Vă rog să publicaţi această scrisoare de mulţumire, la rubrica dedicată diferitelor experienţe împărtăşite, pentru a da şi altor persoane speranţa că orice greutate poate fi depăşită. În cazul meu, suprasolicitarea fizică însoţită de simptomele unui reumatism îmi dădeau un total disconfort în activităţile zilnice. La acestea s-a adăugat şi un accident casnic, care a accentuat durerile articulare. Am folosit diverse medicamente antiinflamatoare, dar la un moment dat acestea mi-au afectat stomacul, prin creşterea acidităţii gastrice. Cumnata mea, familiarizată cu terapiile naturale, mi-a povestit că şi ea s-a confruntat cu o situaţie asemănătoare, iar problemele ei s-au rezolvat utilizând untura de bursuc, sub formă de unguent. Am citit prospectul produsului şi am constatat că acţiunea lui ar putea avea rezultate pozitive şi în problemele cu care mă confruntam: dureri articulare, edeme şi răceli asociate cu creşteri de temperatură. Am citit pe internet pagina din "Formula AS" dedicată unturii de bursuc Sustamed şi am luat legătura cu d-ra Ludmila Bzovîi, care mi-a dat produsul şi recomandările de utilizare. Am aplicat unguentul de două ori pe zi, pe zonele dureroase, masând până la pătrunderea lui în piele. După trei zile, a început să-şi facă efectul: durerile au dispărut, iar pielea a devenit mai hidratată în locurile cu probleme. Recomand din tot sufletul untura de bursuc, chiar şi persoanelor neîncrezătoare! E mai bună decât orice unguent farmaceutic! În cazul meu, a făcut minuni!
Vă mulţumesc pentru informaţiile preţioase publicate şi vă doresc multă sănătate şi putere de muncă!
PAULINA CRAIOVEANU - Odobeşti, tel. 0787.558.129
(D-ra Ludmila Bzovîi poate fi contactată la tel. 0733.024.521)