- Înainte de a discuta despre Pactul propriu zis, să precizăm că înseși statele care l-au respins în ultimele săptămâni au fost de acord cu el în luna iulie. Excepție au făcut doar Statele Unite, care s-au retras de la negocieri, încă de anul trecut. Ulterior, Ungaria lui Viktor Orban a rămas multă vreme singura țară din UE care a respins documentul, ceilalți contestatari din UE și din restul lumii, manifestându-se abia târziu, în noiembrie și decembrie. Au rămas însă peste 150 de semnatare, printre care se numără majoritatea statelor cu democrații consolidate din UE, în frunte cu Franța și Germania, în ciuda presiunilor interne exercitate de extremiștii naționaliști și populiști, căci de la ei a început mișcarea de contestare. Această mișcare invocă în proporție covârșitoare argumente false, ignorând cu bună știință faptul că Pactul, nefiind un tratat internațional, nu impune statelor membre, nici cote pentru migranți, nici obligativitatea asigurării unor drepturi speciale pentru ei, ci lasă la latitudinea guvernelor naționale elaborarea propriilor politici în privința migrației. Elaborarea Pactului a început după criza migrației din 2015-2016, din dorința de a realiza o anumită ordine într-un fenomen haotic și de a găsi soluții globale pentru o mișcare globală, căci migrația afectează peste 3,4% din populația Planetei, fie că este vorba de cei care fug din calea războaielor și a persecuțiilor, cum fugeau și ungurii, în 1956, și evreii, de-a lungul multi-milenarei lor istorii, fie că este vorba de muncitori care își oferă serviciile, mulți fiind chiar acceptați în țări cu deficit de forță de muncă. Totodată, Pactul stabilește măsuri pentru facilitarea și accelerarea migrației legale, pentru ameliorarea situației în țările din care populația fuge și pentru asigurarea unor măsuri umanitare de protecție a categoriilor vulnerabile, mai ales femei și copii, ca să nu-i mai găsim morți pe plajele Europei, sau în centrele de detenție de la frontiera SUA, cum s-a întâmplat recent cu o fetiță de 7 ani din Guatemala. Faptul că Donald Trump preferă să uite că America este o țară creată de imigranți și că propria sa soție face parte din această categorie ține de aversiunea sa față de diplomația multilaterală și de campania sa de distrugere a tuturor acordurilor și organismelor internaționale, inclusiv a UE. Dar respingerea Pactului de către tripleta iliberală SUA -Ungaria - Israel, din motive dictate de propria propagandă politică, nu este un argument pentru restul lumii. De altfel și în UE, adversitatea față de Pact a pornit de la forțele extremiste. Membri ai Frontului Național din Franța, ultranaționalist și anti-european, au răspândit, de pildă, pe rețelele de socializare, prin grupurile de discuție ale "vestelor galbene", știrea absolut falsă că Pactul ar obliga Europa să primească 480 de milioane de migranți, iar în Belgia, guvernul a fost aruncat într-o criză politică majoră, de un partid flamand naționalist și separatist, care vrea ruperea țării. România nu are, deci, nici un motiv să refuze Pactul și să se alinieze forțelor politice extremiste și iliberale din Europa sau dinafara ei. Desigur, o dezbatere este oricând binevenită, pentru clarificarea lucrurilor, dar ea va trebui să țină cont și de cele câteva milioane de români plecați la muncă în străinătate, și de străinii care muncesc acum la noi, ca urmare a deficitului de forță de muncă. O privire matură și lucidă asupra fenomenului este, deci, mai mult decât necesară. Ea ne va permite să vedem că "elefantul din încăpere" nu este Pactul în sine, ci problemele considerabile generate în Europa de migranții musulmani, a căror integrare este problematică peste tot, din varii și complexe motive, pe care unii nu le recunosc, iar alții le speculează politic. Abia aici ar fi nevoie de o dezbatere publică, eliberată de prejudecăți, dar și de excesele corectitudinii politice. Din păcate, în loc să se confrunte onest cu problemele reale, politicienii creează subiecte false, sacrificând cu cinism ființe umane deja bătute de soartă.