- Încă din primăvară, odată cu melodia "Bate, Bate", realizată în colaborare cu Marius Moga, am remarcat un suflu nou în muzica ta: influenţe folclorice. Acum recidivezi cu "Vântule", o piesă frumoasă, cu versuri pe măsură şi, din nou, cu parfum folcloric. Ce se întâmplă?
- Poate ţii minte că într-unul dintre interviurile noastre trecute ţi-am spus că, la un moment dat, voi lua o decizie categorică şi voi păşi alături de ceea ce se numeşte "comercial". De fapt, eu şi băieţii din formaţia Crush n-am făcut niciodată cu adevărat muzică comercială, dar eram acolo, într-o zonă extrem de reconfortantă pentru noi, în care aveam public din mai multe categorii de gusturi. Mi-a plăcut mult timp confortul acesta, mai ales că ani buni am fost pe aceeaşi lungime de undă cu colegii mei. De la o vreme, însă, ceva nu mai mergea în chimia noastră muzicală. Era ca o relaţie de iubire, în care dispare pasiunea, în care este călduţ, dar fără nicio scânteie. Nu ne mai regăseam, dar în acelaşi timp îmi era şi foarte greu să spun: "Gata!". Am zis-o până la urmă, am reuşit, şi acum mă simt extrem de bine. Această piesă nou-nouţă, "Vântule", aduce noua mea direcţie muzicală, orientată către folclor, aşa cum remarcai. Schimbarea de stil nu are nicio legătură cu anul centenar, nu e niciun artificiu de marketing, ci este un lucru care mi s-a strecurat pe sub piele de mai mulţi ani. Urmăresc de mult un număr de interpreţi populari, mai bine zis de rapsozi populari autentici, bătrâni cu poveşti şi cântece arhaice, de o frumuseţe cutremurătoare. Culmea este că nu pot cânta melodii populare specifice Moldovei mele natale (nu le simt nici ca stare, nici ca tehnică vocală), în schimb, mi se potrivesc foarte bine cântecele din zona Ardealului, Maramureşului şi Banatului. Să nu se înţeleagă că Alexandra Ungureanu va cânta de acum înainte muzică populară! Nu. Ce fac eu este să adun folclor sută la sută autentic şi să-l adaptez muzicii pop, vocii mele, dar păstrând scânteia aceea frumoasă a cântecului tradiţional. Am început pregătind un repertoriu pentru emisiunea "O dată în viaţă", la care am participat de multe ori. Chiar şi acum, în noiembrie, am fost printre invitaţii concertului mare, de la Sala Palatului.
Regina din Târlişua
- Vrei să spui că studiezi folclor autentic, că mergi prin ţară şi culegi cântece vechi?
- Da, da, chiar merg. Nu mi-aş fi imaginat niciodată cât de fascinant este folclorul vechi dacă nu aş fi făcut asta. Ţin minte că atunci când începusem şi eu Conservatorul, mă scoteau din minţi orele de folclor muzical. Şi uite că astăzi merg în sate izolate şi vorbesc cu bătrâni şi plâng lângă ei, de cât de frumos cântă. Şi în folclor s-au denaturat multe în prezent, o mulţime de melodii nu au absolut nicio legătură cu tradiţia. De aceea prefer să merg în zone curate, neatinse de dorinţe mercantile şi de faimă... Din păcate, rapsozii populari de care vorbesc şi pe care mă străduiesc să-i cunosc sunt azi foarte puţini şi foarte bătrâni. Iar acolo unde ei nu au reuşit să transmită mai departe cântecele acestea autentice şi iubirea faţă de ele, tradiţia se va pierde foarte curând. Satul românesc s-a schimbat, s-a modernizat, doar o mână de oameni mai trăiesc izolaţi, în case de pe vârful dealului, fără semnal la telefon. Doar că transformările acestea au dus şi la schimbarea filtrului sufletesc al oamenilor de la sat. Spre bucuria mea, însă, există şi excepţii. Am cunoscut o bătrână în casa căreia am petrecut mult timp, alături de ea şi de fiica ei. Am plâns la poveştile şi cântecele acestei