Chinezii "personalizează" organismul. Organele sunt pentru ei fiinţe vii, cu însuşiri diferite, la fel ca oamenii. O lume complexă, cu personalităţi diferite. De pildă, intestinul gros preferă deprinderile stabile, ritmicitatea şi nu agreează emoţiile. Îi plac alimentele calde, însă nu fierbinţi, cele răcorite la temperatura camerei, în niciun caz abia scoase din frigider. Nu prea uscate, însă nici şiroind de zeamă. Când ceva îl deranjează, intră instantaneu în grevă şi e nevoie de tratamente complicate, cu medicamente, pentru a fi convins să-şi reia activitatea normală. Se ştie că, în cazul constipaţiei, de exemplu, administrarea permanentă a laxativelor nu reprezintă o alternativă cu şanse de reuşită. Ele creează dependenţă şi, în plus, îşi pierd cu timpul eficacitatea. Constatarea este valabilă inclusiv pentru preparatele pe bază de plante. Medicina alternativă recomandă ca tratament mai ales alimente care, odată ajunse în intestin, îşi măresc volumul. Printre acestea se numără, de exemplu, prunele uscate, smochinele şi tărâţele de grâu. Desigur, fibrele sunt indispensabile pentru sănătatea intestinului. Dar în momentul când activitatea lui a devenit deficitară, remediile care acţionează prin creşterea de volum nu fac decât să agraveze simptomele, deoarece pacienţii suferă deja de balonări atât de chinuitoare, încât unii dintre ei mărturisesc că se simt ca "o gâscă îndopată". Chinezii folosesc de obicei laptele acru, care nu dă rezultate la fel de bune la occidentali. În schimb, aceştia izbutesc de multe ori să-şi rezolve problemele cu kefir sau varză murată.
Sucul de cartofi
Ingrediente: cartofi cruzi, din care veţi obţine în storcător două căni de suc.
* Beţi dimineaţa o cană cu suc de cartofi pe stomacul gol, iar pe cea de-a doua înainte de masa de prânz.
* Efecte: ameliorează constipaţia însoţită de hiperaciditate gastrică.
Cura de roşii
Ingrediente: 4 roşii ţinute la frigider.
* Mâncaţi dimineaţa, pe stomacul gol, 4 roşii ţinute la frigider. Mestecaţi-le bine.
* În China, roşiile nu se sărează, ci sunt presărate cu zahăr, ceea ce le accentuează efectul răcoritor. Roşiile îndulcite astfel au o aromă fructată şi un gust delicios.
* Efecte: ajută contra constipaţiei dublate de gust amar în gură şi uscăciune pronunţată a tegumentelor şi mucoaselor.
Uscăciunea intestinului
Când suferă de uscăciune, intestinul lasă impresia că a încetat să funcţioneze. Chiar şi fără a avea dureri abdominale sau alte simptome supărătoare, pacienţii ajung câteodată să-şi golească intestinul numai o dată pe săptămână, iar volumul scaunului este adesea destul de mic. Defecarea decurge anevoios şi provoacă dureri. Această tulburare provine din deficitul de energie şi de fluide interne, de pildă după o naştere, o hemoragie puternică sau - cel mai frecvent - din uzura inevitabilă a organismului la o vârstă înaintată.
Modalităţi de umidificare a intestinului
* În cazuri acute, de exemplu după o naştere sau o operaţie, beţi dimineaţa, pe stomacul gol, o cană de apă călduţă, în care aţi dizolvat puţină sare.
* Pentru o umidificare mai eficientă: albuşurile de la 3 ouă crude, puse într-o cană cu apă rece şi băute dimineaţa pe stomacul gol.
* Puteţi încerca şi cu o lingură cu miere, amestecată într-o cană cu apă călduţă şi luată pe stomacul gol.
Spanac şi ulei de susan
Ingrediente: 250 g spanac, 4 linguri ulei de susan, sare.
* Spanacul se fierbe înăbuşit 1 minut, în apă cu puţină sare, apoi se asezonează cu uleiul de susan şi un praf de sare. Timp de câteva zile, începeţi masa de prânz cu acest mic antreu.
* Efecte: umidifică din interior un intestin uscat.
Ceai din trei seminţe
Ingrediente (cantitatea zilnică): 8 g sâmburi de piersică, 8 g sâmburi de caise, 8 g seminţe de cânepă, 6 g rădăcină de angelică.
* Fierbeţi toate ingredientele 10 minute în 1/2 l apă la foc mic şi beţi ceaiul cald, pe stomacul gol.
* Cura trebuie să dureze între 3 şi 5 zile.
* Seminţele de cânepă pot fi înlocuite cu susan. Dacă nu aveţi la dispoziţie rădăcină de angelică, folosiţi-o pe cea de revent.
* Efecte: ajută împotriva constipaţiei rebele provocate de uscăciunea intestinului. Ceaiul nu este un laxativ şi nu creează dependenţă, ci elimină cauza.
Lapte din seminţe de pin
Ingrediente: 100 g seminţe de pin.
