Nici măcar faptul că, recent, Comisia de la Veneţia, entitatea cea mai în măsură să judece fără patimi, strict profesional, schimbările legislative de la Bucureşti, a dat dreptate, aproape punct cu punct, opozanţilor puterii, nu îi face pe cei din PSD-ALDE să dea înapoi. Dimpotrivă, o ţin pe a lor. După atacurile verbale şi controalele trimise pe adresa marilor corporaţii, ai căror şefi au ieşit în stradă, după demonstraţiile de forţă din august şi după aroganţa propunerii de înaintare în grad a celor care au condus şarjele împotriva protestatarilor paşnici, a venit rândul organizaţiilor non-guvernamentale să intre pe lista răzbunării PSD-iste. Sub pretextul transpunerii în legea românească a unei directive europene privind spălarea banilor, guvernanţii bagă societatea civilă în aceeaşi categorie de risc financiar cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc şi cu instituţiile bancare, obligând ONG-urile să raporteze beneficiarii reali ai activităţii lor, în termen de 30 de zile de când aceştia sunt cunoscuţi: în caz de neconformare, organizaţia poate fi dizolvată, spune proiectul de lege.
Rezultatul e previzibil, se plâng ONG-urile: "blocarea activităţii organizaţiilor, cele mai afectate urmând a fi asociaţiile şi fundaţiile care lucrează în beneficiul unor persoane vulnerabile (persoane abuzate, persoane cărora nu li se respectă drepturile omului, persoane afectate de sărăcie extremă) şi investiţia inutilă de resurse în activităţi administrative, în detrimentul activităţilor pe care organizaţiile le desfăşoară în beneficiul comunităţilor pe care le servesc". Mai simplu spus, în loc să se ocupe de menirea lor de bază, ONG-urile vor fi prinse în hârţogăraie şi ameninţate în orice moment cu dizolvarea...
Dar perversitatea guvernanţilor nu se opreşte aici. Nicidecum! Pentru că UDMR-ului şi asociaţiilor non-guvernamentale care se ocupă de interesele minorităţii maghiare nu le conveneau această lege, Liviu Dragnea a lăsat de la el, generos cum îl ştim, când vine vorba de interesul său personal (în cazul de faţă, de a se bizui pe voturile murdare ale parlamentarilor UDMR). Aşa că a decis să bage în lege un amendament care scuteşte ONG-urile minorităţilor de la obligaţia valabilă tuturor celorlalte ONG-uri! A mia mârşăvie pusă la cale de alianţa de guvernare PSD-ALDE şi UDMR şi a mia oară când Uniunea Maghiară face troc pe faţă cu principiile de drept şi, în definitiv, cu prezentul şi cu viitorul românilor! Încă un cadou de Centenar făcut românilor - ONG-işti sau nu - de către guvernanţi! Nu poate fi exceptat de la lege un ONG care se ocupă de copiii bolnavi de cancer, dar de bieţii colegi de rele de la UDMR li s-a rupt inima celor din PSD şi ALDE...