Când am văzut, la recentul târg Gaudeamus, coada foarte lungă la autografe de după lansarea acestei cărţi, mi-am dat seama că Ioana Pârvulescu are, după 14 volume publicate, cititorii ei din toate generaţiile, de la actuali şi foşti studenţi cărora le-a fost profesoară îndrăgită, la intelectuali pensionari. Îi sunt apreciate în aceeaşi măsură romanele şi eseurile, fiindcă cine i-a urmărit parcursul literar din anii '90 şi până azi ştie că e un izvor nesecat de idei ingenioase, povestite atrăgător şi surprinzător nu doar "pentru cunoscători", ci accesibile oricărui cititor inteligent. În "Dialoguri secrete", ideea coagulantă a celor 37 de secvenţe este ruga omului către divinitate, raportarea intimă la zei şi Dumnezeu a personajelor literare şi a scriitorilor care le-au creat. Pentru asta, a recitit o serie de autori favoriţi din literatură română şi universală, în comentarii folosindu-şi abilităţile de profesoară de literatură, de cercetătoare capabilă să se teleporteze în alte epoci, luându-şi ca repere documente de arhivă şi bibliografii, de prozatoare care ştie să povestească, de traducătoare poliglotă care merge la surse originale. A reparcurs astfel texte din literatura lumii şi din spaţiul autohton nu cu transportul în comun ci pe picioare proprii, de care nu e vai, fiindcă ea are în primul rând cap şi suflet şi bun simţ ce o conduc. În temerara expediţie a fost preocupată mai mult să descopere "adevărul inimii" în diferite epoci, cu mentalităţi, nivel de cunoaştere, îngrădiri diverse, dar având ca numitor comun nevoia omenească de sprijin, de reconfortare sufletească, de iertare "de sus" mai ales în împrejurări dramatice. Aşa au luat naştere scurtele capitole în care îşi apropriază ca oameni, cu biografii şi sentimente, nume celebre de creatori şi de personaje ale lor. Despre unii a mai scris, dar nu se repetă deloc, ştiut fiind că, după ce tinereţea a cam trecut, reciteşti cu altă înţelegere, pui altă grilă de trăiri pe textele ştiute. În plus, ceea ce e propriu Ioanei Pârvulescu e uşurinţa şi graţia cu care se mişcă în lumea familiară a culturii, făcând asocieri surprinzătoare, cu o energie comunicativă mereu tutelată de "duhul povestirii". Trebuie subliniat că, deşi tema rugăciunii, a adresării către divinitate duce la credinţă şi ritualuri de exprimare a ei, "Dialoguri secrete" nu e un eseu religios. O calmă forţă laică impregnează textele în care apare uneori şi ironie, şi umor. Spunea cineva că "umorul e raţiunea care dansează" şi autoarea noastră se bucură când e cazul de acest dans, de exemplu când povesteşte relaţiile lui Macedonski cu Casa Regală sau în capitolul despre Caragiale. Dacă privilegiază literatura română - 14 dintre cei 37 de autori sunt români, cu informaţii şi asocieri inedite - nu mai puţin spectaculoase sunt observaţiile despre genii enorm comentate - Shakespeare, Mozart, Goethe, Dostoievski, Tolstoi, Thomas Mann, cu a căror exegeză şi bibliografie e la zi, citind cărţi şi articole apărute inclusiv în 2018. Firescul Ioanei Pârvulescu în povestirea oamenilor şi faptelor de cultură, căldura cu care se apropie de personalităţi intimidante, despre care credeai că s-a spus totul, sunt slujite şi de inspiraţie (o frumuseţe sunt scenele despre Kazantzakis şi Zorbas, despre Rilke sau din biografia necunoscută a lui Petre Ispirescu). În "Dialoguri secrete", cărţile şi autorii lor nu sunt entităţi izolate ci relaţionează, tot aşa cum istoria, inclusiv cea a literaturii, dincolo de răsturnări şi rupturi, are ca linie continuă omenescul, de descoperit şi în cele mai tainice refugii ale lui.
Selecţia "Formula AS"
* Ioana Pârvulescu, "Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor", desene de Mihail Coşuleţu, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 324 p.
