De-ale fotbalului şi "momentul zero"

Momentul zero: asta inventaseră, acum nişte ani, greii îmbătrâniţi în rele ai fot­balului românesc, cei da­to­rită cărora suntem şi azi un­de suntem, de nu mai avem, nu doar Naţională sau echipe de club care să răz­bească cu Albania sau Lu­xemburgul, dar nu mai avem nici ga­zoa­ne, de credeau austriecii de la Rapid Vie­na că s-au întors în timp, pe la 1900, când fotbalul se juca pe maidan.

Momentul zero: asta invocau Jenică, Romică şi Mitică, după fiecare furăciune care intriga lumea fotbalului. "Dom'le, aşa e, s-a furat, au fost cumpăraţi arbitri, s-au trucat meciuri, dar, uite, de mâine nu mai facem! Mâine va fi momentul zero, de mâine încolo nu mai facem aranja­men­te!". Preşedinţii de cluburi din celebra Coo­perativă îşi puneau cenuşă în cap, se ju­rau că nu mai fac, şi-apoi, desigur, se în­torceau, imperturbabili, la ale lor. Au fost zeci de momente zero în fotbalul ro­mânesc, atât de multe, că fotbalul nostru a ajuns el însuşi zero până la urmă! Sim­ţeau marii preşedinţi de cluburi că e groa­să, simţeau pulsul microbiştilor, simţeau mirosul de scandal, şi atunci ieşeau primii şi se căinau că aşa nu se mai poate, că e tim­pul pentru un nou moment zero, e tim­pul să lăsăm deoparte certurile şi duş­mă­niile, că oameni suntem!, şi să punem cu toţii umărul la - aţi ghicit! - propăşirea fot­balului românesc. Credeam bine în­gropată în obsedantul deceniu X, în anii aceia tulburi de după Revoluţie, când col­căia societatea de foşti securişti, deghizaţi în mari împăciuitorişti, acest gen de re­torică. Dar iată că ea revine cu atâta forţă, că-i face de ruşine pe foştii şefi de clu­buri, azi nişte pensionari cumsecade. Iar tipul acesta de retorică nu vine de la nişte golănaşi din fotbal, ci tocmai din cercurile puterii politice. Nu i se mai zice momentul zero, i se zice... Centenar. Cen­tenarul ar fi un bun prilej pentru o am­nistie, fie pe­nală, fie fiscală, ne su­ge­rează Darius Vâl­cov, eminenţa cenuşie din spa­tele politicii guvernului Dăncilă. Ce poate fi mai fru­mos decât ca, de Cen­tenar, să fim cu toţii egali şi liberi, unii mai egali decât alţii, de­sigur, chit că unii au punga goa­lă, iar alţii, conturi pline de furăciuni! Şi doam­na premier Dăncilă o dă cu Cen­tenarul, când vine vorba de de­zas­trul pestei por­cine. Măcar acum, de Cen­tenar, să nu ne enervăm, cum să stri­căm mo­men­tul zero cu vociferări şi pro­tes­te?! Şi apropo de proteste: Sebastian Cucoş, şe­ful Jandar­me­riei, ne aduce şi el aminte, după ce a bă­tut şi gazat nişte sute de oa­meni nevi­novaţi, că e anul Cen­te­na­rului, anul Marii Uniri, şi că ar fi prilejul cel mai bun să ne aşezăm la calm şi mo­de­raţie. S-ar în­toarce în mormânt părinţii Marii Uniri, dacă ar vedea cum e luat în deşert mo­men­tul istoric de la 1918! După ce că nu a fost în stare să celebreze cum se cu­vine marele eroism de acum 100 de ani, pu­terea o dă acum pe împă­ciu­i­­torisme, un centenar pentru hoţii. Mă­car Jenel şi Ro­mel aveau decenţa să îşi pună cenuşă în cap după câte o prostie, nu-şi drapau mi­zeriile cu aniversări...