Prof. Dr. MIRCEA COŞEA - "Dacă nu trecem urgent la regândirea politicii economice, ne vom consolida în poziţia de economie subdezvoltată"

Potrivit Biroului European de Statistică (Eurostat), economia României este a 16-a economie din UE, cu o participare, în 2017, de 1,2% în PIB-ul Uniunii, la egalitate cu Grecia. În 2018, Institutul Naţional de Statistică (INS) a re­vizuit rezultatele şi a găsit că, în primul trimestru din acest an, economia a rămas la acelaşi nivel cu eco­no­mia ultimului trimestru din 2017. Dacă ar con­ti­nua în acest fel încă două trimestre consecutive, s-ar instala stagnarea. Specialiştii sunt îngrijoraţi că are loc o anume "californizare" a economiei, cu accentul pe IT şi industria turismului. Locurile de muncă in­dus­tria­lă sunt eliminate treptat. Oarecum la fel se în­tâmplă şi în agricultură: în timp ce importul anual de produse alimentare este de peste 7 miliarde de euro, exportul abia ajunge la 5 miliarde. Cu aceste cifre, ne punem întrebarea: mai există economia ro­mâ­nească? Ne răspunde profesorul Mircea Coşea, emi­nent specialist în domeniul economiei şi finan­ţelor.

"Mulţi dintre noi cred că România nu mai are economie"

- Mai există economie românească, domnule pro­fesor? Viaţa politică este zguduită de atâtea cu­tremure, încât nu ne mai gândim cine pune pâinea ţării pe masă...

- Economia românească nu numai că există, dar şi funcţionează. Din păcate, încă îşi păstrează ima­gi­nea nostalgică a unei economii concepute cândva pe baza principiului de sorginte sovietică al "dez­voltării cu precădere a industriei grele, cu pi­votul ei central - industria constructoare de ma­şini". Poate acesta este motivul pentru care mulţi dintre noi cred că România nu mai are economie. Dacă, astăzi, nu ne mai măsurăm potenţialul prin cantitatea de fontă, oţel, beton sau laminate pe cap de locuitor, aşa cum se întâmpla în perioada economiei socialiste centra­lizate, România merge pe alte direcţii: a depăşit, în 2017, pragul de 10.000 de dolari pe cap de locuitor, iar în acest an, va trece, probabil, de această cifră. Sunt şanse să atingă chiar pragul de 12.475 de dolari, în funcţie de cursul dolarului. România rămâne, deci, cea mai dinamică economie dintre toate ţările UE.

- Nu sunteţi prea optimist, domnule profesor? Dacă este adevărat ce spuneţi, cum se recepţio­nea­ză această creştere?

- Cifrele nu pot fi ignorate. Deşi la data aderării, România se afla pe ultimele locuri, după zece ani se situează la jumătatea clasamentului ţărilor din Uni­unea Europeană din punct de vedere economic. Produsul Intern Brut al Uniunii Europene s-a ridicat, în anul 2017, la 15.300 miliarde euro, la preţuri curente, iar PIB-ul României a fost de 187,8 miliarde euro, echivalentul a 1,2% din PIB-ul UE, arată datele comunicate de Eurostat. Conform acestor date, PIB-ul României este puţin mai mare decât cel al Greciei, 177,7 miliarde euro, dar mai mic decât cel al Cehiei, 192 miliarde euro. Totuşi, deşi există şi funcţionează corect, economia românească are o mare problemă - aceea a tipului de economie în care se încadrează şi care face ca, oricât de mult şi de bine ar creşte, decalajele dintre România şi marea majoritate a ţărilor europene să se menţină.

"România are un rău structural: lipsa cronică de resurse financiare"

- Batjocorim cincinalele dinainte de '89, dar ele dădeau, totuşi, o perspectivă dezvoltării economiei. Ce strategii folosesc conducătorii noştri de azi?