Când am văzut, la recentul târg Gaudeamus, coada foarte lungă la autografe de după lansarea acestei cărţi, mi-am dat seama că Ioana Pârvulescu are, după 14 volume publicate, cititorii ei din toate generaţiile, de la actuali şi foşti studenţi cărora le-a fost profesoară îndrăgită, la intelectuali pensionari. Îi sunt apreciate în aceeaşi măsură romanele şi eseurile, fiindcă cine i-a urmărit parcursul literar din anii '90 şi până azi ştie că e un izvor nesecat de idei ingenioase, povestite atrăgător şi surprinzător nu doar "pentru cunoscători", ci accesibile oricărui cititor inteligent. În "Dialoguri secrete", ideea coagulantă a celor 37 de secvenţe este ruga omului către divinitate, raportarea intimă la zei şi Dumnezeu a personajelor literare şi a scriitorilor care le-au creat. Pentru asta, a recitit o serie de autori favoriţi din literatură română şi universală, în comentarii folosindu-şi abilităţile de profesoară de literatură, de cercetătoare capabilă să se teleporteze în alte epoci, luându-şi ca repere documente de arhivă şi bibliografii, de prozatoare care ştie să povestească, de traducătoare poliglotă care merge la surse originale. A reparcurs astfel texte din literatura lumii şi din spaţiul autohton nu cu transportul în comun ci pe picioare proprii, de care nu e vai, fiindcă ea are în primul rând cap şi suflet şi bun simţ ce o conduc. În temerara expediţie a fost preocupată mai mult să descopere "adevărul inimii" în diferite epoci, cu mentalităţi, nivel de cunoaştere, îngrădiri diverse, dar având ca numitor comun nevoia omenească de sprijin, de reconfortare sufletească, de iertare "de sus" mai ales în împrejurări dramatice. Aşa au luat naştere scurtele capitole în care îşi apropriază ca oameni, cu biografii şi sentimente, nume celebre de creatori şi de personaje ale lor. Despre unii a mai scris, dar nu se repetă deloc, ştiut fiind că, după ce tinereţea a cam trecut, reciteşti cu altă înţelegere, pui altă grilă de trăiri pe textele ştiute. În plus, ceea ce e propriu Ioanei Pârvulescu e uşurinţa şi graţia cu care se mişcă în lumea familiară a culturii, făcând asocieri surprinzătoare, cu o energie comunicativă mereu tutelată de "duhul povestirii". Trebuie subliniat că, deşi tema rugăciunii, a adresării către divinitate duce la credinţă şi ritualuri de exprimare a ei, "Dialoguri secrete" nu e un eseu religios. O calmă forţă laică impregnează textele în care apare uneori şi ironie, şi umor. Spunea cineva că "umorul e raţiunea care dansează" şi autoarea noastră se bucură când e cazul de acest dans, de exemplu când povesteşte relaţiile lui Macedonski cu Casa Regală sau în capitolul despre Caragiale. Dacă privilegiază literatura română - 14 dintre cei 37 de autori sunt români, cu informaţii şi asocieri inedite - nu mai puţin spectaculoase sunt observaţiile despre genii enorm comentate - Shakespeare, Mozart, Goethe, Dostoievski, Tolstoi, Thomas Mann, cu a căror exegeză şi bibliografie e la zi, citind cărţi şi articole apărute inclusiv în 2018. Firescul Ioanei Pârvulescu în povestirea oamenilor şi faptelor de cultură, căldura cu care se apropie de personalităţi intimidante, despre care credeai că s-a spus totul, sunt slujite şi de inspiraţie (o frumuseţe sunt scenele despre Kazantzakis şi Zorbas, despre Rilke sau din biografia necunoscută a lui Petre Ispirescu). În "Dialoguri secrete", cărţile şi autorii lor nu sunt entităţi izolate ci relaţionează, tot aşa cum istoria, inclusiv cea a literaturii, dincolo de răsturnări şi rupturi, are ca linie continuă omenescul, de descoperit şi în cele mai tainice refugii ale lui.