bătrâne cum nu mai plânsesem niciodată. Teodora Purja din Târlişua, zona Ţibleşului, este bunica de optzeci şi trei de ani care mi-a topit inima. (A cântat la "Serbările de Crăciun" ale "Formulei AS" n. red.) Lenuţa, fiica ei, este o multi-premiată interpretă de muzică populară. Bătrânica aceasta este atât de frumoasă, atât de deşteaptă, atât de demnă, o adevărată regină ţărancă... Totul îmi place la oameni ca ea: cum te primesc în casă, cum se pregătesc cu ce au mai bun, te omenesc sincer, pentru că aşa le stă în fire, nu pentru că vii de la Bucureşti cu un reportofon în mână sau însoţită de un reporter şi un etnolog, aşa cum merg eu. Ne uităm la poze, pândim în lada de zestre, povestim despre fiecare mărgică şi cusătură din costumul popular, ascult poveştile copilăriei lor, ale războiului, ale cântecelor. Lelea Teodora cântă cu noduri, nişte sunete din altă lume, pur şi simplu. Când am rugat-o să-mi explice tehnica de a cânta astfel, mi-a spus că nici nu ştie că e o tehnică. Pur şi simplu aşa a învăţat de mică. Nodurile sunt sunetele necazului în folclorul arhaic, sunetul plânsului. Şi, îţi spun, am plâns lângă bătrâna aceasta, mai ales când mi-a cântat despre mamă şi fiică, un cântec în care fata îi reproşează mamei că a născut-o fără noroc, iar mama îi spune că atunci când era "grea" cu ea mergea pe o punte îngustă şi a scăpat norocul în apă. Nişte imagini de-a dreptul păgâne, de un dramatism incredibil, cu norocul care alunecă la vale, amestecat cu noroi, ceva crunt, care cântat cu noduri, de glasul acela pur, necizelat, este de-a dreptul cutremurător... Simt experienţele acestea ca pe ceva terapeutic; la fel mi s-a întâmplat şi când l-am cunoscut pe Dumitru Ciupa din Fundu Bârgăului, care cântă la fluieraş, la taragot, la caval. Anul acesta nu am fost în nicio vacanţă, am considerat drumeţiile prin ţară vacanţele mele şi abia aştept să dea căldura să pornesc iar pe dealuri, în căutarea ultimilor rapsozi populari. Sunt în plin proces de învăţare, dar nu vreau să devin doctor în etnologie, ci vreau doar să simt, să cunosc aceşti oameni, să mă las atinsă de poveştile lor fabuloase. Din punct de vedere componistic, las ceea ce studiez, ceea ce mă atinge, să reiasă din melodii, atât cât simt că e necesar. O linie melodică pop poate avea doar un abur de folclor, doar câteva note, doar o temă, doar un sunet. Nu contează. Contează doar ce simt eu că e adevărat pentru mine. Şi să nu adaug nicio notă muzicală în cântecele mele din ceea ce ascult la oamenii aceştia, tot mă simt infinit mai bogată că i-am cunoscut.
- Se simte, într-adevăr, în atitudinea ta o bucurie, o poftă de nou, de schimbare...
- Mă bucur, pentru că exact aşa şi este. Am vrut întotdeauna să fac mai mult pentru muzică. Chiar îmi reproşam la un moment dat că, dacă un anumit lucru nu mi-a ieşit aşa cum mi-l doream, a fost şi pentru că au existat perioade în care nu am acordat studiului timpul cuvenit. Acum chiar m-am întors la studiu, la chitară, la armonie, la canto. Iau lecţii intense. Mă inspiră şi băieţii noi cu care lucrez în studio şi pe scenă - Vlad Măzărel şi Sebastian Lazăr -, amândoi conservatorişti, tobă de carte. Vlad a făcut toată viaţa muzică, liceu, facultate, a participat la olimpiade în domeniu, iar acum este bursier la ASE - ce mai, un tânăr foarte, foarte inteligent, cu un avânt extraordinar, care asimilează orice lucru nou cu o poftă molipsitoare. Mă motivează mult amândoi, precum şi prietenia cu jurnalistul Sebastian Secan, care mă îndrumă şi mă ajută enorm în căutările mele folclorice.