- Nu există o strategie! Ca urmare a efectelor conjugate ale lipsei de strategie şi a infuziei haotice de capital străin, guvernanţii au accentuat caracterul de economie "manufacturieră de asamblare", în dau­na caracterului de economie "de inovare şi cerce­tare". România are un "rău" structural, care deter­mi­nă majoritatea dificultăţilor şi neajunsurilor pe care le avem. Acest rău structural poate fi explicat sim­plist, prin lipsa cronică de resurse financiare. Altfel spus, România suferă de o decapitalizare structurală, din cauza faptului că are o structură a economiei neadaptată cerinţelor actuale, care produce valoare adăugată sub media europeană. Mai grav este faptul că, în cea mai mare parte, această valoare adăugată este capitalizată în exterior, fie prin transferul profi­tu­rilor, fie prin tezaurizarea unor sume ilicite. Sun­tem într-un moment al evoluţiei cadrului economic global în care, dacă nu trecem urgent la regândirea politicii economice, cu accent pe restructurarea in­dus­trială şi prelucrarea superioară a resurselor in­ter­ne, ne vom consolida în poziţia de economie sub­dez­voltată. Deci, economia românească actuală func­ţio­nează, dar nu ne dă garanţia viabilităţii ei şi în viitor.

"Rolul statului în economie nu se reduce, ci se modifică"

- Mai există în România economie de stat, având în vedere că aceea de pe timpul lui Ceau­şes­cu a fost distrusă? Ce mai funcţionează în ziua de azi?

- Companiile cu capital majoritar de stat există şi nu văd niciun motiv să fie dizolvate. Contrar unor interpretări fixiste ale principiilor economiei liberale, rolul statului în economie nu se reduce, ci se mo­di­fică. Experienţa economiilor europene avansate de­mons­trează modul din ce în ce mai pertinent, dar şi mai sofisticat, de intervenţie a statului în regle­men­tarea unor aspecte ale mecanismului concurenţial, atât la nivelul pieţei interne, cât şi al celei inter­naţionale. Conform unei analize realizate de INACO (Iniţiativa pentru Competitivitate), doar patru companii cu capital majoritar românesc se află în topul primilor 100 de exportatori ai României, faţă de şapte, anul trecut, din care două cu capital privat integral românesc, iar una este în insolvenţă. E vorba despre Rompetrol Rafinare SA - activă în in­dustria prelucrării ţiţeiului în Constanţa (locul 3), Aramis Invest SRL - producătorul de mobilă din Ma­ramureş (locul 51), Oltchim SA - acum în insolvenţă (locul 73) şi Compa SA - fabricarea de piese şi ac­ce­sorii pentru autovehicule (locul 92). Dacă extin­dem lista la care ne raportăm, lucrurile nu se îmbună­tăţesc semnificativ. Între primii 500 de exportatori, sunt doar 45 de companii cu capital sută la sută pri­vat românesc. În primii 1000 de exportatori, regăsim 167 de companii cu capital sută la sută privat ro­mâ­nesc. În acest context, este interesantă poziţia ac­tualei coaliţii de guvernare faţă de situaţia şi viitorul acestor companii aparţinând majoritar statului. Răspunsul este dat de două măsuri. Prima este aceea a hotărârii de a apela din nou la companiile de stat, în vederea atragerii de bani la buget, dezechilibrat masiv de majorările salariale. A doua este aceea a înfiinţării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Inves­tiţii. Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), al cărui capital social se ridică la 9 miliarde de lei. Proiectul de lege prevedea că din FSDI vor face parte 33 de companii centralizate şi, implicit, sub autoritatea actualei puteri PSD-ALDE.

- Sindicatele au dispărut. Nu mai au muncitorii nimic de revendicat?

- Din punctul meu de vedere, sindicatele au devenit un element de "butaforie" politică, necesară pentru străinătate, prin crearea unui "decor" pe scena de­mocraţiei. Pe plan european, sindicatele sunt con­cepu­te ca un element indispensabil al tripartitismului democratic: guvern-patronat-sindicate. Deci, ele trebuie să existe şi la noi, chiar dacă impactul lor în ne­gocieri este extrem de modest sau chiar nul. Explicaţia decăderii sindicalismului în România este în mare parte dată de reducerea importantă a numă­rului de salariaţi din domeniile pretabile activităţii sindicale. Numărul mare de personal din privat şi din multinaţionale nu are o reprezentativitate sindicală pe măsură. A apărut o nouă categorie socio-profe­sio­na­lă, aceea a liderilor sindicali de profesie, cu ve­leităţi de vedete TV şi multiple privilegii materiale şi sociale.