Când am văzut, la recentul târg Gaudeamus, coada foarte lungă la autografe de după lansarea acestei cărţi, mi-am dat seama că Ioana Pârvulescu are, după 14 volume publicate, cititorii ei din toate generaţiile, de la actuali şi foşti studenţi cărora le-a fost profesoară îndrăgită, la intelectuali pensionari. Îi sunt apreciate în aceeaşi măsură romanele şi eseurile, fiindcă cine i-a urmărit parcursul literar din anii '90 şi până azi ştie că e un izvor nesecat de idei ingenioase, povestite atrăgător şi surprinzător nu doar "pentru cunoscători", ci accesibile oricărui cititor inteligent. În "Dialoguri secrete", ideea coagulantă a celor 37 de secvenţe este ruga omului către divinitate, raportarea intimă la zei şi Dumnezeu a personajelor literare şi a scriitorilor care le-au creat. Pentru asta, a recitit o serie de autori favoriţi din literatură română şi universală, în comentarii folosindu-şi abilităţile de profesoară de literatură, de cercetătoare capabilă să se teleporteze în alte epoci, luându-şi ca repere documente de arhivă şi bibliografii, de prozatoare care ştie să povestească, de traducătoare poliglotă care merge la surse originale. A reparcurs astfel texte din literatura lumii şi din spaţiul autohton nu cu transportul în comun ci pe picioare proprii, de care nu e vai, fiindcă ea are în primul rând cap şi suflet şi bun simţ ce o conduc. În temerara expediţie a fost preocupată mai mult să descopere "adevărul inimii" în diferite epoci, cu mentalităţi, nivel de cunoaştere, îngrădiri diverse, dar având ca numitor comun nevoia omenească de sprijin, de reconfortare sufletească, de iertare "de sus" mai ales în împrejurări dramatice. Aşa au luat naştere scurtele capitole în care îşi apropriază ca oameni, cu biografii şi sentimente, nume celebre de creatori şi de personaje ale lor. Despre unii a mai scris, dar nu se repetă deloc, ştiut fiind că, după ce tinereţea a cam trecut, reciteşti cu altă înţelegere, pui altă grilă de trăiri pe textele ştiute. În plus, ceea ce e propriu Ioanei Pârvulescu e uşurinţa şi graţia cu care se mişcă în lumea familiară a culturii, făcând asocieri surprinzătoare, cu o energie comunicativă mereu tutelată de "duhul povestirii". Trebuie subliniat că, deşi tema rugăciunii, a adresării către divinitate duce la credinţă şi ritualuri de exprimare a ei, "Dialoguri secrete" nu e un eseu religios. O calmă forţă laică impregnează textele în care apare uneori şi ironie, şi umor. Spunea cineva că "umorul e raţiunea care dansează" şi autoarea noastră se bucură când e cazul de acest dans, de exemplu când povesteşte relaţiile lui Macedonski cu Casa Regală sau în capitolul despre Caragiale. Dacă privilegiază literatura română - 14 dintre cei 37 de autori sunt români, cu informaţii şi asocieri inedite - nu mai puţin spectaculoase sunt observaţiile despre genii enorm comentate - Shakespeare, Mozart, Goethe, Dostoievski, Tolstoi, Thomas Mann, cu a căror exegeză şi bibliografie e la zi, citind cărţi şi articole apărute inclusiv în 2018. Firescul Ioanei Pârvulescu în povestirea oamenilor şi faptelor de cultură, căldura cu care se apropie de personalităţi intimidante, despre care credeai că s-a spus totul, sunt slujite şi de inspiraţie (o frumuseţe sunt scenele despre Kazantzakis şi Zorbas, despre Rilke sau din biografia necunoscută a lui Petre Ispirescu). În "Dialoguri secrete", cărţile şi autorii lor nu sunt entităţi izolate ci relaţionează, tot aşa cum istoria, inclusiv cea a literaturii, dincolo de răsturnări şi rupturi, are ca linie continuă omenescul, de descoperit şi în cele mai tainice refugii ale lui.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- ANCHETĂ - Ce bucurii aşteptaţi de la iarnă?
- "I-am spus că acum, la el în piept bate o inimioară de fetiţă!"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
