Când am văzut, la recentul târg Gaudeamus, coada foarte lungă la autografe de după lansarea acestei cărți, mi-am dat seama că Ioana Pârvulescu are, după 14 volume publicate, cititorii ei din toate generațiile, de la actuali și foști studenți cărora le-a fost profesoară îndrăgită, la intelectuali pensionari. Îi sunt apreciate în aceeași măsură romanele și eseurile, fiindcă cine i-a urmărit parcursul literar din anii '90 și până azi știe că e un izvor nesecat de idei ingenioase, povestite atrăgător și surprinzător nu doar "pentru cunoscători", ci accesibile oricărui cititor inteligent. În "Dialoguri secrete", ideea coagulantă a celor 37 de secvențe este ruga omului către divinitate, raportarea intimă la zei și Dumnezeu a personajelor literare și a scriitorilor care le-au creat. Pentru asta, a recitit o serie de autori favoriți din literatură română și universală, în comentarii folosindu-și abilitățile de profesoară de literatură, de cercetătoare capabilă să se teleporteze în alte epoci, luându-și ca repere documente de arhivă și bibliografii, de prozatoare care știe să povestească, de traducătoare poliglotă care merge la surse originale. A reparcurs astfel texte din literatura lumii și din spațiul autohton nu cu transportul în comun ci pe picioare proprii, de care nu e vai, fiindcă ea are în primul rând cap și suflet și bun simț ce o conduc. În temerara expediție a fost preocupată mai mult să descopere "adevărul inimii" în diferite epoci, cu mentalități, nivel de cunoaștere, îngrădiri diverse, dar având ca numitor comun nevoia omenească de sprijin, de reconfortare sufletească, de iertare "de sus" mai ales în împrejurări dramatice. Așa au luat naștere scurtele capitole în care își apropriază ca oameni, cu biografii și sentimente, nume celebre de creatori și de personaje ale lor. Despre unii a mai scris, dar nu se repetă deloc, știut fiind că, după ce tinerețea a cam trecut, recitești cu altă înțelegere, pui altă grilă de trăiri pe textele știute. În plus, ceea ce e propriu Ioanei Pârvulescu e ușurința și grația cu care se mișcă în lumea familiară a culturii, făcând asocieri surprinzătoare, cu o energie comunicativă mereu tutelată de "duhul povestirii". Trebuie subliniat că, deși tema rugăciunii, a adresării către divinitate duce la credință și ritualuri de exprimare a ei, "Dialoguri secrete" nu e un eseu religios. O calmă forță laică impregnează textele în care apare uneori și ironie, și umor. Spunea cineva că "umorul e rațiunea care dansează" și autoarea noastră se bucură când e cazul de acest dans, de exemplu când povestește relațiile lui Macedonski cu Casa Regală sau în capitolul despre Caragiale. Dacă privilegiază literatura română - 14 dintre cei 37 de autori sunt români, cu informații și asocieri inedite - nu mai puțin spectaculoase sunt observațiile despre genii enorm comentate - Shakespeare, Mozart, Goethe, Dostoievski, Tolstoi, Thomas Mann, cu a căror exegeză și bibliografie e la zi, citind cărți și articole apărute inclusiv în 2018. Firescul Ioanei Pârvulescu în povestirea oamenilor și faptelor de cultură, căldura cu care se apropie de personalități intimidante, despre care credeai că s-a spus totul, sunt slujite și de inspirație (o frumusețe sunt scenele despre Kazantzakis și Zorbas, despre Rilke sau din biografia necunoscută a lui Petre Ispirescu). În "Dialoguri secrete", cărțile și autorii lor nu sunt entități izolate ci relaționează, tot așa cum istoria, inclusiv cea a literaturii, dincolo de răsturnări și rupturi, are ca linie continuă omenescul, de descoperit și în cele mai tainice refugii ale lui.