Ţinând seama că s-au împlinit o sută de ani de când această ţară este unită şi rezistă între vecini deloc prietenoşi, este interesant să aflăm opinia unui străin despre ţara pe care a ales-o drept patrie. Pe când politicienii din parlament şi guvern ne fac de râs în inima Europei, el a găsit raţiuni să iubească mult ţara noastră, mai presus decât imaginile mizerabile cu care Bucureştiul politic sperie lumea civilizată. "E clar", spune Wood, "că oamenii unei ţări sunt principala cauză care te determină s-o iubeşti, de la satele pitoreşti, la inima Bucureştiului. Românii sunt latini înconjuraţi de unguri şi slavi, aşezaţi într-o nefericită parte a Europei, unde sunt ierni aspre în fiecare an. Orice ai spune despre aceşti oameni este paradoxal. Sunt cei mai călduroşi, cei mai generoşi şi iubitori, deşi pot deveni uneori cruzi şi maliţioşi. Sunt foarte mistici, cu toate că au picioarele pe pământ. Par de pe altă lume, deşi adesea sunt materialişti. Sunt foarte romantici, dar devin neromantici în mod brutal. Sunt cinici, suspicioşi, trăiesc într-o atmosferă a fricii. Românii sunt cu mult mai prietenoşi decât englezii, dar cu mult mai formali. Aici este Estul Mijlociu, dar ei visează că e Franţa. La o sută de ani de istorie naţională, le place să-şi viziteze satele, să mănânce româneşte în restaurante, să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în camping, aşa cum făceau englezii în anii 1950. Românii care aveau în jur de 20 de ani în 1989 citesc mai mult decât englezii. Ei au o surprinzătoare cantitate de informaţii despre istoria lor medievală, faţă de care sunt mândri. În Anglia situaţia e mai rea. Numai o mică parte dintre tineri ştie cine au fost Hengist şi Horsa (Burebista al nostru). Sunt la fel chiar şi unii universitari specializaţi în istorie de la Cambridge! În orice caz, britanicii au fost învăţaţi că istoria este, pur şi simplu, o cronică a opresiunii. Pe când românii, care au fost opresaţi de domnitorii lor şi de străini de-a lungul secolelor, se mândresc cu primii lor regi care au eliberat ţara şi au făcut România Mare. Românii aşteaptă răul, dar sunt totuşi şocaţi când lucrurile sunt mai rele decât s-au aşteptat. Când am venit în această ţară, România vedea lucrurile ca în 1952. Acum, situaţia pare ca în 1964. Un cuvânt despre şoferii de taxi. Ei par un cor al unei drame greceşti. Când vorbesc despre clasa politică, devin foarte plictisitori, politicienii sunt hoţi şi bandiţi. Ei vorbesc frumos şi interesant despre Dumnezeu, despre vremurile de altădată, despre dragoste şi moarte. Taximetriştii şi frizerii din Bucureşti ştiu totul. Bucureştiul, Havana Europei, este, în multe privinţe, cea mai interesantă capitală europeană. A trăi în Bucureşti este a trăi într-un film negru, plin de gangsteri, de oficiali corupţi, de femei fatale, de bătrâni cu pălării. Aici este multă energie, oraşul fiind ca Londra şi Parisul anilor 50. Oraşul vechi îi face fericiţi pe turişti. Acest centru vechi bate Covent Garden (celebrul burg londonez). Pe scurt, în Bucureşti, fiecare zi este complet diferită faţă de ziua de ieri. Românii cred în Dumnezeu. Cei mai mulţi consideră existenţa lui Dumnezeu un cadou, cum răsare soarele în fiecare dimineaţă şi apune în fiecare seară. Iubesc religia de fiecare zi şi faptul că, în credinţa ortodoxă, lumea cealaltă aproape că o poţi atinge cu mâna".
A consemnat,