Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* A.P. Cehov, "O viață în scrisori. Co­res­pondență (1879-1890)", ediție în­gri­ji­tă, tra­du­ce­re, note, comentarii și prefață de Sorina Bă­lă­nes­cu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 470 p.

Sorina Bălănescu e cea mai bună specialistă de la noi în opera lui Anton Pavlovici Cehov. Pe lân­gă al­te traduceri și studii, ei îi datorăm ediția cri­tică de Ope­re Cehov în 5 volume, apărută la Ed. Univers în­tre 1986-89. Ca și Leonte Ivanov, ca­re a tradus și îngrijit exemplar un prim volum din corespondența lui Dos­toievski, Sorina Bă­lă­nescu face parte dintr-o ca­te­gorie rară de cărturari care știu totul despre bio­gra­fia, laboratorul de creație, reperele de istorie lite­rară din epocă, exe­gezele scriitorului căruia i se con­sa­cră din pa­siu­ne, astfel încât aparatul critic ce înso­țește textul tradus de­vine esențial pentru luminarea acestuia. Cum se știe, Cehov a trăit doar 44 de ani (1860-1904). Ulu­itor e că, de pe la 16 ani și până la sfâr­șit, pe lângă opera narativă ce conține peste 500 de titluri, pe lângă eseul social Insula Sa­ha­lin, pie­sele într-un act Pla­tonov, Ivanov și Duhul pă­durii plus cele patru capo­dopere jucate mereu pe toate sce­nele lumii (Pescă­rușul, Unchiul Vania, Trei surori și Livada cu vișini), el a scris și vreo 4400 de scrisori. În ediția Operelor complete în 30 de volume pu­bli­cată de Academia Rusă, ele ocupă nu mai puțin de 12! Inevitabil, Sorina Bălănescu a trebuit să facă o selecție drastică, reținân­du-le doar pe cele cu spe­cială relevanță biografică, psihologică, pe cele im­portante pentru geneza operei și programul estetic al autorului. Chiar și din acestea a fost nevoită să eli­mi­ne pasaje mai puțin semni­fi­cative. "Ne-a ispitit ideea de a convinge, prin selecție, că această cores­pon­dență este, înainte de toate, lite­ratură de prima mână. Epistolaria nutrește opera de ficțiune dar o și concurează ca har al invenției și construcției poetice" - scrie ea. În­tr-ade­văr, încă din acest prim volum (îl așteptăm cu ne­­răbdare și pe al doi­lea, din anii consacrării și ai ma­rilor nuvele și piese), tânărul Ce­hov își dă măsura puterii uriașe de mun­că, a curio­zi­tății pentru comple­xi­tatea exis­ten­ței, a empatiei și respec­tului pentru demnitatea omu­lui, a deriziunii dulci-amare care pu­ne în abis tristețea. Pentru cei care îl iubim pe Cehov, ediția din scrisori a d-nei Bălă­nes­cu e ne­pre­țuită. Năs­cut într-un orășel de la marea Azov, Ta­gan­rog, Anton Pavlovici e al treilea din cei șase copii ai unui băcan des­potic și brutal, Pavel Egorîci, care după ce dă faliment se mută la Moscova. Încă ado­les­cent, li­ceanul și apoi studentul la medicină Anton devine întreținătorul numeroasei familii pe care în­cearcă să o scoată din sărăcie lucie scriind pentru bani, sub pseudonimul Cehonte, schițe umoristice și po­vestiri la ziare și reviste din Moscova și Peters­burg. Supus cenzurii țariste și obligat la concizie, se face apreciat prin umor, prin teme originale și prin punerea în va­loare a detaliului. Cu aceste nu­meroase proze scurte "își face mâna" pentru tipul de personaj ceho­vian: omul mediu în viața lui de zi cu zi, schimbările care se produc în con­știin­ța lui în urma unor in­cidente, descrierea am­bianței pentru a arăta cum de­termi­nă aceasta starea de spirit și actele personajelor. Scri­so­rile către frați sunt tandre și pline de mustrări și sfaturi căci, cu excepția surorii Ma­ria și a mezi­nului Ivan, ceilalți sunt bețivi, boemi și se auto­dis­trug, cre­ându-i mari griji lui Anton. De mare interes e cores­pon­dența cu direc­torii publicațiilor la care colabo­rează - N.A. Leikin de la "Os­kolki", A.N. Plesceev de la "Sever­nîi vestnik" și mai ales A.S. Su­­vorin de la "Novoe Vremea" că­ruia, cu cât căpăta experiență lite­rară și de viață, îi mărturisește ideile și trăirile atât din practica de doctor, cât și din cea de scriitor. "Ar­tistul - îi scrie el - nu trebuie să fie ju­decătorul per­so­najelor sale și a ceea ce spun acestea, ci nu­mai un mar­tor obiectiv (...) Sarcina mea e să am ta­lent, adi­că să fiu în stare să deose­besc pro­ble­mele importante de cele neim­portante, să pun în lumină personajele și să vorbesc pe limba lor". Ca și în medicină, unde el nu tratează boli în general, ci bolnavi concreți. Pe lân­gă frumu­sețea lor litera­ră, sunt multe motive pen­tru care acest volum e de neo­colit (m-a impresionat în­tre altele și interesul cu care se citeau între ei literații timpului, cât de sinceri pu­teau să fie unii cu alții în aprecieri și ob­servații cri­tice). Unele scrisori se încheie cu o formulă tipic ru­sească: "să nu mă pomeniți de rău". Cehov nu poate fi pomenit decât de bine.