* Lăsaţi seminţele de pin la înmuiat peste noapte în 1/2 l de apă. Dimineaţa, daţi-le într-un clocot cu apa în care care le-aţi înmuiat, apoi puneţi-le într-un blender şi transformaţi-le într-un lapte cremos.
* Laptele din seminţe de pin se bea fierbinte, dimineaţa, pe stomacul gol. Continuaţi cel puţin o săptămână.
* În locul seminţelor de pin, puteţi întrebuinţa migdale sau o combinaţie din amândouă.
* Efecte: combate uscăciunea intestinului.
Nectar de nuci
Ingrediente: 150 g nuci, 100 g miere.
* Pisaţi nucile şi amestecaţi-le cu un strop de ulei de susan şi întreaga cantitate de miere.
* Daţi-le printr-un blender, pentru a obţine un lapte cremos. Împărţiţi-l în trei porţii, pe care le veţi bea seara, înainte de a merge la culcare.
* Efecte: ajută la umidificarea intestinului, fie după o naştere, fie pentru combaterea unor stări neplăcute ale vârstnicilor, care au frecvent senzaţia de frig ori se simt epuizaţi.
Ceai din seminţe de ridichi
Ingrediente: 10 g seminţe de ridichi.
* Fierbeţi seminţele de ridichi 10 minute, la foc mic, strecuraţi ceaiul şi îl beţi cald. La nevoie, repetaţi procedura.
* Important: în contextul dat, laxativele întrebuinţate curent accentuează senzaţia de greaţă, fără a facilita defecarea. Conţinutul intestinului pare "încleiat".
* Efecte: este de folos la deranjamentele stomacale şi staţionarea alimentelor în tubul digestiv, cu senzaţii de greaţă şi vomă, constipaţie şi depuneri albicioase pe limbă. Aceste simptome sunt cauzate de obicei de mesele neregulate sau de modificarea deprinderilor alimentare, uneori şi de consumul excesiv (aşa cum se întâmplă, de pildă, de sărbători). Persoanele afectate se trezesc încă de dimineaţă cu impresia că stomacul le este plin până la refuz, ca şi cum ar fi mâncat cu o clipă înainte. Au senzaţia că "mâncarea le stă în gât".
Gem de dude
Ingrediente: 1 kg dude proaspete sau 500 g dude uscate, 300 g miere.
* Fructele uscate se spală şi apoi se pun la înmuiat în apă călduţă pentru câteva ore. După care se prepară la fel ca fructele proaspete.
* Dudele se dau de două ori în clocot, cu o cană de apă. Fiertura se lasă pentru un timp pe foc mic, ca să se mai îngroaşe, iar după aceea se adaugă mierea.
* Luaţi câte 2 linguri de gem pe zi.
* Efecte: folositor contra uscăciunii intestinului, a bufeurilor, transpiraţiilor nocturne, a părului uscat şi încărunţit, cu tendinţă de cădere.
Dureri de stomac
Când durerile de stomac devin chinuitoare, avem deseori senzaţia că purtăm înăuntrul lui o piatră rece. Pentru a-l relaxa şi încălzi, medicina chineză ne vine în ajutor cu reţete care au nu numai o eficienţă dovedită, dar şi un gust foarte plăcut.
Ceai de mandarine şi lemn-dulce
Ingrediente: 10 g coajă uscată de mandarine, 5 g lemn-dulce mărunţit.
* Încălziţi 2 căni cu apă, iar când începe să fiarbă, introduceţi în vas coaja de mandarine şi lemnul-dulce. Fierbeţi-le 10 minute la foc mic.
* Strecuraţi decoctul şi puneţi-l într-un termos. Se bea cald, repartizat pe toată durata zilei.
* Cu acelaşi mod de preparare, dar numai 5 g coajă de mandarine, veţi obţine un ceai cu gust minunat, băut cu plăcere de copiii care se plâng frecvent de dureri difuze în abdomen ori "nu se simt bine", fără să poată preciza sau localiza senzaţia.
* În cazul unor suferinţe gastrice persistente, veţi avea totuşi nevoie de opinia unui specialist cu experienţă. Dacă observaţi că simptomele dvs. nu cedează, adresaţi-vă unui medic.
* Efecte: acest ceai dulceag calmează durerile, elimină senzaţia de apăsare şi preaplin sau hiperaciditatea gastrică. Băut cu regularitate, poate preveni apariţia unui ulcer.
(În privinţa lemnului-dulce se recomandă o anumită prudenţă: administrat pe o perioadă mai îndelungată, el poate ridica nivelul tensiunii arteriale.)
Sirop de ghimbir
Ingrediente: 250 g rădăcină proaspătă de ghimbir, aproximativ 250 g zahăr brun.
* Curăţaţi ghimbirul de coajă, tăiaţi-l în bucăţi nu mai mari de 2 cm şi extrageţi-i sucul cu un storcător (sau daţi-l pe răzătoarea fină sau zdrobiţi-l într-un mojar).
