- Înainte de a discuta despre Pactul propriu zis, să precizăm că înseşi statele care l-au respins în ultimele săptămâni au fost de acord cu el în luna iulie. Excepţie au făcut doar Statele Unite, care s-au retras de la negocieri, încă de anul trecut. Ulterior, Ungaria lui Viktor Orban a rămas multă vreme singura ţară din UE care a respins documentul, ceilalţi contestatari din UE şi din restul lumii, manifestându-se abia târziu, în noiembrie şi decembrie. Au rămas însă peste 150 de semnatare, printre care se numără majoritatea statelor cu democraţii consolidate din UE, în frunte cu Franţa şi Germania, în ciuda presiunilor interne exercitate de extremiştii naţionalişti şi populişti, căci de la ei a început mişcarea de contestare. Această mişcare invocă în proporţie covârşitoare argumente false, ignorând cu bună ştiinţă faptul că Pactul, nefiind un tratat internaţional, nu impune statelor membre, nici cote pentru migranţi, nici obligativitatea asigurării unor drepturi speciale pentru ei, ci lasă la latitudinea guvernelor naţionale elaborarea propriilor politici în privinţa migraţiei. Elaborarea Pactului a început după criza migraţiei din 2015-2016, din dorinţa de a realiza o anumită ordine într-un fenomen haotic şi de a găsi soluţii globale pentru o mişcare globală, căci migraţia afectează peste 3,4% din populaţia Planetei, fie că este vorba de cei care fug din calea războaielor şi a persecuţiilor, cum fugeau şi ungurii, în 1956, şi evreii, de-a lungul multi-milenarei lor istorii, fie că este vorba de muncitori care îşi oferă serviciile, mulţi fiind chiar acceptaţi în ţări cu deficit de forţă de muncă. Totodată, Pactul stabileşte măsuri pentru facilitarea şi accelerarea migraţiei legale, pentru ameliorarea situaţiei în ţările din care populaţia fuge şi pentru asigurarea unor măsuri umanitare de protecţie a categoriilor vulnerabile, mai ales femei şi copii, ca să nu-i mai găsim morţi pe plajele Europei, sau în centrele de detenţie de la frontiera SUA, cum s-a întâmplat recent cu o fetiţă de 7 ani din Guatemala. Faptul că Donald Trump preferă să uite că America este o ţară creată de imigranţi şi că propria sa soţie face parte din această categorie ţine de aversiunea sa faţă de diplomaţia multilaterală şi de campania sa de distrugere a tuturor acordurilor şi organismelor internaţionale, inclusiv a UE. Dar respingerea Pactului de către tripleta iliberală SUA -Ungaria - Israel, din motive dictate de propria propagandă politică, nu este un argument pentru restul lumii. De altfel şi în UE, adversitatea faţă de Pact a pornit de la forţele extremiste. Membri ai Frontului Naţional din Franţa, ultranaţionalist şi anti-european, au răspândit, de pildă, pe reţelele de socializare, prin grupurile de discuţie ale "vestelor galbene", ştirea absolut falsă că Pactul ar obliga Europa să primească 480 de milioane de migranţi, iar în Belgia, guvernul a fost aruncat într-o criză politică majoră, de un partid flamand naţionalist şi separatist, care vrea ruperea ţării. România nu are, deci, nici un motiv să refuze Pactul şi să se alinieze forţelor politice extremiste şi iliberale din Europa sau dinafara ei. Desigur, o dezbatere este oricând binevenită, pentru clarificarea lucrurilor, dar ea va trebui să ţină cont şi de cele câteva milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, şi de străinii care muncesc acum la noi, ca urmare a deficitului de forţă de muncă. O privire matură şi lucidă asupra fenomenului este, deci, mai mult decât necesară. Ea ne va permite să vedem că "elefantul din încăpere" nu este Pactul în sine, ci problemele considerabile generate în Europa de migranţii musulmani, a căror integrare este problematică peste tot, din varii şi complexe motive, pe care unii nu le recunosc, iar alţii le speculează politic. Abia aici ar fi nevoie de o dezbatere publică, eliberată de prejudecăţi, dar şi de excesele corectitudinii politice. Din păcate, în loc să se confrunte onest cu problemele reale, politicienii creează subiecte false, sacrificând cu cinism fiinţe umane deja bătute de soartă.
RODICA CULCER despre... Pactul Global pentru Migraţie - da sau nu?
