TIA ŞERBĂNESCU - "A început un nou an electoral, războiul se înteţeşte"

Analiza politică a anului 2018 şi previziuni pentru 2019

"Guvernarea Dăncilă şi-a arătat deja «roadele» şi ne promite şi mai rău"

- Am încheiat un an politic destul de agitat, chiar dacă nu cu mare folos. Este momentul unor concluzii. Credeţi că în 2018 a existat vreun eveniment politic ale cărui consecinţe importante să le tragem în 2019?

- Evenimentul politic care va avea cele mai importante consecinţe anul acesta a fost numirea în funcţia de premier a Vioricăi Dăncilă. Ea a fost desemnată la şefia guvernului în ianuarie 2018 şi a condus executivul în tot acest an al Centenarului Marii Uniri, luând măsuri cu urmări imediate, dar şi cu efecte pe termen mai lung. Actul guvernării desfăşurat sub coordonarea sa face ca, de exemplu, acum, în ianuarie 2019, să nu avem un buget pentru anul în curs, deşi legea obliga executivul să-l ter­mine până la 15 noiembrie 2018. Nu e doar o bâlbă administrativă şi nici numai o încălcare flagrantă a legii, care ar trebui să aibă consecinţe penale, ci şi un handicap major pentru stat. Fără să ştii pe ce bani te bazezi şi la ce cheltuieli te poţi angaja, eşti, practic, paralizat economic şi social. Probabil că bugetul nu a fost întocmit, pentru că există o acută lip­să de fonduri şi pentru că n-au reuşit să mas­cheze încă deficitul mai mare decât cel la care se angajaseră, de 3%. De altfel, întregul an a stat, din punct de vedere al guvernării, sub semnul impro­vizaţiei, al dezechilibrului financiar, al deficitului de idei şi al lipsei de investiţii, al ignorării surselor de finanţare nerambursabilă, recte fondurile UE etc. Aşa încât guvernarea Dăncilă şi-a arătat deja "roadele" şi ne promite şi mai rău.

"Preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE a fost întâmpinată în presa internaţională cu titluri de genul: «Guvernul corupţilor din România prezidează Consiliul UE»"

- Numirea Vioricăi Dăncilă în fruntea guver­nului o propulsează şi la conducerea Consiliului Uniunii Europene, în virtutea sistemului de preşedinţie rotativă. Iată o altă consecinţă care ne pune pe gânduri.

- Ne şi sperie, şi nu doar pe noi, ci şi pe oficialii din Comisia Europeană şi pe partenerii noştri din UE. Întâi, pentru că Dăncilă şi-a dovedit deja limitele aici, acasă. Apoi, pentru că discursul ei şi al premierului de facto al României, Liviu Dragnea, este unul antieuropean. Dar Dăncilă nu e genul care să realizeze această ruptură între cine este şi ce reprezintă ea şi ce presupune poziţia politică pe care o ocupă. De altfel, nu cred că înţelege nimic din ce i se întâmplă; nu doar unde este şi cu cine vor­beşte, dar nici ce vorbeşte. Are o capacitate ex­traordinară de a înşira cuvinte fără să spună nimic. Discursurile ei arată de parcă ar fi copiat cuvinte din dicţionar. A ajuns, de pildă, la litera "C" şi pro­nunţă: "coeziune, colaborare, coordonare, conver­genţă, consens", dar îndărătul lor nu stă ni­mic, e vid de comunicare. Pe de altă parte, urmează şase luni de prezidare a Consiliului UE, în care sunt probleme serioase... În general, UE nu este în cea mai fastă perioadă a sa, are de rezolvat dosare grele, cum este cel privind Brexit-ul; sunt alegerile pentru Parlamentul European; este necesară articularea bugetelor multianuale pentru următorul ciclu elec­toral. Ei, şi să te aştepţi să rezolve ceva Viorica Dăn­cilă, când ea nu are bugetul gata pentru România, e de râsu'-plânsu'. Putem spera doar să nu o facă lată de tot. Dumnezeu cu mila! Nu e de mi­rare că preluarea de către România a preşedinţiei Con­siliului UE a fost întâmpinată în presa inter­naţională cu titluri de genul: "Guvernul corupţilor din România prezidează Consiliul UE". Însă nu-i bai, pentru că, în schimb, Dăncilă a fost lăudată în gazeta rusească Sputnik, care a declarat-o "omul politic al anului".

"Rezistenţa societăţii civile la politica perversă a guvernului PSD-ALDE ne dă speranţe"

- Între evenimentele politice ale anului 2018 aţi remarcat şi vreunul pozitiv, dătător de speran­ţă?

- Da, au fost câteva momente cheie, în care societatea civilă şi-a demonstrat forţa, prompti­tudinea şi bunul plasament de ordin ideologic, cen­zurând actul politic şi, prin asta, creând un eve­ni­ment politic. Au existat câteva manifestaţii de pro­test de amploare, şi nu pentru un interes material, pentru un ban în plus la leafă sau împotriva creşterii preţurilor, aşa cum se întâmplă în alte ţări, ci pentru apărarea statului de drept, a independenţei Justiţiei, a libertăţii de exprimare... Aceste reacţii sănătoase ale societăţii româneşti constituie elementul pozitiv al anului, cu atât mai mult cu cât au avut loc pe fon­dul unei dezamăgiri cvasigenerale, a unor frustrări sociale evidente, într-o atmosferă stresantă şi de neîncredere. Se dovedeşte, deci, că societatea ro­mâ­nească mai are rezerve de rezistenţă la o politică pe cât de perversă - pentru că pretinde că face bine, fă­când rău -, pe atât de nemiloasă - pentru că apli­că metode de esenţă comunistă.

