentru bani, sub pseudonimul Cehonte, schiţe umoristice şi povestiri la ziare şi reviste din Moscova şi Petersburg. Supus cenzurii ţariste şi obligat la concizie, se face apreciat prin umor, prin teme originale şi prin punerea în valoare a detaliului. Cu aceste numeroase proze scurte "îşi face mâna" pentru tipul de personaj cehovian: omul mediu în viaţa lui de zi cu zi, schimbările care se produc în conştiinţa lui în urma unor incidente, descrierea ambianţei pentru a arăta cum determină aceasta starea de spirit şi actele personajelor. Scrisorile către fraţi sunt tandre şi pline de mustrări şi sfaturi căci, cu excepţia surorii Maria şi a mezinului Ivan, ceilalţi sunt beţivi, boemi şi se autodistrug, creându-i mari griji lui Anton. De mare interes e corespondenţa cu directorii publicaţiilor la care colaborează - N.A. Leikin de la "Oskolki", A.N. Plesceev de la "Severnîi vestnik" şi mai ales A.S. Suvorin de la "Novoe Vremea" căruia, cu cât căpăta experienţă literară şi de viaţă, îi mărturiseşte ideile şi trăirile atât din practica de doctor, cât şi din cea de scriitor. "Artistul - îi scrie el - nu trebuie să fie judecătorul personajelor sale şi a ceea ce spun acestea, ci numai un martor obiectiv (...) Sarcina mea e să am talent, adică să fiu în stare să deosebesc problemele importante de cele neimportante, să pun în lumină personajele şi să vorbesc pe limba lor". Ca şi în medicină, unde el nu tratează boli în general, ci bolnavi concreţi. Pe lângă frumuseţea lor literară, sunt multe motive pentru care acest volum e de neocolit (m-a impresionat între altele şi interesul cu care se citeau între ei literaţii timpului, cât de sinceri puteau să fie unii cu alţii în aprecieri şi observaţii critice). Unele scrisori se încheie cu o formulă tipic rusească: "să nu mă pomeniţi de rău". Cehov nu poate fi pomenit decât de bine.
Sorina Bălănescu e cea mai bună specialistă de la noi în opera lui Anton Pavlovici Cehov. Pe lângă alte traduceri şi studii, ei îi datorăm ediţia critică de Opere Cehov în 5 volume, apărută la Ed. Univers între 1986-89. Ca şi Leonte Ivanov, care a tradus şi îngrijit exemplar un prim volum din corespondenţa lui Dostoievski, Sorina Bălănescu face parte dintr-o categorie rară de cărturari care ştiu totul despre biografia, laboratorul de creaţie, reperele de istorie literară din epocă, exegezele scriitorului căruia i se consacră din pasiune, astfel încât aparatul critic ce însoţeşte textul tradus devine esenţial pentru luminarea acestuia. Cum se ştie, Cehov a trăit doar 44 de ani (1860-1904). Uluitor e că, de pe la 16 ani şi până la sfârşit, pe lângă opera narativă ce conţine peste 500 de titluri, pe lângă eseul social Insula Sahalin, piesele într-un act Platonov, Ivanov şi Duhul pădurii plus cele patru capodopere jucate mereu pe toate scenele lumii (Pescăruşul, Unchiul Vania, Trei surori şi Livada cu vişini), el a scris şi vreo 4400 de scrisori. În ediţia Operelor complete în 30 de volume publicată de Academia Rusă, ele ocupă nu mai puţin de 12! Inevitabil, Sorina Bălănescu a trebuit să facă o selecţie drastică, reţinându-le doar pe cele cu specială relevanţă biografică, psihologică, pe cele importante pentru geneza operei şi programul estetic al autorului. Chiar şi din acestea a fost nevoită să elimine pasaje mai puţin semnificative. "Ne-a ispitit ideea de a convinge, prin selecţie, că această corespondenţă este, înainte de toate, literatură de prima mână. Epistolaria nutreşte opera de ficţiune dar o şi concurează ca har al invenţiei şi construcţiei poetice" - scrie ea. Într-adevăr, încă din acest prim volum (îl aşteptăm cu nerăbdare şi pe al doilea, din anii consacrării şi ai marilor nuvele şi piese), tânărul Cehov îşi dă măsura puterii uriaşe de muncă, a curiozităţii pentru complexitatea existenţei, a empatiei şi respectului pentru demnitatea omului, a deriziunii dulci-amare care pune în abis tristeţea. Pentru cei care îl iubim pe Cehov, ediţia din scrisori a d-nei Bălănescu e nepreţuită. Născut într-un orăşel de la marea Azov, Taganrog, Anton Pavlovici e al treilea din cei şase copii ai unui băcan despotic şi brutal, Pavel Egorîci, care după ce dă faliment se mută la Moscova. Încă adolescent, liceanul şi apoi studentul la medicină Anton devine întreţinătorul numeroasei familii pe care încearcă să o scoată din sărăcie lucie scriind pentru bani, sub pseudonimul Cehonte, schiţe umoristice şi povestiri la ziare şi reviste din Moscova şi Petersburg. Supus cenzurii ţariste şi obligat la concizie, se face apreciat prin umor, prin teme originale şi prin punerea în valoare a detaliului. Cu aceste numeroase proze scurte "îşi face mâna" pentru tipul de personaj cehovian: omul mediu în viaţa lui de zi cu zi, schimbările care se produc în conştiinţa lui în urma unor incidente, descrierea ambianţei pentru a arăta cum determină aceasta starea de spirit şi actele personajelor. Scrisorile către fraţi sunt tandre şi pline de mustrări şi sfaturi căci, cu excepţia surorii Maria şi a mezinului Ivan, ceilalţi sunt beţivi, boemi şi se autodistrug, creându-i mari griji lui Anton. De mare interes e corespondenţa cu directorii publicaţiilor la care colaborează - N.A. Leikin de la "Oskolki", A.N. Plesceev de la "Severnîi vestnik" şi mai ales A.S. Suvorin de la "Novoe Vremea" căruia, cu cât căpăta experienţă literară şi de viaţă, îi mărturiseşte ideile şi trăirile atât din practica de doctor, cât şi din cea de scriitor. "Artistul - îi scrie el - nu trebuie să fie judecătorul personajelor sale şi a ceea ce spun acestea, ci numai un martor obiectiv (...) Sarcina mea e să am talent, adică să fiu în stare să deosebesc problemele importante de cele neimportante, să pun în lumină personajele şi să vorbesc pe limba lor". Ca şi în medicină, unde el nu tratează boli în general, ci bolnavi concreţi. Pe lângă frumuseţea lor literară, sunt multe motive pentru care acest volum e de neocolit (m-a impresionat între altele şi interesul cu care se citeau între ei literaţii timpului, cât de sinceri puteau să fie unii cu alţii în aprecieri şi observaţii critice). Unele scrisori se încheie cu o formulă tipic rusească: "să nu mă pomeniţi de rău". Cehov nu poate fi pomenit decât de bine.
Alte articole din acest numar
- SÎNZIANA MIRCEA - "Oriunde am un pian, pentru mine înseamnă acasă"
- MARTIRI AI CREDINŢEI - Părintele HARALAMBIE VASILACHE
- Prinţul Charles, printre credincioşii români din Londra
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
