O boală populară - ARTROZA

- Se află în topul celor mai răspândite afecţiuni. Zeci de milioane de oameni se vaită de dureri la încheieturi. În cazurile uşoare, se rezolvă cu tratamente. În cele grele, se ajunge la cuţit -

Să fugi după un autobuz care tocmai plea­că din staţie, să te piepteni sau să desfaci capacul unui borcan - nicio problemă pentru oamenii cu articulaţii sănătoase. O fac, pur şi simplu. Dar pentru pacienţii cu artroză avansată, astfel de "mărunţişuri" zilnice reprezintă o adevă­ra­tă provocare. Pentru că simt dureri la fiecare miş­care a încheieturii res­pec­tive. Artroza este o boală popu­lară. Un studiu efectuat recent arată că doar în Franţa sunt afectate 8,5 milioane de persoane. Cel mai mult "suferă" ge­nunchii, urmaţi de umeri, mâini şi şol­duri.

Un proces care evoluează lent
Dar ce este, mai exact, ar­troza? O afecţiune ce poate fi ilustrată în felul următor: car­ti­lajul poate fi comparat cu o an­velopă de maşină care se to­ceşte pe dinăuntru şi care se roteşte, în cele din urmă, direct pe jantă, adică pe os. Factorul declan­şa­tor poate fi o com­ponentă genetică, o soli­ci­tare de­fectuoasă sau o su­pra­so­licitare a cartilajului - prin rup­tură de ligamente, deterio­rarea meniscului, pi­cioare strâmbe (în formă de O), sportul practicat dincolo de limite, obezitate.
La început, articulaţia afec­tată doare numai când este reso­licitată după o pauză prelungită. Dar odată cu des­compunerea progresivă a cartilajului, pro­blemele se pot înrăutăţi, iar uneori se ajunge chiar la in­flamaţii şi hemoragii la nivelul articu­laţiei.

Încheieturile au nevoie de hrană
Indiferent dacă escaladaţi munţii fără probleme sau dacă încheieturile dvs. "scârţâie" deja, articu­laţiile trebuie puse în mişcare, altminteri, "amorti­zoarele" lor devin fragile şi casante. Cartilajele nu au o alimentare cu sânge proprie şi substanţele nu­tritive din lichidul sinovial ajung la ele doar prin­tr-o activitate fizică. La un genunchi deja vătă­mat sau la un şold dureros sunt ideale sporturile mai puţin solicitante, precum plimbarea sau înotul. În plus, experţii recomandă antrenamentul ţintit al acelei musculaturi care susţine (sprijină) articulaţia - de exemplu prin gimnastică medicală sau exer­ciţii speciale de rezistenţă.
Şi pentru că suprasolicitarea este la fel de dău­nă­toare ca lipsa completă de solicitare, dozarea este foarte importantă. Pot evita suprasolicitarea nu per­soanele ce devin active fizic doar ocazional, ci cele ce se antrenează în mod regulat, de 2-3 ori pe săp­tămână.

Slăbitul vindecă supliciul
Fiecare kilogram în plus pe care-l cărăm cu noi, împreună cu sacoşele grele, doldora de cum­­­pă­ră­turi, înrăutăţeşte situaţia. Reduceţi, deci, caloriile şi slăbiţi. Studiile arată că scăde­rea în greutate contribuie din plin la calmarea dure­rilor. Dar ki­logramele în plus nu se rezumă doar la amplifi­carea presiunii asupra articu­laţiilor. În ţesutul adipos se formează substanţe semna­li­zatoare, care favorizează procesele de descom­punere din cartilaj.
Persoanele cu un index de greutate peste 30 prezintă un risc de artroză de 4 ori mai mare decât cele cu greutate normală.

Auto-tratament la dureri uşoare
De regulă, artroza evoluează lent, pe parcursul multor ani. La început, când încheietura trosneşte doar şi se "poticneşte" uşor, evoluţia bolii poate fi încetinită sau chiar stopată, prin miş­care bine do­za­tă. În cazul durerilor uşoare, se recomandă aplicarea lo­cală de cata­plasme cu brânză de vaci şi comprese reci. Dar şi arnică, sub formă de gel sau de granule. În cazul durerilor cronice, mai puţin acute, re­mediul ideal este căldura, pen­tru că sti­mu­lea­ză irigarea sangvină şi, deci, pro­cesele de vindecare proprii orga­nis­mu­lui.

