Dragă redacție a revistei "Formula AS",
Fac parte din miile de cititori ai revistei dumneavoastră, publicație care m-a influențat și pot spune că mi-a schimbat obiceiuri, mentalități, îngrijire de trup și spirit, fără să mai vorbim de opiniile și informațiile pertinente acumulate în timp. De ceva vreme mă tot gândesc să vă împărtășesc așa, ca unui vechi și înțelept prieten, gânduri și preocupări, și ele acumulate în timp. Pe scurt: de câțiva ani, echipele deosebite ale Formulei AS au cutreierat lumea asta în lung și în lat, pe urmele fabuloșilor noștri strămoși și înaintași, "vechii valahi", ferestre deschise, rând pe rând, în trecutul nostru, despre care știm puțin, trunchiat și, mai cu seamă, rău interpretat. Trecut de care ești din ce în ce mai surprins și mai mândru și care mai ales îți conferă o siguranță, un temei în relația cu oricare om, cu oricare popor din orice țară, prin care umblă acum oricine vrea și poate. Cum s-ar spune țărănește, ai "o spinare", o siguranță, nu te simți în inferioritate față de nimeni, din contră. Mă gândesc la faptul că reportajele (ce reportaje!) despre acești strămoși, despre extraordinara lor cultură și obiceiuri, despre tot și toate, contactele cu oameni și locuri, informațiile din țară și străinătate cuprinse în aceste scrieri ar trebui strânse și publicate într-un volum, din mai multe puncte de vedere. Informația ar pune la dispoziția publicului larg, și mai ales a tineretului, documentări, comentarii pe care nu le găsești nici în cărțile de istorie și nici în alte publicații; ar dezvolta un spirit patriotic normal, firesc, bazat pe obârșia noastră și locul pe care îl merităm și ocupăm în lume. Chiar dacă opiniile aparțin unor jurnaliști (ce jurnaliști!), ele pot constitui o bază de discuție serioasă, pusă în slujba adevărului, și nu discuții savante, ex cathedra, care nu duc nicăieri. Ar încuraja tineri istorici să cerceteze și alte surse de informație, arhive recent deschise, muzee etc., care nu au făcut obiectul unei abordări mai largi, mai "altfel", și nu triumfaliste a realităților istorice. Și argumentele ar putea continua.
La origine sunt sălăjan din Zalău, am copilărit în Bocșa (Sălaj), comuna de baștină a lui Simion Bărnuțiu, "Bărnuț" cum îi spuneau bocșenii. Am asistat după război, ca elev, la deshumarea osemintelor lui din curtea bisericii ridicate de bunicul meu, Simeon Barboloviciu, preot greco-catolic, și în care se află și azi, într-o criptă la intrarea în biserică, împreună cu străbunicul meu, Alimpiu Barboloviciu, vicar greco-catolic de Șimleul Silvaniei, colaborator apropiat al acestuia. Bocșa este vecină cu Bădăcin, cu Ip, cu Treznea, cu fapte și întâmplări despre care bunicii mei povesteau adesea. Spun asta, pentru că am crescut în acel spirit de respect și drag de țară. În pofida tuturor realităților, Sălajul este leagănul multor bărbați și femei, care în ani și ani au luptat cu adevărat pentru păstrarea ființei noastre naționale. Și cu ce sacrificii!
Nu pot să nu vă doresc din suflet, stimată doamnă Sânziana Pop, dumneavoastră, celor din redacție, colaboratorilor, să continuați cu perseverență și abnegație munca și lupta pentru apariția acestei minunate reviste, singulară în peisaj, mai ales în realitatea aceasta a noastră de zi cu zi. Dar, "speranța moare ultima"! Și eu sper, cu încredere și optimism!
Vă doresc sărbătorile cu bine și un an nou cu speranță și sănătate, dumneavoastră și familiilor dumneavoastră.
Cu stimă și respect,
Arh. SEVER RUSU - Mediaș