Ținând seama că s-au împlinit o sută de ani de când această țară este unită și rezistă între vecini deloc prietenoși, este interesant să aflăm opinia unui străin despre țara pe care a ales-o drept patrie. Pe când politicienii din parlament și guvern ne fac de râs în inima Europei, el a găsit rațiuni să iubească mult țara noastră, mai presus decât imaginile mizerabile cu care Bucureștiul politic sperie lumea civilizată. "E clar", spune Wood, "că oamenii unei țări sunt principala cauză care te determină s-o iubești, de la satele pitorești, la inima Bucureștiului. Românii sunt latini înconjurați de unguri și slavi, așezați într-o nefericită parte a Europei, unde sunt ierni aspre în fiecare an. Orice ai spune despre acești oameni este paradoxal. Sunt cei mai călduroși, cei mai generoși și iubitori, deși pot deveni uneori cruzi și malițioși. Sunt foarte mistici, cu toate că au picioarele pe pământ. Par de pe altă lume, deși adesea sunt materialiști. Sunt foarte romantici, dar devin neromantici în mod brutal. Sunt cinici, suspicioși, trăiesc într-o atmosferă a fricii. Românii sunt cu mult mai prietenoși decât englezii, dar cu mult mai formali. Aici este Estul Mijlociu, dar ei visează că e Franța. La o sută de ani de istorie națională, le place să-și viziteze satele, să mănânce românește în restaurante, să-și petreacă sfârșitul de săptămână în camping, așa cum făceau englezii în anii 1950. Românii care aveau în jur de 20 de ani în 1989 citesc mai mult decât englezii. Ei au o surprinzătoare cantitate de informații despre istoria lor medievală, față de care sunt mândri. În Anglia situația e mai rea. Numai o mică parte dintre tineri știe cine au fost Hengist și Horsa (Burebista al nostru). Sunt la fel chiar și unii universitari specializați în istorie de la Cambridge! În orice caz, britanicii au fost învățați că istoria este, pur și simplu, o cronică a opresiunii. Pe când românii, care au fost opresați de domnitorii lor și de străini de-a lungul secolelor, se mândresc cu primii lor regi care au eliberat țara și au făcut România Mare. Românii așteaptă răul, dar sunt totuși șocați când lucrurile sunt mai rele decât s-au așteptat. Când am venit în această țară, România vedea lucrurile ca în 1952. Acum, situația pare ca în 1964. Un cuvânt despre șoferii de taxi. Ei par un cor al unei drame grecești. Când vorbesc despre clasa politică, devin foarte plictisitori, politicienii sunt hoți și bandiți. Ei vorbesc frumos și interesant despre Dumnezeu, despre vremurile de altădată, despre dragoste și moarte. Taximetriștii și frizerii din București știu totul. Bucureștiul, Havana Europei, este, în multe privințe, cea mai interesantă capitală europeană. A trăi în București este a trăi într-un film negru, plin de gangsteri, de oficiali corupți, de femei fatale, de bătrâni cu pălării. Aici este multă energie, orașul fiind ca Londra și Parisul anilor 50. Orașul vechi îi face fericiți pe turiști. Acest centru vechi bate Covent Garden (celebrul burg londonez). Pe scurt, în București, fiecare zi este complet diferită față de ziua de ieri. Românii cred în Dumnezeu. Cei mai mulți consideră existența lui Dumnezeu un cadou, cum răsare soarele în fiecare dimineață și apune în fiecare seară. Iubesc religia de fiecare zi și faptul că, în credința ortodoxă, lumea cealaltă aproape că o poți atinge cu mâna".
A consemnat,