Premianţii din Basarabia
- Urmează şi un disc al reinventatei Alexandra Ungureanu?
- Obligatoriu! Lucrez la un album cu totul diferit, un fel de confesiune. Viaţa mea, experienţele mele puse pe muzica de influenţă folclorică. E o provocare pentru mine acest aspect, pentru că este pentru prima dată când intenţionez ca poveştile cântecelor mele să fie chiar experienţele mele, nu unele primite de la diferiţi compozitori. Sper ca anul viitor să lansez către public această nouă versiune a mea. Cred că peisajul muzicii româneşti îmi şi permite asta, fiind unul destul de fast. Simt că muzica este în revenire la noi, se renunţă tot mai mult la reţete, chiar dacă legea este făcută în continuare de Radio. Apar tot mai multe proiecte adevărate sau pe care eu, una, le cred. Irina Rimes este una dintre artistele în mare vogă, dar care este şi "adevărată". Poate şi pentru că ea aparţine generaţiei noi de artişti basarabeni (alături de Mihail şi alţii), care sunt o inspiraţie pentru noi. Sincer! Apariţia lor în România face bine artiştilor români, pentru că vin tobă de carte, plini de talent, de bun simţ, au un aer proaspăt şi, implicit, ne mai pun şi pe noi la muncă. Eu prin fiecare colaborare cu artiştii basarabeni am fost surprinsă de cât de bine pregătiţi sunt. Uite, recent, am colaborat cu Orchestra "Lăutarii", din Chişinău, a maestrului Botgros: ce muncă titanică fac oamenii aceştia, pe lângă talentul lor care este inimaginabil.
"De la un timp sunt bine cu mine"
- Alexandra, muzical te reinventezi, eşti plină de vise şi de entuziasm, dar oare sufletul tău ţine pasul cu tine? Te ştiu fragilă şi foarte sensibilă...
- Cu o singură excepţie, cred, nu am putut niciodată spune despre mine că sunt cu adevărat bine. Face parte din firea mea să fiu mereu în căutare. Mama îmi spunea că de mică aveam aşa, o tristeţe. Nu făceam lucrurile cu pofta copilului, nici boacănele nu erau parcă făcute cu entuziasm, cu toată inima. Asta sunt! Mă caut permanent. Dar, privindu-mă în felul acesta, cu sinceritate şi asumare, nu pot spune că astăzi nu aş fi bine cu mine însămi. Ba chiar sunt tot mai bine, chiar dacă încă mă aflu pe drum, pentru a putea răspunde complet la întrebarea "cine sunt?". În prezent, mai degrabă mă întreb "de ce am nevoie?". Mult timp am crezut că am nevoie de anumite lucruri neapărat, ceea ce m-a făcut să greşesc, ba chiar să greşesc repetat. Acum fac curăţenie, nu mai trag balast după mine, elimin treptat lucrurile inutile, chiar oameni... Sunt bine cu mine, pentru că după ani şi ani, mi-a revenit pofta de a învăţa. Sunt bine cu mine, pentru că, în sfârşit, mă mulţumesc cu ceea ce am în prezent, că nu mă mai tem că, dacă nu fac anumite lucruri, măritiş, copii..., va fi un capăt de lume. Ştiu că tu nu îmi pui întrebări intime, ca să scoţi picanterii de la mine, dar prin intermediul Formulei AS, vreau să le răspund altor curioşi, care numai lucruri din astea ştiu să întrebe. În ultimele luni, sunt bine cu mine şi din punct de vedere fizic. Încerc să mă îngrijesc cât pot de bine, prin metode diferite. De exemplu, am avut o afecţiune la ochi, nişte chisturi dureroase, care arătau rău şi din punct de vedere estetic, şi care s-au dovedit a fi o boală autoimună, numită salazion.Un an şi ceva m-am chinuit cu ea, de la