Iar când privim spre marile fapte din trecut şi spre marile personaje care ne însufleţesc istoria, cădem, inevitabil, într-o nostalgie dezarmantă. Citind despre Marea Unire, am dat zilele trecute peste o fotografie emblematică a acelor vremuri. 15 bărbaţi eleganţi, aşezaţi pe două rânduri, pozau pentru istorie: prima fotografie de grup a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi teritoriilor româneşti din Ungaria, aşa cum s-a numit, de fapt, primul guvern românesc care a condus zona intracarpatică până la unirea de facto, consfinţită de tratatele internaţionale la 1920. Condus de Iuliu Maniu, marele artizan al Unirii, guvernul ardelean are nume unul şi unul: Dr. Alexandru Vaida-Voevod, Dr. Ştefan C. Pop, Vasile Goldiş, Dr. Aurel Vlad, Dr. Morariu, Iosif Jumanca, Dr. Romul Boilă, Dr. Ioan Suciu, Dr. Victor Bontescu, Ştefan Haliţă, Dr. Laurenţiu Oanea, Dr. Aurel Lazăr, Dr. Emil Haţegan şi Ion Flueraş. Orice comparaţie cu clasa politică de azi - nu mai vorbim despre componenţa guvernelor din ultimii 2 ani - e absolut dureroasă. După cum dureroasă e, pentru tot mai mulţi dintre tinerii dinamici ai României de azi, direcţia tot mai confuză în care a luat-o ţara, sub conducerea lui Liviu Dragnea şi a oamenilor săi din coaliţia aflată la guvernare. Dezastru! Nouă români pleacă din ţară în fiecare oră, îngroşând rândurile milioanelor care vor sărbători centenarul Marii Uniri departe de bătrânii lor părinţi, rămaşi singuri prin satele şi cartierele sărace ale ţării, departe de copiii pe care-i văd doar seara, pe Internet. În vreme ce Serbia îşi face cadou de Centenar o autostradă de peste 500 de kilometri, care o va străbate de la un capăt la altul, iar Finlanda îşi face cadou o bibliotecă uriaşă, de 100 de milioane de euro, România aşteaptă aniversarea sutei de ani de la alipirea Transilvaniei fără nici un proiect de anvergură care să strângă în jurul său, cum s-ar cuveni de Unire, pe toată lumea. Forţa civică din ultimii ani, care a pus România pe prima pagină a presei internaţionale, pare să fi fost înghiţită, şi ea, de derizoriul din jur.
Iminenţa depresiei pare mai mare ca oricând în aceste zile, care ne pun faţă în faţă cu entuziasmul şi energia de acum 100 de ani. Tocmai de aceea sunt mai actuale ca oricând vorbele pe care unul dintre oamenii din eşalonul al doilea al Consiliului Dirigent din Transilvania, marele profesor Onisifor Ghibu, ni le-a lăsat ca testament peste timp. "Dacă la un moment dat veţi întâlni în calea voastră piedici, fie din partea străinilor, fie din partea fiilor rătăciţi şi orbiţi de răutate din sânul vostru chiar, aduceţi-vă aminte că înaintaşii voştri, care au trăit, au luptat şi au murit sub stăpâniri străine, au întâlnit în calea lor obstacole şi mai mari şi că ei totuşi nu s-au speriat de ele, ci crezând puternic în dreptatea cauzei lor, şi-au împlinit datoria cu o persistenţă şi mai mare, până la deplina biruinţă!". Atât de invocată zilele acestea, istoria nu trebuie să fie doar despre greşeli şi nici doar despre comparaţii. Istoria trebuie să fie şi despre puterea de a merge mai departe, în ciuda barierelor de orice fel. Asta e, de fapt, lecţia cea mai frumoasă pe care generaţia celor 15 bărbaţi eleganţi din Consiliul Diligent ne-a oferit-o acum 100 şi ceva de ani, când Marea Unire nu părea decât un vis îndepărtat...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