Următorii paşi terapeutici
Dacă procesele inflama­torii pro­duc dureri chinui­toare, atât în stare de repaus, cât şi la so­licitare, se reco­man­dă trata­mentul cu anti­reumatice ne­ste­­roidiene, pre­cum Ibu­pro­fe­nul sau Diclo­fenacul. Aces­te medi­camente trebuie luate numai după mese şi sunt dozate de medi­cul curant, în funcţie de greu­tatea corpo­ra­lă. De regulă, se admi­nis­trea­ză 3 sau 7 zile, iar în evolu­ţiile cro­nice, este posibil şi un tratament prelungit, de câ­teva luni, sub control medical.
În cazul unor inflamaţii puternice, cu hemora­gii, se poate apela la in­jecţii cu cortizon în în­cheie­tura afectată. Dar numai de trei ori, pe par­cursul trata­men­tu­lui, de­oarece cor­tizonul poate provoca pro­ce­se de des­com­punere în oasele a­flate în ime­­­diata apro­piere.

Un supliment reuşit: acupunctura
În cazul artrozei la ge­nunchi şi la articulaţiile ver­tebrale, terapia con­ven­ţio­nală poate fi completată, cu suc­ces, cu acupunctură. Utile sunt, de aseme­nea, şi injec­ţiile cu acid hialuronic, în cazul artrozei la ge­nunchi. Îm­potriva artrozei la şold, în schimb, acestea stau, încă, sub semnul în­trebării.

Şi fizioterapia este bună
În funcţie de gravitatea bolii, fizio­terapia poate fi un ajutor de nădejde. Drenajele de limfă ajută la dezumflarea încheieturii. Electroterapia amplifică procesele de metabolism şi, deci, influenţează po­zitiv regenerarea. În plus, pentru a cruţa articulaţia, se recomandă gimnastica medicală şi terapia manuală, în vederea evitării solicitării şi mai mari a articulaţiilor. Deşi nedemonstrată încă ştiinţific, terapia cu câmpuri magnetice s-a dovedit a fi utilă în numeroase cazuri, favorizând reducerea infla­ma­ţiilor şi o ameliorare a mobilităţii articulare.

"Reparaţii" minimal invazive
Şi dacă tratamentul convenţional nu e suficient? Vătămările mai uşoare ale cartilajului pot fi rezol­vate prin intervenţii chirurgicale - la genunchi, de pildă, prin transplantul de cartilaj. Se prelevează celule cartilaginoase de la pacient, se realizează culturi în laborator şi se reimplantează. În cazul unor deteriorări mai serioase ale amortizorilor, se apelează la microfracturare: chirurgul îndepărtează cartilajul deteriorat şi străpunge osul aflat dede­subt. În felul acesta, celulele stem ajung din sânge în locul deteriorat pe care îl umplu cu ţesut fibro­cartilaginos. Acest cartilaj "de înlocuire" nu rezistă la solicitări mari, precum cel original, dar mai poate proteja genunchiul vreme de câţiva ani.

Ultima soluţie: încheietura artificială
De regulă, procedeele amintite anterior nu se pot aplica persoanelor mai vârstnice, cu articulaţii afectate pe suprafeţe mari. În cazul acesta, soluţia o reprezintă proteza. Şi există o regulă: implan­turile se fac cel mai bine după 60 de ani.

Autoterapie neinvazivă
Pentru calmarea durerilor uşoare se recomandă:
* Bandaje: Solicitarea unei articulaţii bol­nave nu poate fi evitată permanent. Bandajele o susţin.
* Plasturi: Se lipesc uşor şi calmează durerile produse în timpul mişcării. Pentru că susţin func­ţionarea muşchilor şi a articulaţiilor şi activează sistemul limfatic.
* Homeopatia: Preparate combinate cu rodo­drendon şi ruginare (Ledum palustre) cal­mea­ză durerile. La fel şi Rhus toxicodendron D6.
* Alifii: Gelul cu ibuprofen are efect antiin­flamator şi calmant. Celor care preferă fitoterapia li se recomandă o alifie cu tinctură de flori de arnică sau de brustur. Dar şi ca­taplasmele calde cu argilă vindecă.
* Stimulare electri­că: Poate fi făcută acasă, cu ajutorul unei benzi cu electrozi mici, care se apli­că pe articulaţie. Im­pul­surile cu frecvenţă redusă sunt transmise fibrelor ner­voase hiperactive din stratul superior al pielii şi calmează durerea.