antibiotice la tratamente naturiste, concerte anulate, nu mă mai puteam machia sau purta lentile de contact. Hotărâsem să mă operez exact când mi-a spus cineva care suferea ce aceeaşi boală şi care se operase de patru ori, că e degeaba, pentru că boala va recidiva negreşit. Aceeaşi persoană m-a povăţuit să ignor boala. Am ascultat-o, până la urmă era şi singura abordare pe care nu o încercasem. Mi-am văzut de viaţă, mi-am spus că nu am nimic, mi-am şters boala din minte, iar din luna mai până acum nu mi-a mai apărut niciun chist. Am tras şi nişte învăţături din această experienţă... ciudată. Controlul este în mintea noastră. În domeniul medical, ca şi în toate celelalte, informaţia este foarte dispersată azi, un bombardament de "ştiri senzaţionale", care te înnebunesc. Fie că e vorba de nutriţie, de social, de politic, totul vine de-a valma, aşadar este bine să faci un pas în spate, să cugeţi, să alegi cu atenţie şi de restul să te detaşezi...
Copiii "Mioriţei" - supuşi, docili şi înceţi
- Să înţeleg că încerci să te detaşezi de tot ce se întâmplă astăzi cu noi, românii?
- Ah, nu. Sunt interesată de ceea ce se întâmplă în jurul meu, în ţara mea, doar că am ales să nu mai trec lucrurile prin sufletul meu şi, cel mai important, să nu mai intru în polemici. Ştiu prieteni care s-au certat după o viaţă de prietenie din cauza politicii, chiar şi eu am avut conflicte, pentru că am fost sinceră şi mi-am exprimat opiniile. Aşa că am ales să fiu informată doar pentru binele meu. Am şi eu o firmă, am facturi, am drepturi de autor, depun declaraţii, plătesc şi eu taxe, aşadar, este important să ştiu ce am de făcut. Sunt ancorată destul de bine în realitate, urmăresc viaţa politică, dar, repet, pentru mine şi atât. Nu am ales să mă detaşez, am ales să nu mă las afectată.
- Cum îi vezi, totuşi, pe români, în acest an centenar?
- Apreciez mult istoria ţării mele, apreciez tradiţia, patrimoniul nostru valoros, dar, din păcate, aceşti o sută de ani dovedesc că suntem copiii "Mioriţei" - docili, supuşi, înceţi. Ne stă în fire, pur şi simplu. Cred că pentru următorul secol, românii ar trebui să schimbe viteza, să se grăbească, să se inspire poate de la modelele valabile din ţările cu mult mai dezvoltate decât noi, să le copieze progresul, nu altceva. Ne-ar prinde bine puţină evoluţie bine gândită, dublată de mai multă responsabilitate.
- Să sperăm că aşa va fi. Până atunci, să ne ţinem aproape de finalul anului şi te întreb, fireşte, ce planuri ai de Sărbători şi pentru 2019?
- Crăciunul l-am petrecut în familie, cu mama, iar Revelionul va fi pe scenă, ca toţi artiştii. Pentru finalul de an, voi lansa şi un fel de colind mai ciudat, plasat pe fundalul unei poveşti de iubire. Chiar sunt foarte încântată de această piesă şi îmi doresc mult să fie apreciată. Sper pentru anul ce vine să lansez albumul şi să-mi găsesc publicul pentru această nouă direcţie muzicală pe care merg. Visez, de asemenea, la colaborări frumoase, precum cea pe care am avut-o cu Marius Mihalache. Am cântat împreună într-un concert o variantă a piesei "Vântule", care m-a uns la inimă, pur şi simplu. Nu ştiu cât timp trecuse de când nu am mai simţit o aşa bucurie pură şi o aşa mândrie că sunt artist şi cânt. În rest, să fim cu toţii sănătoşi, sinceri şi în pace.