* Încălziţi sucul sau ghimbirul mărunţit, însă cu prudenţă, ca să nu ajungeţi la temperatura de fierbere şi dizolvaţi în el atâta zahăr cât este posibil. Lăsaţi siropul să se răcească şi păstraţi-l la frigider.
* Pentru administrare, amestecaţi de fiecare dată o optime din cantitatea totală de sirop cu 1 cană de apă fierbinte. Se bea astfel timp de 4 zile, după micul dejun şi masa de seară.
* Important: senzaţia de răceală din stomac se va agrava dacă ingeraţi alimente cu energie rece. Alte simptome care pot apărea sunt: mâini şi picioare reci, salivă abundentă şi scaune apoase. În această situaţie, nimic nu vă ajută mai bine decât ghimbirul proaspăt.
* Efecte: oferă stomacului căldura de care el are nevoie şi calmează durerile.
Diaree
Diareea nu ucide decât în cazuri extreme. Există destui oameni care trăiesc de ani de zile având scaune moi, uneori chiar apoase. În astfel de situaţii, este necesară căldura, în primul rând cea interumană. Fiindcă tocmai oamenii sensibili şi afectuoşi sunt de multe ori priviţi cu indiferenţă şi neglijaţi de apropiaţii lor. Şi se pare că nu e nimic de făcut, întrucât cei dintâi, cu nevoia lor permanentă de bună înţelegere şi armonie, au oroare de schimbări radicale şi vor ezita mereu să pună piciorul în prag. Ei vor face în continuare concesii, compensându-şi frustrarea cu vin roşu şi ciocolată. Dar organismul somatizează sentimentele negative. Pielea şi ţesutul conjunctiv îşi pierd elasticitatea, apar oboseala cronică, trezirea anevoioasă dimineaţa şi dificultăţile de concentrare, proasta dispoziţie şi lipsa de chef. Metabolismul devine lent şi, cu toată diareea, oamenii iau în greutate în loc să slăbească. Simt dureri în tot corpul, mai ales în articulaţii, iar dacă au ghinion, primesc diagnosticul greşit de reumatism şi sunt trataţi ca atare. Deseori intervin diverse intoleranţe alimentare, care nu pot fi ţinute sub control decât cu diete complicate.
Aceşti suferinzi trebuie să se gândească, în cele din urmă, şi la persoana şi nevoile lor. Să-şi asigure trei mese calde, luate la ore fixe, pentru a-şi încălzi şi reface abdomenul devastat. Să-şi impună dreptul la libertate de mişcare şi respect. La un timp rezervat doar pentru sine. Şi, dincolo de toate acestea, se pot ajuta şi cu câteva leacuri tradiţionale chinezeşti.
Căldură cu piper
Ingrediente: 1 lingură cu piper negru, proaspăt măcinat sau zdrobit în mojar.
* Pregătiţi o buiotă cu apă caldă. Întindeţi-vă pe pat, presăraţi-vă piperul pe ombilic, acoperiţi-l cu un şervet umed şi puneţi deasupra buiota. Aşteptaţi să acţioneze 10 minute, după care îndepărtaţi piperul, clătindu-vă cu apă.
Ceai de ridichi şi mentă
Ingrediente: 100 g frunze de ridichi, tăiate mărunt, 30 g mentă uscată.
* Opăriţi ingredientele cu 2 căni cu apă clocotită, puneţi-le pe foc şi daţi-le într-un clocot. Strecuraţi ceaiul, păstraţi-l într-un termos şi consumaţi-l porţionat, pe parcursul zilei. Dacă simţiţi nevoia, repetaţi procedura.
* În acest caz, diareea este o reacţie de curăţare a organismului şi de aceea n-ar trebui stopată. Renunţaţi temporar la alimentele de origine animală şi beţi multă apă caldă.
* Efecte: contribuie la detoxifiere, atunci când aveţi o diaree cu scaune puternic mirositoare, de exemplu după ce aţi mâncat alimente alterate sau aţi luat de undeva o viroză gastrointestinală.
Fiertură cu păducel şi ghimbir
Ingrediente: 15 g seminţe de muştar, 20 g fructe de păducel, 3 rondele de ghimbir proaspăt, curăţat de coajă, 1 lingură cu zahăr brun.
* Fierbeţi toate ingredientele într-un litru de apă, 30 de minute, la foc mic.
* Decoctul se strecoară, se ţine într-un termos şi se bea cald, până la sfârşitul zilei.
* Variantă: puneţi în ceaiul strecurat 1/2 cană cu orez alb tailandez şi fierbeţi-l, până faceţi din el un terci subţire. Astfel, substanţele active vor fi mai puţin agresive şi vor rămâne mai mult timp în intestin.
* Încălziţi dimineaţa, la prânz şi seara câte o treime din terciul de orez şi mâncaţi-l fierbinte, înaintea meselor respective.
* Continuaţi procedura pe durata a 5 zile.
* Efecte: combate asimilarea deficitară a alimentelor ingerate, scaunul gras, diareea provocată de stres şi epuizare, stările generale de oboseală.