- Pactul Global pentru Migraţie a provocat poziţii divergente în Uniunea Europeană. SUA şi Israel au refuzat, de asemenea, să-l semneze. România se pregăteşte totuşi să-l adopte. Care sunt argumentele pro şi contra Pactului? Cum ne poate afecta? De ce l-am adopta? Şi mai ales de ce am face-o, fără o dezbatere publică?
- Înainte de a discuta despre Pactul propriu zis, să precizăm că înseşi statele care l-au respins în ultimele săptămâni au fost de acord cu el în luna iulie. Excepţie au făcut doar Statele Unite, care s-au retras de la negocieri, încă de anul trecut. Ulterior, Ungaria lui Viktor Orban a rămas multă vreme singura ţară din UE care a respins documentul, ceilalţi contestatari din UE şi din restul lumii, manifestându-se abia târziu, în noiembrie şi decembrie. Au rămas însă peste 150 de semnatare, printre care se numără majoritatea statelor cu democraţii consolidate din UE, în frunte cu Franţa şi Germania, în ciuda presiunilor interne exercitate de extremiştii naţionalişti şi populişti, căci de la ei a început mişcarea de contestare. Această mişcare invocă în proporţie covârşitoare argumente false, ignorând cu bună ştiinţă faptul că Pactul, nefiind un tratat internaţional, nu impune statelor membre, nici cote pentru migranţi, nici obligativitatea asigurării unor drepturi speciale pentru ei, ci lasă la latitudinea guvernelor naţionale elaborarea propriilor politici în privinţa migraţiei. Elaborarea Pactului a început după criza migraţiei din 2015-2016, din dorinţa de a realiza o anumită ordine într-un fenomen haotic şi de a găsi soluţii globale pentru o mişcare globală, căci migraţia afectează peste 3,4% din populaţia Planetei, fie că este vorba de cei care fug din calea războaielor şi a persecuţiilor, cum fugeau şi ungurii, în 1956, şi evreii, de-a lungul multi-milenarei lor istorii, fie că este vorba de muncitori care îşi oferă serviciile, mulţi fiind chiar acceptaţi în ţări cu deficit de forţă de muncă. Totodată, Pactul stabileşte măsuri pentru facilitarea şi accelerarea migraţiei legale, pentru ameliorarea situaţiei în ţările din care populaţia fuge şi pentru asigurarea unor măsuri umanitare de protecţie a categoriilor vulnerabile, mai ales femei şi copii, ca să nu-i mai găsim morţi pe plajele Europei, sau în centrele de detenţie de la frontiera SUA, cum s-a întâmplat recent cu o fetiţă de 7 ani din Guatemala. Faptul că Donald Trump preferă să uite că America este o ţară creată de imigranţi şi că propria sa soţie face parte din această categorie ţine de aversiunea sa faţă de diplomaţia multilaterală şi de campania sa de distrugere a tuturor acordurilor şi organismelor internaţionale, inclusiv a UE. Dar respingerea Pactului de către tripleta iliberală SUA -Ungaria - Israel, din motive dictate de propria propagandă politică, nu este un argument pentru restul lumii. De altfel şi în UE, adversitatea faţă de Pact a pornit de la forţele extremiste. Membri ai Frontului Naţional din Franţa, ultranaţionalist şi anti-european, au răspândit, de pildă, pe reţelele de socializare, prin grupurile de discuţie ale "vestelor galbene", ştirea absolut falsă că Pactul ar obliga Europa să primească 480 de milioane de migranţi, iar în Belgia, guvernul a fost aruncat într-o criză politică majoră, de un partid flamand naţionalist şi separatist, care vrea ruperea ţării. România nu are, deci, nici un motiv să refuze Pactul şi să se alinieze forţelor politice extremiste şi iliberale din Europa sau dinafara ei. Desigur, o dezbatere este oricând binevenită, pentru clarificarea lucrurilor, dar ea va trebui să ţină cont şi de cele câteva milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, şi de străinii care muncesc acum la noi, ca urmare a deficitului de forţă de muncă. O privire matură şi lucidă asupra fenomenului este, deci, mai mult decât necesară. Ea ne va permite să vedem că "elefantul din încăpere" nu este Pactul în sine, ci problemele considerabile generate în Europa de migranţii musulmani, a căror integrare este problematică peste tot, din varii şi complexe motive, pe care unii nu le recunosc, iar alţii le speculează politic. Abia aici ar fi nevoie de o dezbatere publică, eliberată de prejudecăţi, dar şi de excesele corectitudinii politice. Din păcate, în loc să se confrunte onest cu problemele reale, politicienii creează subiecte false, sacrificând cu cinism fiinţe umane deja bătute de soartă.
