De aproape un an sufăr mult, având nişte simptome cărora nu le-am găsit niciun remediu. Port proteză dentară mobilă pe maxilarul superior şi, cu toată grija şi igiena zilnică, am usturimi supărătoare în întreaga cavitate bucală. La acestea se adaugă umflarea, înroşirea şi usturimea buzelor. Îi rog pe cei care au suferit astfel de simptome şi au folosit tratamente care au dat rezultate, să mi le comunice prin intermediul revistei.
Vă mulţumesc anticipat!
TEODORA - Timişoara
"La doar 29 de ani, sufăr de sindrom cerebelos"
Mă numesc Raluca, am 29 de ani şi vă scriu această scrisoare pentru că nu mai ştiu ce pot să fac pentru a-mi recăpăta sănătatea. La 18 ani, am fost suspectată de meningită şi mi s-a făcut o puncţie. Din fericire, era doar o răceală puternică, dar de atunci am mari probleme: mă dezechilibrez când merg (trebuie să fiu mereu sprijinită), îmi este greu să-mi coordonez mişcările, ameţesc şi uneori chiar văd dublu. Am făcut o mulţime de investigaţii: tomografii, analize, RMN, în urma cărora mi s-a pus diagnosticul sindrom cerebelos. Mi s-a spus că este vorba de o atrofiere a creierului şi nu se mai poate face nimic. Mi s-au prescris doar vitamine. Eu vreau să îmi trăiesc tinereţea şi refuz să cred că voi trăi aşa pentru tot restul vieţii. Vă rog din suflet, daţi-mi un sfat! Ce să fac? Încotro să mă îndrept? S-a vindecat cineva de boala aceasta? Aştept cu speranţă răspunsurile dvs. Cu mulţumiri,
RALUCA B.
"Am o stare permanentă de somnolenţă"
De câteva săptămâni am o stare permanentă de somnolenţă, nu mă pot concentra, iar dimineaţa mă trezesc cu dureri de cap. Am fost la medicul de familie şi mi-a dat să fac un set de analize, printre care sideremia, hemoglobina şi calciul - toate au ieşit în limite normale. Am luat un supliment cu vitamine şi câteva zile am avut impresia că aceste simptome au scăzut în intensitate, dar a fost doar o părere. Ce mă sfătuiţi să fac în continuare? Îi rog mai ales pe specialiştii cu care colaboraţi să îmi dea un răspuns. Vă mulţumesc şi vă doresc sărbători fericite, cu sănătate!
LĂCRĂMIOARA H.
"Nu reuşesc să scap de urticarie"
ALEX D. - Bucureşti
"Caut un leac pentru ovare polichistice"
În urma analizelor şi a ecografiei pelvine, am fost diagnosticată cu ovare polichistice. De altfel, simptomele sunt caracteristice acestei afecţiuni: dureri menstruale accentuate, menstruaţie abundentă (7-8 zile) şi neregulată, pilozitate accentuată, acnee, căderea părului... Mi s-au prescris anticoncepţionale, dar am renunţat la ele din cauza reacţiilor adverse: aveam stări de greaţă, ameţeli, mi se umflau picioarele îngrozitor. Sunt foarte complexată de părul şi de coşurile de pe faţă, dar mi-e mult mai teamă de repercusiunile acestei boli, pentru că am citit că poate duce la infertilitate. De aceea vă rog să-mi recomandaţi un tratament naturist pentru ovare polichistice. Orice sfat e binevenit! Vă mulţumesc şi vă doresc sănătate.
F. S. - Iaşi
(Apelaţi la d-l Andrei Liciu şi la preparatele sale cu propolis, care fac minuni în afecţiunile genitale. Tel. 0722/45.07.60.)
"Se poate vindeca definitiv refluxul gastro-esofagian?"
Numele meu este Matei, am 20 de ani şi sunt student în Iaşi. Vă scriu cu speranţa că mă puteţi ajuta cu câteva sfaturi privind boala de care sufăr de ceva timp. Acum un an, au apărut primele semne de reflux gastro-esofagian. Stând la cămin, aveam un regim alimentar haotic (mâncam când îmi aduceam aminte, mai ales de la fast-food), mai consumam şi alcool, cafea, ţigări. Medicul de familie mi-a prescris Debridat şi Motilium, iar tratamentul a dat rezultate. Problema a reapărut după câteva luni, pentru că nu am mai ţinut un regim alimentar adecvat. Am senzaţii de arsură în capul pieptului şi simptome ca de indigestie. Am făcut nenumărate endoscopii, mi s-a schimbat tratamentul de câteva ori, dar până în prezent nu am reuşit să scap în totalitate de simptome, deşi în paralel am urmat şi tratamente naturiste cu Redigest, ceai de sunătoare, miere, ulei de cătină etc. Vreau să ştiu dacă refluxul se poate vindeca complet. Ce investigaţii ar trebui să mai fac? Ce tratament aş mai putea încerca? Vă mulţumesc.
MATEI - Iaşi
"O caut pe doamna doctor Ioana Mihaela Brad"
Vă rog din tot sufletul, mă poate ajuta cineva? O caut cu disperare pe doamna doctor dermatolog Ioana Mihaela Brad (fiica celebrului profesor doctor biolog Ion Brad, care din păcate nu se mai află printre noi). Domnul profesor Ion Brad a făcut minuni în tratamentul peladei. Fiica sa a lucrat împreună cu dânsul. S-ar putea ca cineva dintre cititorii revistei "Formula AS" s-o cunoască şi să ne spună şi nouă unde o putem contacta pentru un caz de peladă. Vă mulţumesc din toată inima!
MONICA K. - Germania