Dragă redacţie a revistei "Formula AS",
Fac parte din miile de cititori ai revistei dumneavoastră, publicaţie care m-a influenţat şi pot spune că mi-a schimbat obiceiuri, mentalităţi, îngrijire de trup şi spirit, fără să mai vorbim de opiniile şi informaţiile pertinente acumulate în timp. De ceva vreme mă tot gândesc să vă împărtăşesc aşa, ca unui vechi şi înţelept prieten, gânduri şi preocupări, şi ele acumulate în timp. Pe scurt: de câţiva ani, echipele deosebite ale Formulei AS au cutreierat lumea asta în lung şi în lat, pe urmele fabuloşilor noştri strămoşi şi înaintaşi, "vechii valahi", ferestre deschise, rând pe rând, în trecutul nostru, despre care ştim puţin, trunchiat şi, mai cu seamă, rău interpretat. Trecut de care eşti din ce în ce mai surprins şi mai mândru şi care mai ales îţi conferă o siguranţă, un temei în relaţia cu oricare om, cu oricare popor din orice ţară, prin care umblă acum oricine vrea şi poate. Cum s-ar spune ţărăneşte, ai "o spinare", o siguranţă, nu te simţi în inferioritate faţă de nimeni, din contră. Mă gândesc la faptul că reportajele (ce reportaje!) despre aceşti strămoşi, despre extraordinara lor cultură şi obiceiuri, despre tot şi toate, contactele cu oameni şi locuri, informaţiile din ţară şi străinătate cuprinse în aceste scrieri ar trebui strânse şi publicate într-un volum, din mai multe puncte de vedere. Informaţia ar pune la dispoziţia publicului larg, şi mai ales a tineretului, documentări, comentarii pe care nu le găseşti nici în cărţile de istorie şi nici în alte publicaţii; ar dezvolta un spirit patriotic normal, firesc, bazat pe obârşia noastră şi locul pe care îl merităm şi ocupăm în lume. Chiar dacă opiniile aparţin unor jurnalişti (ce jurnalişti!), ele pot constitui o bază de discuţie serioasă, pusă în slujba adevărului, şi nu discuţii savante, ex cathedra, care nu duc nicăieri. Ar încuraja tineri istorici să cerceteze şi alte surse de informaţie, arhive recent deschise, muzee etc., care nu au făcut obiectul unei abordări mai largi, mai "altfel", şi nu triumfaliste a realităţilor istorice. Şi argumentele ar putea continua.
La origine sunt sălăjan din Zalău, am copilărit în Bocşa (Sălaj), comuna de baştină a lui Simion Bărnuţiu, "Bărnuţ" cum îi spuneau bocşenii. Am asistat după război, ca elev, la deshumarea osemintelor lui din curtea bisericii ridicate de bunicul meu, Simeon Barboloviciu, preot greco-catolic, şi în care se află şi azi, într-o criptă la intrarea în biserică, împreună cu străbunicul meu, Alimpiu Barboloviciu, vicar greco-catolic de Şimleul Silvaniei, colaborator apropiat al acestuia. Bocşa este vecină cu Bădăcin, cu Ip, cu Treznea, cu fapte şi întâmplări despre care bunicii mei povesteau adesea. Spun asta, pentru că am crescut în acel spirit de respect şi drag de ţară. În pofida tuturor realităţilor, Sălajul este leagănul multor bărbaţi şi femei, care în ani şi ani au luptat cu adevărat pentru păstrarea fiinţei noastre naţionale. Şi cu ce sacrificii!
Nu pot să nu vă doresc din suflet, stimată doamnă Sânziana Pop, dumneavoastră, celor din redacţie, colaboratorilor, să continuaţi cu perseverenţă şi abnegaţie munca şi lupta pentru apariţia acestei minunate reviste, singulară în peisaj, mai ales în realitatea aceasta a noastră de zi cu zi. Dar, "speranţa moare ultima"! Şi eu sper, cu încredere şi optimism!
Vă doresc sărbătorile cu bine şi un an nou cu speranţă şi sănătate, dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră.
Cu stimă şi respect,
Arh. SEVER RUSU - Mediaş
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