- Înainte de a discuta despre Pactul propriu zis, să precizăm că înseşi statele care l-au respins în ultimele săptămâni au fost de acord cu el în luna iulie. Excepţie au făcut doar Statele Unite, care s-au retras de la negocieri, încă de anul trecut. Ulterior, Ungaria lui Viktor Orban a rămas multă vreme singura ţară din UE care a respins documentul, ceilalţi contestatari din UE şi din restul lumii, manifestându-se abia târziu, în noiembrie şi decembrie. Au rămas însă peste 150 de semnatare, printre care se numără majoritatea statelor cu democraţii consolidate din UE, în frunte cu Franţa şi Germania, în ciuda presiunilor interne exercitate de extremiştii naţionalişti şi populişti, căci de la ei a început mişcarea de contestare. Această mişcare invocă în proporţie covârşitoare argumente false, ignorând cu bună ştiinţă faptul că Pactul, nefiind un tratat internaţional, nu impune statelor membre, nici cote pentru migranţi, nici obligativitatea asigurării unor drepturi speciale pentru ei, ci lasă la latitudinea guvernelor naţionale elaborarea propriilor politici în privinţa migraţiei. Elaborarea Pactului a început după criza migraţiei din 2015-2016, din dorinţa de a realiza o anumită ordine într-un fenomen haotic şi de a găsi soluţii globale pentru o mişcare globală, căci migraţia afectează peste 3,4% din populaţia Planetei, fie că este vorba de cei care fug din calea războaielor şi a persecuţiilor, cum fugeau şi ungurii, în 1956, şi evreii, de-a lungul multi-milenarei lor istorii, fie că este vorba de muncitori care îşi oferă serviciile, mulţi fiind chiar acceptaţi în ţări cu deficit de forţă de muncă. Totodată, Pactul stabileşte măsuri pentru facilitarea şi accelerarea migraţiei legale, pentru ameliorarea situaţiei în ţările din care populaţia fuge şi pentru asigurarea unor măsuri umanitare de protecţie a categoriilor vulnerabile, mai ales femei şi copii, ca să nu-i mai găsim morţi pe plajele Europei, sau în centrele de detenţie de la frontiera SUA, cum s-a întâmplat recent cu o fetiţă de 7 ani din Guatemala. Faptul că Donald Trump preferă să uite că America este o ţară creată de imigranţi şi că propria sa soţie face parte din această categorie ţine de aversiunea sa faţă de diplomaţia multilaterală şi de campania sa de distrugere a tuturor acordurilor şi organismelor internaţionale, inclusiv a UE. Dar respingerea Pactului de către tripleta iliberală SUA -Ungaria - Israel, din motive dictate de propria propagandă politică, nu este un argument pentru restul lumii. De altfel şi în UE, adversitatea faţă de Pact a pornit de la forţele extremiste. Membri ai Frontului Naţional din Franţa, ultranaţionalist şi anti-european, au răspândit, de pildă, pe reţelele de socializare, prin grupurile de discuţie ale "vestelor galbene", ştirea absolut falsă că Pactul ar obliga Europa să primească 480 de milioane de migranţi, iar în Belgia, guvernul a fost aruncat într-o criză politică majoră, de un partid flamand naţionalist şi separatist, care vrea ruperea ţării. România nu are, deci, nici un motiv să refuze Pactul şi să se alinieze forţelor politice extremiste şi iliberale din Europa sau dinafara ei. Desigur, o dezbatere este oricând binevenită, pentru clarificarea lucrurilor, dar ea va trebui să ţină cont şi de cele câteva milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, şi de străinii care muncesc acum la noi, ca urmare a deficitului de forţă de muncă. O privire matură şi lucidă asupra fenomenului este, deci, mai mult decât necesară. Ea ne va permite să vedem că "elefantul din încăpere" nu este Pactul în sine, ci problemele considerabile generate în Europa de migranţii musulmani, a căror integrare este problematică peste tot, din varii şi complexe motive, pe care unii nu le recunosc, iar alţii le speculează politic. Abia aici ar fi nevoie de o dezbatere publică, eliberată de prejudecăţi, dar şi de excesele corectitudinii politice. Din păcate, în loc să se confrunte onest cu problemele reale, politicienii creează subiecte false, sacrificând cu cinism fiinţe umane deja bătute de soartă.
Alte articole din acest numar
- "Cadou" de Centenar pentru Chişinău
- Leacuri călugăreşti
- Cum a fost 2018? - Retrospectiva anului politic 2018, în două întrebări
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