"Capitalul privat românesc chiar există!"

- Să vă referiţi, vă rog, şi la economia privată, la marile corporaţii criticate permanent la nivel guvernamental şi politic, că îşi exportă profitul etc. E corect?

- Pentru a răspunde la această întrebare fac apel la Patronatul Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), care a publicat recent un studiu privind capitalul românesc în economie. La nivel general, firmele străine au, din punctul de vedere al cifrei de afaceri, o cotă de piaţă de 50%, companiile cu capital privat autohton au 46%, iar restul de 4% din cifra de afaceri revine firmelor de stat.

- Care sunt domeniile economice în care pre­do­mină capitalul autohton?

- Construcţiile, cu o pondere de 70%, un do­me­niu care, însă, a înregistrat rezultate financiare mo­deste anul trecut; industria turistică (hoteluri şi res­taurante), cu o pondere de 80% a capitalului româ­nesc, care anul trecut a înregistrat recorduri de în­ca­sări; industria alimentară, cu o pondere de 66%, care a avut şi ea un salt ca urmare a scăderii TVA şi a creş­terii consumului persoanelor fizice. Investitorii autohtoni mai domină şi sectorul transporturilor şi cel al serviciilor de sănătate. În schimb, capitalul stră­in este majoritar în special în sectoarele indus­tri­ale care contribuie la exporturile României, pre­cum rafinarea ţiţeiului, într-o proporţie de 97%, in­dustria de automobile, 96%, fabricarea de maşini şi utilaje, 80%, industria metalurgică, 81% şi teleco­mu­nicaţii, 84%. Analiza calculează şi gradul de îndatorare al companiilor. Astfel, firmele autohtone au un grad de îndatorare de 69%, iar cele străine de 63%. În concluzie, analiza PIAROM ne arată o stare mult mai echilibrată între capitalul autohton şi cel străin. În pofida a ceea ce ne-am obişnuit să credem, capi­talul românesc chiar există! În funcţie de cifra de afaceri, în anul 2014, capitalul românesc re­pre­zen­ta 47%, iar cel străin 49% din economia româ­neas­că, ceea ce înseamnă un neaşteptat echilibru. În ceea ce priveşte numărul angajaţilor, companiile cu capital străin au 1.183.000 de salariaţi, iar în com­paniile cu capital autohton sunt angajate 2.441.000 de persoane.

- Ca să vezi către cine se îndreaptă criticile şi suspiciunile partidelor de la guvernare!

- Trebuie precizat, apropo de reproşurile care vin dinspre alianţa politică aflată la guvernare, că toţi aceşti angajaţi plătesc impozitele şi contribuţiile afe­rente salariilor pe care le primesc. Se vorbeşte mult la nivelul coaliţiei de guvernare despre faptul că multi­naţionalele aduc prejudicii bugetului, prin prac­ticarea politicilor preţurilor de transfer, prin care tri­mit profitul în afara ţării. Este adevărat, dar această problemă ar trebui tratată mai nuanţat. În primul rând, companiile străine trebuie privite mai mult de­cât prin prisma impozitului pe profit pe care îl plă­tesc către buget. Este vorba despre plata taxelor şi im­pozitelor centrale şi locale, despre contribuţiile sociale şi impozitele pe venit plătite pentru salarii. Apoi, trebuie remarcat că firmele străine au venit în România şi cu lanţurile de finanţare, şi cu cele de vân­zare. Cea mai bună dovadă este faptul că, din cei mai mari 500 de exportatori, numai 50 sunt companii cu capital privat românesc. Ceea ce demonstrează cât de dependentă este economia românească de fir­mele cu capital străin. În al doilea rând, dacă există o problemă a optimizării fiscale, făcută de com­pa­niile străine, guvernul nu are decât să o rezolve. Toa­te pârghiile sunt la dispoziţia sa. Fiscul poate con­tro­la preţurile de transfer, o cale prin care sunt ex­por­tate o parte din profiturile obţinute în România. Dar este mult mai uşor să vorbeşti decât să iei măsuri concrete.