"Tăriceanu e un Dragnea cu papion"

- Cu această retrospectivă sintetică, vă invit să trecem la previziuni pentru anul 2019, când vom avea alegeri pentru Parlamentul European, în luna Mai, şi pentru preşedinţia României, în Noiembrie. Aşa cum ne-am obişnuit, fiind un an electoral, 2019 va fi dominat de luptă electorală, de la un capăt la altul, cu prea puţină grijă pentru treburile curente ale ţării. Se întrevăd deja sem­nele războiului pentru voturi?

- Se văd de mult, nu de acum. Coaliţia de gu­vernare, de o parte, şi Opoziţia şi preşedintele Iohannis, de cealaltă, se află într-un război declarat, de cel puţin un an de zile. E de aşteptat ca lupta se se înteţească de-aici înainte, iar în ea să fie aruncate toate mijloacele posibile şi imposibile. Mai ales că argumentul forte al fiecărei părţi este că e adversara celeilalte. Iar votul va fi, în consecinţă, unul ne­gativ, tot ca de obicei; nu unul pentru ceva, ci impo­triva celorlalţi. PSD va merge până într-acolo, de exemplu, încât să încerce să-i facă dosar de înaltă trădare preşedintelui Iohannis. Pe de altă parte, Klaus Iohannis a refuzat unele numiri în guvern, după ultima remaniere, şi, de asemenea, a refuzat de două ori să-l revoce pe procurorul general, Au­gustin Lazăr, din funcţie. Sunt mai multe fronturi deschise... Cel mai important e în Justiţie, dar şi în zona socială, unde începe să se vadă că Puterea nu poate ţine pasul cu pomenile electorale pe care le-a instituit (salarii mărite pentru bugetari, pensii spe­ciale etc).
Alegerile europarlamentare sunt importante, dar nu constituie o miză decât pentru anumiţi clienţi politici, deci nu aici e înfruntarea cea mare. Ale­gerile prezidenţiale sunt cruciale, pentru că, în func­­ţie de rezultatul lor, România îşi va exprima op­ţiunea: continuăm drumul spre Vest (UE, NATO, capitalism etc.) sau facem paşi înapoi, spre Est (cu tot ce înseamnă asta şi în privinţa nivelului de trai). Deocamdată, certă este candidatura lui Klaus Iohannis, care mai vrea un mandat. Şi-a anunţat intenţia de a candida şi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, care însă are nevoie şi de sprijinul PSD pentru a conta în luptă. Şi, desigur, are susţi­nători şi în PSD - partid care încă nu şi-a desemnat candidatul, deşi sunt câteva nume în discuţie, în cap cu Dragnea. Astfel, chiar mentorul PSD, Ion Ili­escu, a declarat că partidul l-ar putea sprijini pe Tă­riceanu, care "e un băiat bun", cu care a colaborat încă din 1990. E drept, Tăriceanu a rupt o aripă din PNL chiar la începutul anilor 1990, pe care a ataşat-o guvernării partidului lui Iliescu, pe atunci numit FDSN. Şi de atunci încoace, Tăriceanu tot asta a făcut: a trădat PNL şi a mers cu PSD. Poate ar fi bine să se oficializeze acest concubinaj, prin candi­datura sa la preşedinţie cu sprijinul PSD. Nu ştim însă dacă îl va lăsa Dragnea, care, în funcţie de cum îşi rezolvă problemele penale, va putea sau nu can­dida. Oricum, Tăriceanu nu e cu nimic mai breaz decât Dragnea. Vrea să lase impresia că e ceva mai elegant şi mai subtil, dar nu este. E un Dragnea cu papion. În tot cazul, Opoziţia ar face bine să se unească şi să aibă un singur candidat. Până în acest moment, cel mai bine plasat în sondajele de opinie este Klaus Iohannis. Dar mai mulţi candidaţi din partea Opoziţiei vor face posibilă o victorie a PSD, după 15 ani în care n-a deţinut preşedinţia.

- Nu ne legăm prea mult speranţele de un Iohannis care pare neputincios în faţa PSD, şi de o Opoziţie care nu pare să vrea să ia puterea?

- Aşa am făcut de fiecare dată, dar nu cu totul nejustificat. Dacă PSD ar deţine toate funcţiile im­portante în stat, chiar n-am mai avea scăpare. De bine, de rău, Iohannis e poziţionat corect: spre Vest. Pe de altă parte, sigur că şi Opoziţia e dezamă­gi­toare. Şi ne-a dezamăgit şi cu oamenii pe care i-a tot împins în faţă. Câtă speranţă ne-am pus, la ale­gerile din 1996, în tandemul CDR: preşedintele Emil Constantinescu şi premierul Victor Ciorbea! Un­de sunt acum? Lângă PSD. Ne-am reînnoit spe­ranţele în 2004, când Alianţa DA i-a propus pe Tra­ian Băsescu, preşedinte, şi pe Călin Popescu Tări­ceanu, premier. Unde sunt acum? Lângă PSD. Tă­riceanu, cu arme şi bagaje, încă din 2008, iar Bă­sescu de după ce şi-a încheiat mandatele de pre­şedinte, prin conjunctură, atacând Justiţia din răz­bu­nare. Prin ur­mare, când te-ai fript cu Ciorbea, sufli şi-n iaurt, şi ai numai iaurt în meniu.